- Tata, mai zi-mi o dată, ce faci tu la serviciu?
Frec menta, îi trecu prin cap lui Gogu, dar se abținu să spună cu voce tare. Îi era ciudă că nu reușise până acum să dea un răspuns pe înțelesul copilului, dar nici nu avea idee ce explicație să îi dea. Frate, n-o fi ușor să gestionezi un proiect, dar uite că și mai greu e să explici cum faci asta. Mormăi:
- Conduc proiecte, asta fac. Da" ce-ți veni iar?
- Ne-a zis Doamna să ne invităm părinții să ne povestească cu ce se ocupă ei la serviciu, să ne dea exemplu. Și a mai zis să le spunem să vină în uniformă. Dacă au... adaugă repede văzând grimasa lui Gogu. Că tatăl lui Mircea e pompier și poate veni în uniforma și vine și mama Mariei care e doctor și are halat și tatal lui Dănuț e polițist...
- Aha... - zise Gogu - și eu cum ai vrea să vin îmbrăcat?
Copilul se uită la el cu ochii mari, se vedea că rotițele i se învârt, se gândea intens dacă îl văzuse vreodată pe tatăl lui în vreun fel de îmbrăcăminte specială. Probabil că nu găsise nimic în memorie, că nu mai zise nimic, rămăsese doar cu ochii agățați de tatăl lui, în așteptarea unui verdict.
Și uite-așa se complică lucrurile, gândi Gogu. În loc să explic unuia singur, trebuie să explic unei clase întregi. Și nici n-am uniformă... Recapitulă lista copilului: pompier, medic, polițist. Ei, cum să concurezi cu ei? E clar că au ce povesti, întâmplări extraordinare, situații care mai de care mai spectaculoase. Plus uniforma... Vocea copilului sparse reveria:
- Și cum vă cheamă pe voi?
Superman. Sau Wonderwoman, după caz. Ei, nu, nu spuse asta cu voce tare. În loc de asta întrebă:
- Da" când e întâlnirea asta a voastră cu părinții?
- Oricând săptămâna viitoare, numai să anunțăm din timp. Așa a spus Doamna.
Așa a spus Doamna, îl maimuțări Gogu pe copil în gând. S-a dus și posibilitatea de a scăpa. Ce scuză să găsești ca să țină o săptămână întreagă?! Mda, e serioasă treaba.
- Uite, lasă-mă să mă gândesc și îți spun când pot să vin, să o anunți pe Doamna. Și mă gândesc exact și ce să vă povestesc, să nu te fac de râs. E bine așa?
Copilului îi sticliră ochii, zâmbi satisfacut, își sărută tatăl și vizibil ușurat, aruncă de după umăr în timp ce ieșea din cameră:
- Da, tata, e foarte bine. Mă bazez pe tine.
Pompier, medic, polițist. Pentru prima oară Gogu se gândea că are o meserie anostă. Ei, de unde? își reveni el. Că doar îmi place ceea ce fac! Doar că n-am uniformă, adăugă cu o urmă de regret. Dar nu haina face pe om. Și-apoi zău dacă nu sunt un fel de superman câte-odată... Se surprinse zâmbind la gândul unor colanți strâmți și a unei pelerine roșii aruncate pe umăr, dar alungă imaginea hilară și se concentră pe speech.
* * *
Gogu transpirase iar, mâinile îi erau reci. El care ținea - fără nici o emoție - prezentări pentru management și pentru client, era timorat la gândul că va vorbi unor copii, colegi ai fiului său. Își dădu seama că voia să-i impresioneze mai mult decât pe orice potențial client.
Toți ochii erau ațintiți pe Gogu. Îl căută din ochi pe fiul său, îl găsi și îi zâmbi. Se concentră asupra lui și începu:
- Fiul meu mi-a spus că până acum ați auzit despre ce face un mecanic auto, un pompier, un medic, un polițist. Așa e?
- Și farmacistă! adăugă o fetiță din spate.
Alta cu uniformă, nu se putu abține Gogu să gândească, un inginer n-ați găsit și voi... Dar știa exact despre ce vrea să le vorbească copiilor, așa că nu mai stătu pe gânduri ci continuă, scoțând din geantă o pelerină groasă de ploaie, cauciucată, uzată și cu iz de apă sărată:
- Eu sunt manager de proiect. Își puse tacticos pelerina, făcu o pauză teatrală, râse în sinea lui, și continuă: și am pelerina de ploaie a unui căpitan de velier. Pentru că ăsta este rolul nostru, de căpitan, doar că pe uscat. Coordonăm echipa pentru a duce velierul cu succes la destinație. Din momentul în care luăm nava în primire, noi suntem cei care decidem dacă folosim motorul sau velele, dacă și când e momentul să ridicăm ancora, care este viteza optimă cu care navigăm. Ne coordonăm echipa să țină un drum compas, să programeze un marș , să folosească instrumentele de navigație, să ridice și să coboare pânzele. Toți cei din echipă își știu rolul, dar căpitanul este cel care îi ajută să se sincronizeze, el interpretează datele meteo și mesajele de la țărm, el urmărește poziționarea pe GPS, decide dacă ancorează peste noapte sau își continuă drumul. Pe timp frumos sau pe furtună, rolul meu este să păstrez echipa în siguranță și să mă asigur că munca ei nu este afectată de factorii externi.
O fetiță blondă, cu codițe, din primul rând ridică brusc două degete în aer, dar nu mai așteptă încuviințarea lui Gogu:
- Nene, dar cine e în echipa ta?
- Oricine poate fi în echipa mea: mecanici auto, pompieri, medici, polițisti... chiar și farmaciste.
- Și pelerina de ploaie la ce îți folosește?!
de Ovidiu Mățan
de Roland Szabo
