Una dintre cele mai importante calități ale unei persoane cu experiență mare în domeniul ei de activitate este, fără îndoială, capacitatea de a vedea luminița de la capătul tunelului încă dinainte de a intra în tunel. Cu alte cuvinte, atunci când devii extrem de capabil în ceea ce faci, înainte să realizezi ceva fabulos, știi exact cum vrei să arate rezultatul final. Că drumul se schimbă, că te ajustezi din mers și că știi cum să reacționezi rapid la surprize este altă poveste. E drept că rezultatul s-ar putea să difere de ceea ce ți-ai propus la început de drum, dar ceea ce contează este că în orice moment știi unde te duci. E important de precizat că nu sunt singurul care crede în valabilitatea acestui concept. Specialiști consacrați aduc dovezi științifice în favoarea acestuia. Dintre aceștia, îl menționez pe Anders Ericcson, un psiholog care studiază, de peste 40 de ani, modul în care învață și evoluează creierul nostru, în a cărui lucrare, Peak. Secretele performanței de top și noua știință a expertizei, regăsiți argumentația științifică a acestui tipar comportamental.
Pentru cele ce urmează e un moment bun să mărturisesc faptul că sunt extrem de pasionat de sport. Am practicat o grămadă de sporturi, iar preferatul meu este, fără dubii, baschetul. Pe locul doi, la egalitate, se regăsesc înotul și voleiul. În timpul facultății și câțiva ani buni după facultate, obișnuiam să completez cele trei patru zile de baschet săptămânal cu o vineri dedicată voleiului. Jucam cu niște oameni foarte faini printre care și un verișor mai mare, fost voleibalist de performanță. De altfel, omul este extrem de talentat la orice sport, așa că eram colegi și în echipa mea de baschet. Cum toată lumea juca fain, am fost extrem de motivat să pun și eu pe masă jocul meu cel mai bun. Aveam încredere în capacitățile mele sportive, în experiența mea și, chiar dacă nu era sportul meu numărul unu, aveam încredere și în abilitățile dobândite în anul din viață în care făcusem volei la un club sportiv din Baia Mare.
În timpul meciurilor noastre de vineri seara se întâmpla destul de des ceva super fain. Meciul era în toi, iar eu preluam o minge. Urma o pasă perfectă către ridicător, în timp ce mă pregăteam fizic și psihic pentru un atac devastator. În fracțiunea de secundă în care mă așezam pe direcția viitorului atac și îmi pregăteam elanul, puteam efectiv să vizualizez toată secvența ce avea să urmeze: mingea se ridica încet și precis spre punctul de întâlnire cu mâna mea concomitent cu cei doi pași de elan ai mei. Apoi o săritură explozivă de pe două picioare, o extensie perfectă în aer, numai bună pentru fotografiile de copertă în stil Sports Illustrated. Brațul drept urma să plece în spate și, în punctul cel mai înalt al săriturii, anticipam cum se dezlănțuie iadul. Brațul țâșnea în față și urma să lovească mingea așa cum un ciocan lovește rama geamului, atunci când dai pe lângă cui. Datorită forței de lovire mână pur și simplu curbează mingea și pare că va intra prin minge, ca mai apoi aceasta să plece ca din tun spre podea, să rupă podeaua și, ulterior, să sară până în înaltul tavanului. În același timp puteam să văd efectiv fanii dezlănțuiți sărind în urale pe margine. (Vă dați seama că nu era nimeni pe margine, eram doar noi jucând în sală de sport a liceului.) Urma o aterizare perfectă pe două picioare cu mine stând drept și semeț și privind în zare mândru la fel cum se uita Baiazid peste hotarele proaspăt cucerite. Mai mult, o adiere de vânt urma să ridice ușor o șuviță de păr de pe frunte pentru un efect dramatic complet.
Același distins domn Ericcson afirmă încă un lucru extrem de important în cartea lui: pentru a ajunge la un nivel ridicat de măiestrie și performanță, avem nevoie doar de zece mii de ore de practică. Dar nu orice fel de practică. El aduce o completare la regula de zece mii de ore a lui Malcolm Gladwell, explicând că avem nevoie de practică intenționată, plănuită, făcută cu un scop clar. Intenționat înseamnă în acest caz: să înțelegem ce facem, ce avem de îmbunătățit, să înțelegem că, în mod constant, trebuie să ne scoatem din zona de confort pentru a deprinde noi subtilități, să măsurăm progresul și să găsim continuu noi modalități de a învăța. Mai mult, vom ajunge într-un punct unde autoînvățarea va fi limitată și vom avea nevoie de ajutor profesionist din afară pentru a avea perspective noi.
Să revenim la experiența mea vizionară ! … Sunt acolo în aer și în fracțiunea de secundă văd exact ce se va întâmpla. Singurul lucru care-mi lipsește e conexiunea cu realitatea experienței mele și cele zece mii de ore de antrenamente cu scop din volei. Iar secvența ce urma de obicei era cam așa: săream cam cinci centimetri (în zilele bune) că nu era săritul punctul meu forte. Cumva dădeam și în minge și de cele mai multe ori trecea cumva peste fileu, cam cu viteza melcului turbat. Iar eu arătam ca lovit de tren după efortul (psihic) extraordinar. Strângeam din dinți și-mi ziceam în gând: data viitoare. După câteva rateuri din acestea extra optimiste, venea văru-meu la mine și mă liniștea: ,,Bogdan, știu că în mintea ta atunci când vine momentul totul e clar și vezi cum mingea îndoaie geamuri și trece prin pereți. Dar ar ajuta din când în când să coordonezi acțiunile cu ceea ce se poate, cu alinierea planetelor, cu orice te poate aduce cu picioarele pe pământ. Și câteodată trebuie să o iei mai domol, că nu suntem la baschet unde îți ies lucrurile brici."
Liderii sunt acolo unde sunt pentru ca au dobândit abilități în domeniile în care activează, au găsit contextul potrivit și au avut cel puțin rezultate decente. De obicei, sunt oameni care nu se dau în lături de la provocări, iar succesul sau insuccesul lor în abordarea provocărilor contribuind continuu la acumularea experienței. Ei sunt pregătiți, aproape de fiecare dată, să pună pe masă jocul lor cel mai bun. Chiar și atunci când provocarea nu are loc pe domeniul lor de experiență, cu un pic de încredere clădită din rezultatele anterioare, un pic de nebunie și cu niște materiale de citit, sunt gata să spargă podeaua. Iar când vine vorba de o adopție sau o transformare Agile pulsul crește rapid. O grămadă de beneficii: livrare rapidă, învățare continuă și concentrare pe client. Chiar dacă e o implementare de la zero sau o transformare parțială sau totală. Dar cine se sperie de schimbări rapide și frecvente? Cine poate rezista tentației de a da greș rapid? Suntem gata să luăm taurul de coarne. Și într-o fracțiune de secundă, orice lider care se respectă poate să vadă luminița de la capătul tunelului. Ochii ne sclipesc și putem să zicem exact ce vrem și cum va arată:
Vrem să planificăm totul fluid, fără efort mare și cu acuratețe mare. Acum putem să și schimbăm ce vrem, când vrem.
Vrem să livrăm la capacitate maximă bazat pe planuri. Acum putem să fim creativi și să inovăm frecvent.
Vrem să fim eficienți și să avem cât mai puține ședințe pentru că ședința înseamnă timp pierdut. Acum știm că rezultatele bune vin în mediile bazate pe colaborare și e clar că dorim să colaborăm.
Vrem oameni super specializați pe arii tehnice. Acum vrem să empatizeze cu clienții, să înțeleagă foarte bine businessul și să poată aborda orice funcționalitate eficient în orice moment.
Vrem să avem metrici pentru a urmări progresul și faptul că oamenii lucrează. Acum vrem să și simtă că avem încredere în ei pentru că cele mai bune soluții vin dinspre echipe autonome cărora li se acordă încredere maximă.
Vrem să continuăm să măsurăm cât producem și să evaluăm eficiența și performanța individuală. Acum știm că responsabilitatea comună aduce rezultate mai bune.
Vrem să măsurăm bugetul și rentabilitatea investiției în echipă. De acum vom fi concentrați pe valoare adăugată clienților, atâta doar că e mai greu de măsurat.
Este senzațional când putem combina experiența anterioară și principiile pe care ne-am clădit succesul cu noile principii de care toată lumea vorbește. Dar viziunea noastră ajunge deseori să creeze așteptări mai mult sau mai puțin contradictorii, în situații mai mult sau mai puțin anticipate. Și este absolut normal să se întâmple asta. Ne dorim ce este mai bun din amândouă lumile. Puterea obișnuinței ne face să aducem în schemă elemente specifice experienței dobândite. În același timp, modul de a gândi și aborda problemele agile aduce cu el în joc, lucruri interesante. Dacă suntem buni la baschet, putem vedea drumul și în volei. De fapt, lucrul acela minor care ne lipsește sunt cele zece mii de ore de practică care ne vor face să înțelegem conceptele Agile în profunzime și să le facem parte din gândirea noastră.
Liderii sunt persoane puternice. Dar una din abilitățile necesare într-o astfel de transformare este aceea de a re-învăța. Abilitatea de a șterge cu buretele unele obiceiuri care ne-au adus la succes și de a deprinde obiceiuri noi. Însă nu de a le șterge total, ci de a le depozita acolo într-un colțișor până când va fi nevoie de ele din nou. Cel mai simplu exemplu: în loc să ne concentrăm asupra planului, trebuie să învățăm să ne axăm pe impactul produs și pe cum să lansăm cât mai repede o idee capabilă să producă efectul dorit. Va fi nevoie să construim noi obiceiuri și este greu, deoarece vom lăsa deoparte sentimentul de siguranță dat de un plan perfect construit pentru a duce la un presupus succes, ce poate fi urmărit cu precizie. De asemenea, vom configura versiuni mult mai ușoare, care s-ar putea să dea greș rapid. În cazul acesta, ce-ar trebui să întrebăm în ședințele lunare sau trimestriale strategice? Cum am putea să nu întrebăm unde suntem raportat la planul inițial? Întrebarea aceasta, din urmă, a fost întrebarea cheie a existenței și succesului nostru de până acum. Dar iată și întrebarea temă de casă: sunt liderii, oameni puternici cu rezultate deosebite, capabili să șteargă cu buretele părți bune din rețeta succesului și să re-învețe să meargă pentru a excela din nou, în mediile Agile? Dacă da, e clar că viziunea, luminița aceea care se vede dinainte să intri într-un tunel, se va transforma în ceva mult mai realist și mai echilibrat, la fel de plin de entuziasm și de inspirație, dar cu picioarele pe pământ.
de Ovidiu Mățan
de Dan Suciu
de Ovidiu Mățan
