Object / Relational Mapping (ORM) este o tehnică de programare ce face posibilă accesarea și manipularea obiectelor fără ca programatorii să fie interesați de sursa de date de unde provin aceste obiecte. Această tehnică a apărut din nevoia de a depăși diferențele de paradigmă dintre modelul orientat pe obiecte (susținut de limbajele de programare de nivel înalt actuale) și modelul relațional (utilizat de cele mai populare sisteme de gestiune a bazelor de date). Limbajele de programare orientate pe obiecte reprezintă datele într-un graf interconectat de obiecte, pe când bazele de date relaționale folosesc un mod tabelar de reprezentare. Efortul de a conecta atributele claselor definite prin intermediul unui limbaj orientat pe obiecte cu câmpurile tabelelor din baza de date nu poate fii gnorat, iar scopul unui ORM este acela de a crea o relație naturală, transparentă, fiabilă și de durată între cele două modele.

În ultimii ani, Google a venit cu o mulţime de modificări asupra algoritmilor de căutare. În 2012 au fost cel puţin două modificări în fiecare lună, lucru care a afectat în mod negativ traficul multor site-uri. Controversatele update-uri Pinguin şi Panda au scos din rezultatele căutarilor şi site-urile cu un conţinut bun şi util. Astăzi SEO nu se mai bazează doar pe optimizarea conţinutului şi pe link-uri externe ci şi pe alţi factori, mai deosebiţi, precum user experience sau prezenţa pe site-urile sociale. Pentru a ţine pasul cu schimbările Google şi pentru a nu fi penalizaţi, trebuie să fim mereu la curent. Haideţi să vedem, în continuare, cele mai importante schimbări ale algoritmilor din punct de vedere al SEO.

Ca urmare a publicării unui articol pe această temă într-un număr precedent am dat curs invitaţiei de a explora mai in detaliu practica FPA. Scopul articolului precedent a fost expunerea în linii mari a aplicabilității metodei FPA (Analiza punctelor funcţionale) și explicarea terminologiei de bază. În acest articol, mă voi axa mai mult pe cum se aplică metoda concret.Am decis că, pentru o mai bună înţelegere, voi lua o aplicaţie deja construită - nu o să merg pe o estimare bazată pe cerinţe funcţionale - pe care voi aplica metoda detaliată de măsurare.

De câte ori v-ați pus problema de a îmbunătăți performanța interogărilor voastre pe SQL Server fără să știți de unde să vă apucați? Eu, cel puțin, mi-am suflecat mânecile de câteva ori până am ajuns să înțeleg o funcționalitate specifică SQL Server care îmi rezolvă problema. Toți știm că în faza de dezvoltare problemele de performanță majore sunt rare, și asta se întâmplă din mai multe motive: date puține, mediul de dezvoltare perfect, scenarii principale de lucru fără variații, etc. Soluția e bazată pe statisticile făcute de SQL Server. Cu ele puteți să vă dați seama de stresul aplicat serverului, însă necesită un ciclu de rulare a aplicației pe scenarii utilizator și nu cele de dezvoltare. Se pretează la aplicații care rulează într-un mediu de producție sau cât mai aproape de cel real.

RESTful Web Services sunt servicii web bazate pe metodele HTTP și conceptul de REST. De obicei următoare patru metode HTTP sunt folosite în definirea serviciilor RESTful: POST: upload-ul unei noi resurse (creare sau modificare). Execuții repetate pot avea efecte distincte. PUT: crearea unei noi resurse. Execuții repetate vor avea același efect ca și o singură execuție IDEMPOTENT. GET: citirea unei resurse fără a modifica resursa. Operația nu trebuie să fie folosită la creare de resurse. DELETE: stergerea unei resurse. Execuții repetate vor avea același efect ca și o singură execuție IDEMPOTENT.

Web-ul Semantic este o extensie a Web-ului actual ce permite descrierea formală a resurselor existente pe Internet (pagini Web, documente text şi multimedia, baze de date, servicii etc). Dintre avantajele acestuia se impune ca principală identificarea rapidă și precisă a resurselor relevante pentru utilizator precum şi exploatarea automată a resurselor de către agenţii inteligenţi. Ideea de Web Semantic a apărut în urmă cu aproximativ 15 ani şi a fost introdusa de către Tim Berners-Lee, inventatorul Web-ului . Nevoia din care s-a născut ideea de Web Semantic poate fi explicată foarte uşor printr-un exemplu.

Războiul cibernetic – termenul care face înconjorul Internetului și care pătrunde prin toate colțurile lumii moderne. Atitudinea presei este înțeleasă pentru că domeniul IT generează tot atât de multe fețe mulțumite cat și fețe speriate, iar domeniul INFOSEC este de departe un domeniu fascinant, plin de surprize. În ultimii ani descoperirea aplicațiilor Stuxnet și Duqu - două dintre cele mai periculoase aplicații malware targetate, dezvoltate în întreagă istorie a planetei - dar și atacurile realizate de hacktiviști sau de gruparea descentralizată Anonymous asupra serviciilor guvernamentale, au adus în discuție tot mai des amenințarea războiului cibernetic. Multe state ale planetei se conformează și iau măsuri în această direcție.

Continuând seria de articole despre “big data”, începută cu introducerea în lumea “big data” în numărul 2 al revistei și urmată de articolul despre bazele de date de tip “nosql” din numărul 3, a venit rîndul unui articol care să prezinte mai pe larg una din tehnologiile semnificative din lumea “big data” și anume Apache Hadoop. Apache Hadoop este un framework care facilitează procesarea unor seturi de date mari și foarte mari, pe mai multe calculatoare folosind un model de programare simplu: paradigma map/reduce. Este proiectat în așa fel, încît să scaleze de o mașiniă la mii de mașini, fiecare din ele punînd la dispoziție putere de procesare și spațiu de stocare. În loc să se bazeze efectiv pe hardware pentru “high-availability”, framework-ul în sine este proiectat în așa fel încît să detecteze erorile la nivel de aplicație.

Jumping Electron este un joc dezvoltat cu Unity 3D Engine care va rula pe smartphone-uri cu sistem de operare Android, iOS și tabletele aferente. Primele două capitole și 40 de nivele sunt o cursă pe o pistă în interiorul unui Radio și a unui Tonomat, acțiunea următoarelor 40 de nivele urmează să se desfășoare în interiorul unei Centrale Telefonice și a unui Televizor. Unity 3D are o versiune open source, însă pentru Android și iPhone se plătește o licență. Pentru o echipă cu un programator este ok; însă pentru o echipă mai mare se recomandă Unity PRO pentru a se putea face source control, merging changes etc. De asemenea, Unity 3D permite exportul și către alte platforme (PC, Flash, etc) deci nu excludem pe viitor acest lucru.

Noul sistem de operare lansat de către cei de la Microsoft a adus destul de multe schimbări. Una dintre aceste schimbări este şi background tasks pentru aplicaţiile Metro. Înainte să putem vorbi despre background task-urile din Windows 8 este nevoie să întelegem de ce au fost introduse. Windows 8 a apărut din necesitatea unui sistem de operare de a rula pe mai multe tipuri de device-uri. Pe lângă cele cu care suntem obişnuiţi din ce în ce mai multe persoane au început să folosească tabletele. Chiar dacă din punctul de vedere a procesorului şi a memoriei acestea devin din ce în ce mai puternice, aşteptările pe care le avem de la o tableta sunt diferite. Durata bateriei este extrem de importantă pentru o tabletă.

Toţi cei care au interacţionat, indiferent cât de puţin cu Microsoft Project sunt unanim de acord că este o foarte puternică unealtă de scheduling. Altfel spus, dacă îi definim şi detaliem task-urile, se pricepe foarte bine să construiască un plan (mai corect spus un schedule) mai bine ca oricine. Dar, pentru a putea defini clar task-urile, este nevoie să ştim cu exactitate ce dorim de la proiect. Ce anume trebuie el să livreze, în ce condiţii, respectând ce criterii, etc. Pare simplu, nu-i aşa? În practică, ştim cu toţii cât de complicat (imposibil?) este să definim încă de la început scopul proiectului şi livrabilul. Şi atunci, cum mă poate ajuta Microsoft Project dacă eu (sau clientul meu) nu ştiu ce vreau de la proiect?

Gogu armă alarma, stinse luminile şi ieşi din clădire. Salută portarul care fuma impasibil în faţa intrării, cu un aer de stăpân peste zecile de birouri rămase în întuneric şi îşi înăbuşi un oftat. „Că doar nimeni nu mă obligă să stau ca portaru’ până la ora asta”. Orgoliul îl obligase, „da’ asta nu se pune”. Altădată ar fi zâmbit la propria-i remarcă, dar acum era prea amărât: păi cum, vine o copiliţă şi-i dă lui indicaţii, lui, care e în compania asta de şapte ani, „mă rog, şase jumate’”se corectă el singur. Dar nu despre asta era vorba, ci despre faptul că el, Gogu, nu numai că ştia tot ce mişcă în companie, ci mai mult, el era autorul procedurilor care acum erau puricate de „copiliţă”. „Care proceduri n-ar exista nici acum dacă n-aş fi tras eu acum trei ani o vară întreagă”. Şi fusese felicitat de însuşi GM-ul companiei care acum, uite, îi aduce „copiliţa” cu idei de optimizare. „Şi Mişu ăsta care e în concediu tocmai acum…” La remarca asta i se declanşă în minte filmul cu plecarea lui Mişu: apăru întâi imaginea unui Mişu ezitând la plecare şi imediat imaginea unui Gogu spunând cu încredere în glas: Du-te, Mişule, liniştit, mă descurc, nu-i o problemă! „Mda, ce-şi face omu’ cu mâna lui...”