Flaviu Nistor

Acest articol descrie un scenariu care nu este explicat foarte clar în standardul FlexRay, situație care poate fi înșelătoare și poate complica crearea unui cluster de FlexRay funcțional. Va fi descrisă diferența de implementare între două IP-uri FlexRay, unul dezvoltat de către Bosch și unul de NXP.

Chiar dacă metoda de emulare a EEPROM-ului nu este un concept nou, se impune tot mai mult a fi luată în considerare datorită implementării cerințelor de AUTOSAR dar și evidentelor avantaje legate de îmbunătățirea metodelor de lucru, a timpilor de execuție SW și de optimizarea protecției datelor, de restrângerea/limitarea potențialelor surse de eroare. Cerințele tot mai stringente referitoare la reducerea costurilor devin și ele un factor important în asumarea acestei metode. În rândurile următoare, vom expune pe scurt specificul acestei metode de lucru precum și efectul asupra influenței electromagnetice rezultate pe un microcontroler automotive specializat ce are încorporate toate mecanismele necesare.

În cartea intitulată “Expert C Programming Deep Secrets”, Peter Van Der Linde descrie o serie de greșeli și probleme cauzate de folosirea limbajului de programare ANSI C fără o înțelegere deplină a acestuia. Autorul descrie felul în care au fost descoperite diverse probleme și rezolvarea lor, atenția lui orientându-se către probleme generate de folosirea greșită a compilatorului sau a unor erori de sintaxă ANSI C. În acest articol, voi descrie un astfel de scenariu, dar axându-mă asupra părții hardware a arhitecturii unui microcontroler pe care are loc execuția codului sursă. Problemele care pot să apară sunt cauzate nu de sintaxa folosită pentru a scrie rutina software, ci de modul în care secvența software folosește resursa hardware în sistemele multicore.

În ziua de astăzi o mașină din gama de top, conține puțin peste 100 de ECU-uri și vă puteți imagina că partea de software depășește pragul de GBytes. Așadar, o rețea funcțională care să confere încredere deplină nu este o chestiune numai de dorit dar este chiar obligatorie. Practic, industria automotive a dezvoltat în fiecare moment soluții menite să-i asigure nevoile, pe baza diverselor tehnologii ca: LIN (Local Interconnection Network), CAN (Control Area Network), FlexRay … MOST (Media-Oriented System Transport). Fiecare dintre acestea au fost și sunt în continuare foarte bune dar niciuna dintre variante nu oferă o opțiune comună pentru interconectare din moment ce sunt bazate pe protocoale de comunicație specifice. Mai mult decât atât, nu există un model cu nivele multiple care să ofere utilitatea de a crea o rețea cu posibilități de comutare. Dar Ethernetul (ENET) poate oferi acest lucru.