Simona Bonghez

Este nevoie de sprijin din afara companiei atunci când aceasta decide să schimbe anumite procese sau anumite practici? Răspunsul evident este unul negativ. De ce ? Pentru că optimizăm în mod curent procesele (sau măcar încercăm), învățăm să utilizăm noi instrumente, noi tehnici care se dovedesc a ne aduce rezultate mai bune și putem face asta cu forțe proprii, fără implicarea vreunui specialist extern. Și atunci e normal să ne punem întrebarea: de ce avem nevoie de coaching agile, de ce să aducem de afară pe cineva experimentat atunci când decidem să adoptăm acest nou mod de organizare a activității echipelor noastre? Am pus această întrebare unor profesioniști cu experiență în domeniu și am încercat să surprindem atât aspecte legate de rolul unui coach cât și utilitatea unui coach extern față de unui intern, din companie.

Citeşte mai mult

Nu, nu e un articol despre cafea. Mi-am propus să spulber niște mituri legate de implementarea practicilor agile și am găsit comparația aceasta căreia nu i-am putut rezista: expresor versus barista. Comparația e relevantă pentru cei care văd lumea în alb și negru: adică ori ai îmbrățișat în totalitate gândirea Agile și atunci da, faci și ești într-adevăr Agile; ori, dacă aplici doar unele dintre concepte, atunci nu ești un adevărat „agilist”, ba chiar – am citit recent - intri în categoria „fake agile”. Din fericire, din ce în ce mai mulți dintre noi acceptăm că există în toate un echilibru, nu putem trăi doar la capetele scalei și că, între extreme, este o întreagă gamă de oportunități.

Citeşte mai mult

Avem nevoie, din când în când, de relaxare. Și pentru că avem aici o revistă serioasă, vă propunem o relaxare intelectuală: cuvinte încrucișate, cu temă dată: azi, citate Agile. Ne-am gândit și la o recompensă pentru cei care se lasă provocați: punem la bătaie două agende (faine) Colors in Projects. Pentru a participa la tragerea la sorți a agendelor, este suficient să trimiteți pe adresa redacției contact@todaysoftmag.com cuvântul format din literele ascunse în pătrățelele colorate (engleză). Așteptăm e-mailurile voastre până la data de 31 martie 2020. Notă: termenii au fost păstrați în limba engleză.

Citeşte mai mult

Avem nevoie, din când în când, de relaxare. Și pentru că avem aici o revistă serioasă, vă propunem o relaxare intelectuală: cuvinte încrucișate, cu temă dată: azi, abordări Agile. Ne-am gândit și la o recompensă pentru cei care se lasă provocați: punem la bătaie o invitație la evenimentul AMG2020 (eveniment pe teme Agile)

Gogu își propuse să verifice niște informații auzite la întâlnirea cu managerii de proiect, așa că imediat ce ajunse la birou se afundă în căutări. Prima informație îl trimise la a doua, apoi verifică o sursă și ajunse la alt articol și tot așa, până când se uită la ceas: se făcuse o oră de când studia subiectul. Musai era să-l împărtășească cu cineva. Și cu cine ar fi putut el dezbate așa ceva?
- Măi Mișule, mă enervezi!
Mișu se uită siderat la Gogu:
- Da’ n-am scos o vorbă... îngăimă el încurcat, încercând să-și amintească când vorbise ultima oară. Dar era sigur că asta nu se întâmplase în ultima jumătate de oră. Remarcase că Gogu era adâncit în studiu așa că își văzuse de ale lui: lucra la un raport pentru client.
- Mă contrazici și asta nu-mi place deloc, continuă Gogu imperturbabil, fără măcar să-și arunce privirea spre ardeleanul care – încurcat și neînțelegând de ce e acuzat – începu ușor să-și schimbe culoarea feței.

Citeşte mai mult

Fața lui Gogu se schimonosi de parcă o durere atroce l-ar fi sfâșiat. Mișu se uită cu interes la el, aștepta de ceva minute ca acesta să își piardă complet răbdarea. Se simțea ca la spectacol și se surprinse zâmbind la ideea unui Gogu explodând de nervi și indignare. Observând buna dispoziție a lui Mișu, Gogu se strâmbă la el, dar continuă conversația. Nu putea renunța acum, în nici un caz nu după ce rezistase eroic la interviul cu robotul, la eternitatea așteptării pentru preluarea de către un agent și, la întrebările mitraliate de agentul care îl preluase într-un final. Răbdarea începea însă să îl părăsească: pe măsură ce trecea timpul, constată că se îndrepta ireversibil către verdictul idiot care avea să reducă la zero efortul depus la telefon: musai de mers la agenție, altfel nu se poate. Se uită la ceas: 20 de minute irosite. Se uită la Mișu: nici prietenii nu mai sunt ce trebuiau să fie…

- Mno, asta amu’... Numa’ mie mi se poate întâmpla! Soarele și pămătuful...
- Ce-ai, Mișule, de ce tuni și fulgeri? Un fel de-a zice‚ tuni și fulgeri’, se gândi Gogu amuzat, deoarece Mișu, uriașul ardelean, și când era înfuriat tot calm arăta. Doar că de data aceasta era mai supărat ca de obicei, căci nu răspunse la provocarea prietenului său. Continuă să se uite în ecranul laptopului, vădit afectat de ceva de acolo, invocând – molcom și apăsat - sori și pămătufi, fără însă a specifica cam la ce ar trebui să contribuie aceștia. Gogu nu se dădu bătut:
- Alo, bace Mișu, mi-s io, Gogu... Ce-ai pățit?

Citeşte mai mult

- Gogule, oare om avea primă de Paște?
- Da' de ce mă întrebi pe mine, Mișule? Întreabă-l pe Șefu'. Eu de un' să știu?!
- Anu' trecut ne-o dat... continuă Mișu, continuând să-l privească iscoditor pe Gogu.
- Și dacă te binoclezi așa la mine? Îți închipui că îl convingi să ne dea și anul ăsta?! Zău, Mișule, ce ai cu mine? Ori crezi că am avansat pe scara ierarhică și acu' decid eu cum să împart banii companiei?

-Gogule, vii deseară la sală? se iți de după display fața de neaoș ardelean a lui Mișu.
- Nope, mă duc la crâșmă. Ăăă… la bar, dacă vrei să sune mai bine, se corectă Gogu rapid.
- No, păi nu ne fu vorba să facem mișcare, să ne întărim mușchii, să devenim… cum i-o zis ăla cu abonamentul?! se scărpină Mișu la ceafă, după care se lumină: Fit! Așa i-o zis. Deci, ne „fit”-uim diseară?

-Chelner, micii ăștia mi-au mâncat muștarul! Încercă Gogu o ironie fină, dar nu avu cu cine.
-Vă mai aduc muștar?
-No, n-ai priceput nimica, spuse înciudat Mișu. Nu muștarul îi problema aici, ci micii. Ia-i înapoi și mai pune-i o țâră pe grătar, că-s cruzi.
-Revenind la ale noastre, Gogule, se întorse Mișu spre prietenul lui în timp ce chelnerul lua micii scuzându-se, zi-mi ce să fac. Spun or’ nu spun? Îi mai bine să fiu cinstit sau mai bine îmi apăr pielea? Că până la urmă la asta se reduce toată situația...

- No, în sfârșit... răsuflă Mișu ușurat văzând numele și mai ales fața lui Gogu pe ecranul smartphone-ului. N-apucă însă să zică ceva că șuvoiul vorbelor lui Gogu se dezlănțui prin micul device de parcă se rupsese zăgazul:
- Da’ ce s-a întâmplat, dom’le, de suni ca nebunu’?! Ori crezi că sunt chior și nu văd c-ai sunat de prima dată? Cine-o murit, ce-o explodat, că nu mi-e dat și mie să am o zi de liniște! O zi, frate, atât mi-am permis și eu să lipsesc. Motivat. O zi! Iar tu suni de cinci ori într-o oră. Cinci! Cinci mii de fulgere și tunete abate-s-ar asupra telefonului tău de fiecare dată când te mai întinzi după el. Ori ești sinucigaș și vrei să-ți rezolv eu problema plecării din sânul omenirii, ceea ce m-ar face extrem de fericit în acest moment...

- Tati! Tati! Ardeee!!
Gogu fugi repede în bucătărie, simți mirosul de fum și căută rapid cu privirea sursa posibilă. Cu coada ochiului observă însă că ceva nu e în regulă și realiză imediat ce era suspect: mama și copilul, rezemau aliniați peretele, cu același zâmbet șăgalnic pe față dar și în priviri, dubios de calmi amândoi. Doamne, ce seamănă copilul ăsta cu mama lui, nu se putu abține Gogu să nu observe.

- Ssiga-ssiga..., zâmbi Gogu la amintirea vacanței și se lăsă pradă reveriei: mare turcoaz, plajă cu nisip fin, pădure cu pini și soare pe un cer mereu senin. Doamne, zău dacă insula asta nu e paradisul pe pământ... - Ce sâsâi acolo, Gogule, vreo blondă amintire să te bântuie oare? Nu ziceai că ai probleme pe proiectul din Golf? Văd că zâmbești, n-ai treabă... Cuvintele lui Mișu sparseră reveria lui Gogu. - Ce blondă, Mișule, de blonde îmi arde mie?!

- No, mii de buciume și bâte să le zîcă de dor! răbufni Mișu cu ciudă. Cu ciudă numai pentru cei care-l cunoșteau foarte bine, altfel - pentru un străin – ar fi părut o simplă constatare, împărtășită calm dar apăsat, cu vocea în surdină. Evident, nu era cazul lui Gogu, care privi stupefiat spre Mișu, nevenindu-i să creadă că a reușit cineva să-l scoată - pe Mișu! - din starea lui de molcomă înțelegere și totală detașare de vâltoarea lumii din jurul lui. Se pare însă că, într-un final, imposibilul se produse, și vâltoarea reușise să-l agațe și pe el , își zise Gogu, oarecum înciudat.

Gogu înșurubă tacticos capacul sticlei de apă plată, se asigură că e bine închis, mai strânse odată, total inutil, dar se vedea că face toate acestea cu mintea în altă parte. Mișu îl văzu căzut pe gânduri și se gândi, probabil, că e numai bună ocazia să se ia de el, că doar de mult nu se mai războiseră verbal și n-ar fi vrut să-și iasă din mână:
- Hooo, brrrr… zise el destul de tare, privindu-l intens pe Gogu. Acesta însă nu reacționă, așa că Mișu repetă, de data aceasta ceva mai tare:
- Hooo, brrrr… oprește! Rămăsese dezamăgit de faptul că era total ignorat de Gogu și căută cu privirea, ușor dezorientat, sprijin de la colegi. Observă că toată lumea se uita la el cu interes și i se aprinse beculețul:

- Gogule, probleme?!
Șefu’ se proțăpise în fața biroului lui Gogu și încerca să-i deslușească fața din spatele display-ului. Toți ochii erau îndreptați spre ei: de vreo 10 minute se auzeau numai bolboroseli din zona strategic denumită „Gogu”, dar nimeni nu avuse curajul să verifice ce se întâmplă cu el, dacă și cine îl enervase. Era riscant să te afli în fața artileriei de remarci usturătoare a lui Gogu, iar bolboroselile neinteligibie erau un semn clar – și confirmat de multe situații similare - de pericol.

- Tata, mai zi-mi o dată, ce faci tu la serviciu?
Frec menta, îi trecu prin cap lui Gogu, dar se abținu să spună cu voce tare. Îi era ciudă că nu reușise până acum să dea un răspuns pe înțelesul copilului, dar nici nu avea idee ce explicație să îi dea. Frate, n-o fi ușor să gestionezi un proiect, dar uite că și mai greu e să explici cum faci asta. Mormăi:
- Conduc proiecte, asta fac. Da’ ce-ți veni iar?

- Măi Gălușcă! – copilul se uită la Gogu cu reproș, dar acesta se făcu că nu vede. Ia mai zi o dată, dar mai rar de data asta.
Știa și el că e o stratagemă firavă, dar era prima idee care îi venise și care îi mai acorda ceva timp de gândire. Evident că și fiul lui se prinse căci îi văzu imediat licărirea de satisfacție din privire. Cu un zâmbet victorios pe care nici nu se strădui să-l ascundă, dădu curs cererii:
- Ascultă-mă cu atenție, tată.

Gogu se uită pentru a zecea mia oară la ceas. Nu e normal, nici acceptabil și în nici un caz scuzabil să întârzie cineva atât, își spuse el și, de această dată, puse mâna pe telefon. Tocmai apelase numărul, când îl văzu pe Mișu intrând, relaxat și cu zâmbetul larg întins pe fața de moroșan.
- No, ce te uiți așa-ncruntat? îl întrebă pe Gogu, după care, adăugă repede: Stai o țâră, că mi-s căutat... Își scoase telefonul, se uită preț de o clipă la ecran, își mută privirea spre Gogu, apoi iar la telefon și iar la Gogu. Zâmbetul făcu loc mirării:

Gogu este un personaj amuzant, cinic pe alocuri, un introvertit pentru care monologul interior reprezintă o alternativă la viața reală. Cu ajutorul lui Gogu, analizăm diferite ipostaze din viața managerului de proiect și a echipei sale și sugerăm soluții ușor de înțeles și aplicat. Cum ar spune Gogu...„aproape de bun simț”. Vă invităm să-l urmăriți pe Gogu și să-i trimiteți sugestiile voastre.

- Îi complex!
- Ba nu e complex!
- No, ba îi, că avem 12 sisteme de interconectat, dezvoltate pe platforme diferite. Plus că folosim o tehnologie nouă pentru noi...
- Deci e un proiect complicat, nu complex.

Gogu îl văzu pe Șefu’ intrând în birou și își înghiți replica. Mișu, cu spatele la ușă, nu remarcă mișcarea și în lipsa oricărui comentariu al lui Gogu, conchise:
- Va să zică, gândești tu că i s-a urcat șefia la cap?!
- Cui i s-a urcat șefia la cap?! întrebă Șefu’. Alo, Șefu’ către Mișu, recepție! Insistă el către un Mișu care înțepenise, doar ochii mijiți către Gogu țipau tăcut a ajutor. Gogu îl ignoră însă și uitându-se la Șefu’ mai puse un lemn pe foc:
- Hai Mișule, nu sta ca ciobanu’ la oi, te-a întrebat Șefu’ ceva! Zâmbi cu drag pe sub mustață, Mișu era incredibil de simpatic în inocența lui și nu se putea abține să nu-l zgândăre. Ochii mijiți ai lui Mișu trecură de la ruga tăcută la reproș mut, iar Gogu izbucni de-a binelea în râs:

- Pe-ăla mi l-am luat și eu. E un GPS simplu, ieftin și își face treaba, ți-l recomand. Șefu’ apăruse fără știre în spatele lui Gogu. „Auch... m-a prins teleleu pe Google”. Îi trecu prin cap să răspundă cu o scuză, dar își dădu seama imediat cât de penibil ar fi fost. Plus că era prea interesat de detaliile tehnice ale GPS-ului. Le află imediat, Șefu’ îi dădu rapid toate informațiile.

Gogu își luă – tacticos, ca de obicei – tava cu mâncare, îl căută din ochi pe Mișu și îi trebuiră câteva secunde până îl găsi. Frate, are ăsta un dar de a se așeza mereu în cel mai îndepărtat colț al sălii de mese, gândi amuzat pornind spre el. Răspunse la saluturi și se simți oarecum important văzând câți se întrerupeau din mâncat să îl salute sau să-i ureze poftă bună. Deh, sunt de ceva ani în coșmelia asta... Se așeză satisfăcut la masă lângă Mișu, îi zâmbi dar realiză instantaneu eroarea majoră pe care tocmai o comisese.

- Mamut preistoric ce ești, extincția te paște! Trebuie să fii flexibil, să te adaptezi... Gogu se încinse, era un subiect care îi plăcea și pe care îl dezbătuse de multe ori cu Șefu’, așa că acum era foarte sigur pe el.
- No, nu-i chiar așa, că uite că și mamuții îs agili. Nu i-ai auzit pe-ăia cu evenimentul? ...even mammoths can be Agile, așa îi zice.
- Lasă-mă frate cu de-astea, acu’ toată lumea e șmecheră și știe Agile, mă lași?! Habar n-au!

Gogu se uită pentru a suta oară la ceas, era deja exasperat, trecuseră două ore fără vreun rezultat palpabil. Avea senzația că băteau câmpii cu grație și de câte ori se apropiau de vreun punct de decizie, invariabil intervenea cineva din vreunul dintre departamentele implicate și dădea toată discuția peste cap. Șefu’ încercase la început să se impună dar erau acolo și șefii celorlalte departamente și la orice încercare a lui, săreau și ei, să nu rămână mai prejos.

- Mama lui de cioban mioritic – se trezi Gogu spunând cu voce tare. Se uită repede în jur să vadă dacă are de dat sau nu explicații cuiva. Se liniști însă când văzu că nimeni nu părea să-l bage în seamă, toți erau adânciți în studiul documentației primite, toți mohorâți... Mda, nimeni nu pare prea fericit de lista de cerințe primită. Cum să accepți așa ceva? Mama lor de resemnați... Continuă să citească emailul, din ce în ce mai mohorât; din când în când mai mormăia ceva ca pentru sine.

Sângele lui Gogu fierbea iar el simțea că încet, încet, presiunea în interiorul capului său crește ireversibil. Deveni subit conștient că va exploda, iar sentimentul îl umplu de o liniște nefirească care îi șterse parcă orice emoție, rămăsese doar un gust amar... Era momentul pentru o reacție, acum ori niciodată. Îl întrerupse pe Șef:
- Zău, Șefu’, chiar nu e drept...

Şefu’ întredeschise uşa de la birou, iar Gogu văzu imediat pe faţa lui că ceva nu e în regulă. Adevărul e că, dacă s-ar fi uitat în jur, ar fi văzut că întreg biroul era stupefiat: încă nu le venea să creadă, nimeni nu-i auzise până acum pe Gogu şi pe Mişu certându-se şi ţipând unul la altul. Păi dacă e căpos?! îşi zise Gogu. Dar stai aşa, că ne lămurim noi acum…
- Şefu’, bine c-ai venit. Ai două minute să ne clarifici o problemă?
- O problemă?! Păi la ce scandal se aude la voi, mira-m-aş să fie vorba despre o singură problemă! S-aud şi eu, care e mărul discordiei?

Citeşte mai mult

Gogu armă alarma, stinse luminile şi ieşi din clădire. Salută portarul care fuma impasibil în faţa intrării, cu un aer de stăpân peste zecile de birouri rămase în întuneric şi îşi înăbuşi un oftat. „Că doar nimeni nu mă obligă să stau ca portaru’ până la ora asta”. Orgoliul îl obligase, „da’ asta nu se pune”. Altădată ar fi zâmbit la propria-i remarcă, dar acum era prea amărât: păi cum, vine o copiliţă şi-i dă lui indicaţii, lui, care e în compania asta de şapte ani, „mă rog, şase jumate’”se corectă el singur. Dar nu despre asta era vorba, ci despre faptul că el, Gogu, nu numai că ştia tot ce mişcă în companie, ci mai mult, el era autorul procedurilor care acum erau puricate de „copiliţă”. „Care proceduri n-ar exista nici acum dacă n-aş fi tras eu acum trei ani o vară întreagă”. Şi fusese felicitat de însuşi GM-ul companiei care acum, uite, îi aduce „copiliţa” cu idei de optimizare. „Şi Mişu ăsta care e în concediu tocmai acum…” La remarca asta i se declanşă în minte filmul cu plecarea lui Mişu: apăru întâi imaginea unui Mişu ezitând la plecare şi imediat imaginea unui Gogu spunând cu încredere în glas: Du-te, Mişule, liniştit, mă descurc, nu-i o problemă! „Mda, ce-şi face omu’ cu mâna lui...”

Capul lui Gogu abia se mai iţea din marea de CV-uri în care era scufundat pro- prietarul lui; dacă nu l-ai fi auzit pufnind din când în când, nici n-ai fi zis că e acolo. - Probleme, Gogule?! Ai irosit vreo trei copaci printând toate CV-urile astea, nu era mai simplu să le vizualizezi pe computer? Ei, lasă Mișule, că te prind eu la prin- ter, să-ţi dau numa’ copaci! gândi Gogu, dar se abţinu să comenteze, să nu-i dea apă la moară. Rămase impasibil și se adânci și mai mult în studiul hărtiilor. Mișu dădu să mai zică ceva, n-ar fi rezistat tentaţiei de a mai învârti puţin cuţitul în rană, dar se opri când îl văzu intrând pe Şefu’:

Gogu este un personaj amuzant, cinic pe alocuri, un introvertit pentru care monologul interior reprezintă o alternativă la viața reală. Cu ajutorul lui Gogu, analizăm diferite ipostaze din viața managerului de proiect și a echipei sale și sugerăm soluții ușor de înțeles și aplicat. Cum ar spune Gogu...„aproape de bun simț”. Vă invităm să-l urmăriți pe Gogu și să-i trimiteți sugestiile voastre.