- No, mii de buciume și bâte să le zîcă de dor! răbufni Mișu cu ciudă. Cu ciudă numai pentru cei care-l cunoșteau foarte bine, altfel - pentru un străin - ar fi părut o simplă constatare, împărtășită calm dar apăsat, cu vocea în surdină. Evident, nu era cazul lui Gogu, care privi stupefiat spre Mișu, nevenindu-i să creadă că a reușit cineva să-l scoată - pe Mișu! - din starea lui de molcomă înțelegere și totală detașare de vâltoarea lumii din jurul lui. Se pare însă că, într-un final, imposibilul se produse, și vâltoarea reușise să-l agațe și pe el , își zise Gogu, oarecum înciudat.
- Buciume, bâte și opinci în spinare, sublinie Mișu, la fel de molcom, dar puțin mai apăsat de această dată. Gogu nu mai putu să se abțină:
- Probleme, Mișule?!
Mișu ridică privirea spre Gogu, îi zâmbi cald și consimți:
- Îs ceva probleme... Incredibil, ăsta ar fi în stare să-i zâmbească și plutonului de execuție, gândi Gogu și mai puse un lemn pe foc:
- De natură să te enerveze?
- No, mi-o venit să le zîc vreo doua așa... da" mi-o trecut. Numa" nu știu cum oi rezolva.
- Păi ia s-aud și eu, poate o scoatem împreună la capăt, se oferi Gogu, nu de alta dar îl sfredelea curiozitatea.
-Apăi să vezi, știi că m-o pus Șefu" manager de proiect...
- Știu, îi tăie Gogu vorba, toată firma știe, ne-ai astenizat pe toți. Noaptea dacă ne trezești, ăsta-i primu" lucru care ne vine în minte. Văzu fața profund jignită a lui Mișu și continuă pe un tot mai cald: Hai, spune, să vedem care e problema.
- Tu știi că ăsta îi un proiect diferit...
- Toate proiectele sunt diferite, că de-aia le cheamă proiecte, nu se putu Gogu abține.
- Bine că ești tu deștept, nu se lăsă Mișu mai prejos, dar cum subiectul era mult prea important pentru el, se decise să ignore remarcile lui Gogu și să continue. Știi ce-am vrut să spun: că față de proiectele noastre uzuale de outsourcing, ăsta - care lansează un produs nou - are cu totul alte caracteristici, alte cerințe, alte constrângeri; nu avem doar dezvoltare, ci și elemente de marketing. Adică e mult mai complex.
- Auzi, dacă iar o iei de la Ana la Caiafa, și mă zăpăcești cu complexitatea, stakeholderii și-alte alea, te rog să cânți la altă masă.
Fața lui Mișu exprima uluială în formă pură: Cum adică să cânt? Spuse el rar, foarte rar, încercând să cuprindă sensul celor spuse de Gogu. Ce-are a face una cu alta?
Ăsta nu mai învață, frate, își zise Gogu în gând, unde-o fi crescut, la stână? Ha-ha-ha, se trezi râzând tare, spre totala stupefacție a lui Mișu. Păi chiar că la stână! Ha-ha, nu se putu opri din râs. Mișu nu pricepea care e motivul râsului sănătos al lui Gogu, dar intuia că e - cumva - vorba de el. Așa că își încrucișă brațele la piept arătând că așteaptă clarificări. Pe care le așteptă destul de mult, lui Gogu luându-i ceva vreme până să se domolească.
- Gata, Mișule, iartă-mă, nu mai fac, zi-i mai departe.
Se dovedi că problema nu era deloc complicată - greșiseră unii niște materiale de promovare -, dar se agravase datorită întârzierii în rezolvare. Abordarea nu excelase în diplomație, comunicarea s-a realizat exclusiv prin e-mailuri, iar tonul acestora devenise din ce în ce mai dur pe măsură ce ping-pong-ul epistolar se prelungise. Se deraiase demult de la problemă, ultimele e-mailuri rezumându-se la amenințări destinate persoanelor, sursa discuțiilor și problema în sine fiind deja uitate.
- Și-acum vin și te-ntreb pe tine, Gogule, eu cum rezolv problema asta?! Că între timp tot restul proiectului a mers înainte, iar noi avem lansarea oficială peste trei zile. Online-ul a mers strună, dar prezentarea live presupune și toate materialele astea... Ufff, oftă el, un oftat venit din adâncul sufletului lui de ardelean care nu înțelegea cum pot să-ți aducă niște cuvinte atâtea probleme.
- Hi-hi... adicătelea tu crezuseși că s-a terminat totul și poți considera proiectul închis?! Ha-ha, se văzuse cu sacii în căruță! Măi, Mișule, ori tu nu știi vorba aceea: primele 90 de procente din proiect se fac în 90% din timp, iar pentru ultimele 10 procente mai ai nevoie de alte 90% de timp... ha-ha...
- Auzi , Gogule, n-oi ști-o io pe asta, da" o știu pe-ailaltă, aia de zice că îmi trebe" 42 de mușchi să mă încrunt, 28 să zâmbesc, da" numa" 4 să-mi întind brațul și să te pocnesc în plină figură...
Gogu se uită rapid la el dar se liniști, Mișu era în continuare cu zâmbetul pe față. Mda, când n-o mai zâmbi, vom avea cu toții de furcă, gândi Gogu, calculându-și șansele în fața unei posibile locomotive Mișu, concluzionând rapid că nu și-ar dori nimeni să-l enerveze vreodată pe colosul ardelean. Care colos știe însă să se joace cu atâta dezinvoltură cu copiii, își aduse aminte Gogu vacanța ce abia se terminase. Și atunci avu revelația!
- Auzi, Mișule, ții minte cum te-ai jucat săptămâna trecută de-a castelanul care își repară fortificațiile înainte de atacul inamicului?
Ușor surprins de întorsătura discuției, Mișu își reveni repede și dădu vesel, dar și foarte mândru, din cap a aprobare. Fuseseră împreună în concediu la mare, prima ieșire a lui Mișu la soare grecesc, mare turcoaz și nisip alb, strălucitor. Intervenise o situație și soția lui Gogu fusese nevoită să rămână acasă, iar Gogu nu avusese sufletul să îi refuze copilului o vacanță la care cel mic visa de luni de zile. Așa că îi propuse lui Mișu să-i însoțească. Și ceea ce fusese o invitație făcută mai mult într-o doară, devenise o super vacanță pentru Mișu și copil, care s-au distrat - împreună - incredibil de bine.
Mișu rememoră secvența cu reparatul fortificațiilor în nisipul grecesc și fața i se lumină.
- Adică, zici tu, că ce-a mers cu fi-tu, merge și-aici? Păi e corect, sigur c-ar merge, stai așa, că știu exact ce trebe" să fac... și se întoarse spre calculator, ignorându-l total pe Gogu.
- Mai concret, ce-a făcut Mișu cu fi-tu? Gogu îl văzu pe Șefu" cu o secundă înainte ca acesta să-și facă cunoscută prezența prin întrebarea aruncată șoptit, parcă fără a vrea să-l deranjeze pe Mișu. Nu că ăsta ar auzi ceva dacă se afundă el într-ale lui, poți să tragi cu tunu" la urechea lui și el te ignoră total, remarcă Gogu în gând, apoi continuă cu voce tare:
- Ei, mă căzneam să-l scot din apă pe copil, iar el nu și nu, că de-aia merge omu" la mare să facă baie. Și dăi cu vorba bună, dă-i cu amenințări, s-a ajuns la strigăte (eu) și ignorare completă (el), cuvinte grele (eu), las" că-i spun eu mamei ce-ai zis (el), ce mai, război total. Și în mijlocul luptei, numai ce-l aud pe Mișu, cu calmul ăla de ne scoate pe noi din minți, spunându-i copilului că are nevoie de ajutor la construcția lui mirifică din nisip, că nu se mai descurcă singur cu nu-ș-ce fortificație, ori zid de apărare, ce-o fi fost. Iar al meu iese instant din apă și se apucă de lucru. Abia peste vreo cinci minute mi-am revenit și mi-am așezat la loc falca căzută... Evident, seara mi-am avut porția de introducere în psihologia copilului, viziunea Mișu sleș Bătrânu" lui Mișu...
-Hmm, nu e rea viziunea asta, zâmbi Șefu". Presupun că până deseară avem și porția de Introducere în viziune... Să mă ții la curent.
***
"Introducerea în viziune" veni însă mult mai târziu, respectiv la ședința de închidere a proiectului, la vreo două săptămâni după lansarea oficială a noului produs; o lansare încununată de succes și care a adus felicitări întregii echipe coordonate de Mișu. La ședință, Mișu a cerut fiecărui membru al echipei să spună trei lucruri: ce crede că a mers bine, ce crede că n-a mers bine și, în final, ce-ar face altfel dacă ar fi să ia proiectul de la capăt. Șefu" a vrut să afle cum s-a rezolvat problema cu print-urile eronate, declanșând "viziunea":
- No, că n-o fost bai mare. Oamenii erau supărați că nu s-or înțeles ei pe e-mailuri, cine o fo" vinovat, cine ce-o zis și ce-o cerut, de unde s-o plecat și pe cine să pedepsim. Pe mine Bătrânu" meu așa m-o învățat: să caut numa" care îi problema și pe aia s-o rezolv. Nu era problema mea cine ce-o-nceput, ci cum or ajunge materiale corecte la lansare. Așa că am scris un e-mail frumos în care i-am rugat să mă ajute să pot să mă țin de data anunțată pentru evenimentul oficial și să îmi trimită materialele corecte direct la zona expo. Ceea ce or și făcut, iar eu le-am mulțumit. C-așa m-o învățat Bătrânu", zicea el că omu" mai repede reacționează la o cerere de ajutor decât la o indicație...
de Ovidiu Mățan
