Emilia Toma

Ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române sau a DOOM-ului, apărută la începutul anului 2022 a oficializat îmbogățirea limbii române cu 3600 de noi cuvinte. Evident că deschiderea de care a dat dovadă Institutul de Lingvistică ,, Iorgu Iordan- Alexandru Rosetti” al Academiei Române a fost primită de către spiritele conservatoare ca fiind una prea generoasă și rău prevestitoare pentru specificul latin al limbii române, în timp ce alții o consideră ca pe o inevitabilă legitimare a schimbărilor traversate de orice limbă vorbită.

Știm cu toții că folosirea cuvintelor englezești în locul celor românești nu mai este doar o practică a celor care lucrează în multinaționale, ci s-a strecurat în limbajul de zi cu zi. E drept că, de cele mai multe ori, avem nevoie de ele pentru a putea îmbrăca cu ele realități și concepte noi pentru care limba noastră nu deține termenii adecvați. Dar, în același timp, mulți dintre noi alegem să preluăm de-a valma englezisme chiar dacă vocabularul actual al limbii române ne pune la dispoziție cuvântul de care avem nevoie. Consecințele ? Le expun mai jos în două exemple- credem- sugestive.

Din valul de conspirații revărsat de pandemie în media dar și în mințile unora dintre noi, nu s-a putut pescui nici măcar o teorie care să spună adevărul - bineînțeles, acela,, adevărat” și bine ascuns în subteranele Ocultei mondiale- cu privire la misteriosul obicei de a te folosi de cuvintele unei limbi fără grija de a le respecta sensurile.

În articolele precedente am atras atenția asupra confuziilor pe care le poate genera fenomenul actual de resemantizare a unor cuvinte preluate din limba franceză și încetățenite încă din secolul XIX în limba română. Am semnalat că în utilizarea unor termeni ca ,, a adresa”, ,, a agrea”, ,, a dedica”, ,,trivial”, ,, critic”, ,,patetic”, ,, suport”- sunt câteva dintre exemplele cele mai frecvente - se preia aproape integral semnificația corespondentului din limba engleză, îndepărtându-se de cea pe care acestea o au deja în limba română. Impresia de inadecvare, de neclaritate sau uneori de comic pe care le generează astfel de formulări poate nedreptăți conținutul unui mesaj de altfel valoros din punct de vedere științific. Mai plastic spus, dacă nu acordăm cuvintelor respectul cuvenit, acestea se răzbună pe noi, punându-ne în posturi caraghioase.

Odată cu începerea noului an școlar, mulți dintre noi ne întoarcem cu nostalgie spre timpurile acelea când eram elevi. Orele plictisitoare, notele mici, profesorii și colegii antipatici... Toate au devenit toate mai estompate lăsând loc doar pentru amintiri frumoase. Psihologia ne spune că uitarea este un medicament foarte bun pentru suflet, iar înaintea acestei științe nu puțini înțelepți și oameni de cultură i-au subliniat beneficiile. Am selectat pentru concizia ei, una dintre multele ,,ziceri’’ despre uitare: ,,Viața nu merge înainte decât uitând multe.”( Honoré de Balzac)

Oare câți dintre noi ne-am fixat enunțul de mai sus drept obiectiv de atins în anul acesta sau în anii următori? Cu siguranță că puțini. Cei mai mulți dintre noi credem că preocuparea pentru a vorbi corect rămâne închisă în cercul celor care doresc să afișeze cu orice preț o atitudine afectată, prețioasă care nu-i prinde bine decât pe specialiști . De aceea, în numele naturaleții și dezinhibării, lăsăm regulile deoparte și ne exprimăm cât de liber se poate. Alții consideră că limba este un pur instrument de consum pentru utilizarea cotidiană, scuzându-și abaterile cu afirmații de tipul ,,important este să se înțeleagă ceea ce vreau să spun, nu cum spun sau cum scriu pentru că limba este oricum un organism viu ( așa am învățat la școală) supus influențelor și modificărilor”… La școală, oportunismul de acest tip este taxat de către profesori. După ce ieșim de pe băncile școlii, indiferent de domeniul unde activăm există totuși un public exigent ( chiar dacă cei din mass media au ajuns să-l ignore cu totul) care știe că viața unei limbi precum și capacitatea ei de a exprima cât mai multe concepte se menține cu prețul respectării principiilor și regulilor. Cum te taxează acest public? În mod cert, va transforma greșelile și neglijențele în exprimare într-o pată supărătoare pe cartea ta de vizită.

Spiritul tolerant al vremurilor noastre ne determină să ne arătăm scandalizați în fața unei conjuncții disjunctive care implică excluderi atât de radicale de tipul ,, ori țeava, ori poezia" și răspundem - cum altfel? - decât corect: dedicăm țevi, dedicăm și poezii. Că nu ar trebui să avem dubii în ceea ce privește corectitudinea acestui răspuns, ne-o dovedește dulcele relativism al lui ,, se poate și așa" dominant în societatea noastră, unde se pare că un fior al consacrării și dăruirii cuprinde de-a valma poezii, mașini de spălat, melodii, plăci video, romane, firme, angajați, țevi și mame. Toate sunt și pot fi ,, dedicate", amenințate de o iminentă epuizare sufletească. Cine le poate salva din această combustie afectivă și le poate reda demnitatea de obiecte neînsuflețite sau abstracte pe care au avut-o odinioară? Doar Dex-ul și normele gramaticale care, de acolo din atmosfera rarefiată a înălțimilor științei, stipulează în mod clar că doar oamenii au fost blestemați cu această povară a dedicării:

De multe ori, când vrem să scriem un text, amânăm momentul justificându-ne prin lipsa inspirației. Asemenea poeților antici, ne gândim că nu ar strica să invocăm solemn vreo muză. O facem, dar muzele cunosc cel mai bine greaca veche și latina, așa că nu mai insistăm. Apoi ne amintim de seara petrecută cu amicii la bere, când aceștia ne-au dat calificativul ,,genial” pentru prestația avută la ultimul banc pe care l-am spus. Stăm la pândă sperând să mai detectăm măcar un licăr din genialitatea de care te-au asigurat atunci.