Gogu armă alarma, stinse luminile şi ieşi din clădire. Salută portarul care fuma impasibil în faţa intrării, cu un aer de stăpân peste zecile de birouri rămase în întuneric şi îşi înăbuşi un oftat. "Că doar nimeni nu mă obligă să stau ca portaru" până la ora asta". Orgoliul îl obligase, "da" asta nu se pune". Altădată ar fi zâmbit la propria-i remarcă, dar acum era prea amărât: păi cum, vine o copiliţă şi-i dă lui indicaţii, lui, care e în compania asta de şapte ani, "mă rog, şase jumate""se corectă el singur. Dar nu despre asta era vorba, ci despre faptul că el, Gogu, nu numai că ştia tot ce mişcă în companie, ci mai mult, el era autorul procedurilor care acum erau puricate de "copiliţă". "Care proceduri n-ar exista nici acum dacă n-aş fi tras eu acum trei ani o vară întreagă". Şi fusese felicitat de însuşi GM-ul companiei care acum, uite, îi aduce "copiliţa" cu idei de optimizare. "Şi Mişu ăsta care e în concediu tocmai acum…" La remarca asta i se declanşă în minte filmul cu plecarea lui Mişu: apăru întâi imaginea unui Mişu ezitând la plecare şi imediat imaginea unui Gogu spunând cu încredere în glas: Du-te, Mişule, liniştit, mă descurc, nu-i o problemă! "Mda, ce-şi face omu" cu mâna lui..."
Afară se făcuse întuneric bine iar trecători erau doar câţiva, dar el stătea aproape, la o aruncătură de băţ. Rămăsese mult peste program ca să verifice încă o dată dosarul cu descrierea proceselor din firmă, să printeze ultimele versiuni, "căci da - reluă el şirul monologului interior - am făcut şi noi optimizări, cam peste tot. De aici şi versiunile. Doar că la aceste optimizări au contribuit cei din firmă, care ştiu cu ce se mănâncă treaba pe la noi. Uff..." Remarcă privirile ciudate ale unui trecător şi îşi dădu seama că monologul interior a devenit un fel de bolboroseală neinteligibilă. "Hai ca o iau razna". Intră în casa scării şi îl izbi un miros de friptură care îi alungă orice gând de procese, proceduri sau copiliţe cu idei de optimizare. "Pui umplut la cuptor" gândi el şi înghiţi în sec. "Mamă, şi cât de bun ştie să îl facă!" Un zâmbet de satisfacţie i se lăţi pe toată faţa, îşi iubea soţia mult şi la fel de mult iubea şi ceea ce îi gătea ea.
- Ia uite cum rânjeşte fasolea la mine, unde-ai stat până la ora asta? Parcă te-ai însurat cu firma, nu cu mine. Ia să-ţi dea firma de mâncare, dacă stai acolo până noaptea târziu!
Dar ochii îi râdeau iar Gogu simţea dragostea ei în fiecare cuvânt. În timp ce se pregătea de masă, îi povesti soţiei toată tărăşenia cu optimizarea, raportă cu onestitate vârsta "copiliţei" - care împlinise treizeci -, dar îndârjirea îi trecuse deja, iar mintea îi stătea doar la mâncare. Când tava cu puiul umplut îşi ocupă regal locul în mijlocul mesei, captă în totalitate atenţia lui Gogu care nu mai prididea cu laudele.
- Dar n-are târtiţă ?! De ce i-ai tăiat-o, de obicei o laşi...
- Nu m-am gândit prea mult, am tăiat-o că aşa ştiam că se face. Aşa face şi mama.
- Păi şi de ce?
- Măi Gogule, ţie nu ţi-e foame? Ce contează de ce, am tăiat-o şi gata.
- Ba mi-e foame şi o să şi mănânc, dar vreau să ne lămurim - zise Gogu, pus pe şotii, şi se întinse după telefon.
- Cum adică să nu ştim de ce facem ce facem? mai adaugă el râzând, în timp ce căuta în memorie numărul mamei soacre. Ştia că la ora asta urmăreşte serialul preferat şi n-ar fi ratat pentru nimic în lume să o "scoată din atmosferă" - citat din mama-soacră. Plus că n-avea cum să se lungească la vorbă, decât dacă - Doamne fereşte! - ar fi prins momentul de publicitate.
Răspunsul îl luă prin surprindere:
- Nu se taie, dragă, târtiţa, ce vă veni?!
- Dar mamă, tu întotdeauna o tăiai când făceam acasă pui umplut! sări de colo şi soţia, sub presiunea nedreptăţii ce i se făcea.
- Ah, păi pe-atunci aveam tava aia mică, de nu încăpea puiul întreg, de-aia tăiam târtiţa! Acum pot să mă întorc la serial? Că n-aţi suna şi voi în pauză să putem vorbi liniştiţi...
Discuţia cu mama soacră fu scurtă - evident, de vreme ce se uita la serial - şi îl şi binedispuse "hi-hi, îmi place să o enervez un pic", dar îl puse pe gânduri. Constrângerile s-au schimbat, dar obiceiul s-a păstrat... "Ce chestie..., iar dacă eşti în interior, nu îţi dai seama că anumite lucruri se modifică şi continui să lucrezi aşa cum te-ai obişnuit. În schimb, o "copiliţă" din exterior poate să vadă imediat unde nu mai sunt necesare vechile obiceiuri, așa cum am văzut și eu văzut târtiţa"
de Radu Popescu
de Ionel Mihali
de Tavi Bolog
