De câteva luni de zile mă uit absolut fascinat la seriale coreene. Îmi plac la nebunie. Mă fascinează cultura, modul în care își manifestă sentimentele, personajele pe care le creează, într-un cuvânt îmi place absolut totul. Extrem de des ițele serialelor se leagă în jurul unor grupuri de prieteni apropiați într-un mod foarte autentic și cred că asta îmi place la nebunie. Și mai au un lucru în comun: indiferent că e un serial de acțiune ori despre niște copii pasionați de badminton, sau cu intrigi amoroase cu bucătari, sau cu personaje principale doctori, ei bine, absolut tot timpul oamenii ăștia mănâncă în draci. Gătesc și mănâncă împreună, comandă de la restaurant și mănâncă împreună, merg la restaurant și mănâncă împreună.
Bineînțeles că nu sunt singurul căruia îi plac serialele coreene. Așa că, dacă îți place ceva, îți face plăcere să și povestești despre subiect. Și cum m-am pus eu cu prietenii la taclale despre subiect arunc și remarca despre mâncare. Și vine și răspunsul din partea unei prietene: "să știi că m-am uitat și la fazele de la filmări, unde am văzut că ei chiar stau și mănâncă împreună după ce termină de filmat. Cred că e parte din cultura lor, e un alt fel de intimitate. Ei pun mare preț pe relații și le construiesc în jurul mâncării."
Valorile Agile scot în prim plan colaborarea. Principiile Agile aduc în prim plan discuțiile față în față și colaborarea zilnică. Scrumul nu impune dar încurajează ca echipele să lucreze în același spațiu. Nu în ultimul rând, orice echipă performantă are ca pilon de bază o colaborare excelentă. Patrick Lencioni1 vorbește, printre alte caracteristici esențiale ale echipelor performante, de încredere și capacitatea de a avea discuții dificile, astfel încât colaborarea să aibă eficiență maximă. Mediile Agile și nu numai ele se bazează enorm pe colaborare.
În ultimul an și jumătate, modul în care lucrăm și colaborăm a fost pus la grea încercare. Globalizarea a adus lucrul la distanță, echipe distribuite și clienți pe care-i vezi o data pe an. Pandemia ne-a adus neplanificat într-un prezent extrem. Pandemia a accentuat abrupt de tot un trend ce începuse cu mult înainte. Țin minte când ne străduiam să aducem echipe sau clienți față în față chiar și pentru câteva zile pentru că "relațiile se îmbunătățesc considerabil" în urma acestor acțiuni. Acum statisticile arată că un procent uriaș de oameni preferă munca hibrid și un procent considerabil nu mai vor să vadă biroul în viața lor.
Prin urmare, încep să curgă și întrebările:
Putem avea echipe performante, care să colaboreze eficient, să aibă încredere unii în alții și care să poată avea discuții dure, dificile și constructive fără să-și creeze o relație puternică?
Tindem ca munca în echipă să devină extrem de tranzacțională, de tipul ,,dă taskul ia taskul", sau ne străduim să întărim relația? Putem să construim relații puternice lucrând remote?
Pe la începutul pandemiei întreaga comunitate Agile a început să regândească modul în care se colaborează în special în echipe. Până și cei de la McKinsey2 afirmau că "lucrul remote pentru echipele agile necesită o schimbare radicală în cultura echipei". Oamenii simt nevoia unei comunicări frecvente și unor interacțiuni față în față dese pentru a putea dezvolta relații mai profunde cu colegii de echipă.
În 2020, al 14-lea State of Agile Report3 menționa printre provocările cele mai mari în adopția mindsetului Agile, despre care povesteam la început că se bazează extrem de mult pe colaborare, regăsim:
Cultura organizațională;
Procese inconsecvente între echipe;
Nu vreau să mă duc acum înspre modelele de cultură organizațională ale lui Schneider sau Lalloux. Mă gândesc la cel mai simplist mod de a vedea cultura și anume: modul în care colaborăm, rezolvăm probleme împreună, ne apreciem, ne ajutăm să creștem, ne bucurăm împreună la reușite și ne întristăm împreună la eșecuri. Procesele inconsecvente apar în lipsa unei organizări adecvate și ca urmare a colaborării deficitare. Miile de respondenți, din sutele de companii diferite, de pe sutele de poziții diferite, simt nevoia unei colaborări mai bune.
În 2021 în al 15-lea State of Agile Report3 în mod absolut normal accentul este pus pe munca remote. Conform datelor, doar 3% dintre respondenți vor să se întoarcă la birou full time. Ba mai mult 25% au declarat că vor să rămână remote chiar și după terminarea pandemiei. Sunt oare aceștia convinși că relațiile pot rămâne la fel de puternice și când lucrăm remote sau pur și simplu nu cred în importanța unei relații de colaborare puternice?
Același studiu ne poartă din nou printre provocările și barierele adoptării Agile:
Surpriză (sau nu), după mai mult de un an de pandemie și muncă la distanță, urcă pe primul loc procesele inconsecvente între echipe.
Regăsim în continuare cultura organizațională.
Concluzia mea este că vrem să ne desfășurăm munca online și suntem conștienți că o colaborare puternică este vitală. Vrem relații bune de muncă dar încă nu suntem convinși că sunt 100% necesare pentru o colaborare eficientă. Mai mult, de-abia începem să ne dăm seama cât de greu (sau ușor) este să construim aceste relații în mediile remote.
Oare de ce ne dorim cu așa multă ardoare flexibilitatea, modul de lucrul hibrid sau full remote? Printre cele mai vehiculate plusuri găsim: o mai mare libertate de a călători și a lucra în același timp; dispare timpul pierdut pe drumul către birou și înapoi; nu mai trebuie să fugim acasă când vine instalatorul (și instalatorul vine, ce să-i faci?); ne rămâne mai mult timp pentru familie sau măcar copiii noștri nu stau singuri acasă cât timp lucrăm. Multe din acestea duc către o senzație accentuată de confort personal.
E normal să știm și ce pierdem: interacțiunea umană față în față; zgomotul de fond, atât de necesar, formal și informal prin care ne creștem nivelul cunoștințelor atât pe plan profesional cât și pe plan personal; eficiența în meetinguri, facilitatorii trebuind să-și facă upgrade-uri masive la tehnici pentru a se apropia cât de cât de eficiența ședințelor față în față; ne expunem la mai puține idei și chiar la mai puține critici constructive atât de necesare pentru a găsi soluțiile cele mai bune.
Ce ne dorim când suntem în același loc? Ne dorim eficiență crescută, ne dorim colaborare și să construim relații care să ne facă să ne înțelegem mai bine nevoile, punctele forte și neajunsurile. Ne dorim să creăm relații bune pentru că, dacă ne plac coechipierii și avem o relație bună cu ei, orice problemă apare este abordată mai cu elan și chiar pare mai mică. Toate eforturile noastre la muncă sunt mult mai plăcute atunci când le susținem alături de cineva cu care ne facem plăcere să lucrăm.
Scriu aceste rânduri pentru că mă preocupă, pot să spun chiar pasionează, formarea și creșterea echipelor performante. Îmi plac atât de mult mediile Agile, pentru că pun un accent uriaș pe colaborare și că nu mă motivează lucrul tranzacțional și impersonal. Cred cu tărie în echipele care au o relație puternică de lucru și la lucru.
Și mai cred cu tărie că rolul liderului este acela de a ghida acest proces. Dar în leadership nu există răspuns corect și problema aceasta are multe fețe. Cu toată experiența de până acum și literatura ce continuă să curgă, încă înot în ape tulburi. Nu am soluții salvatoare, dar am idei și o mulțime de întrebări:
Înțelegem pe deplin complexitatea problemei în mediile remote?
Cât de tare îngreunează distanța crearea unei culturi bazate pe plăcerea de a lucra împreună, de a inova, de a fi mai eficienți împreună? Cum aduni echipa în mod constant în jurul scopului comun? Am văzut recent la un hackathon remote, implicare și rezultate senzaționale. Cum facem asta în mod constant?
Liderii, cel puțin celor cărora le pasă, se străduiesc să găsească soluții. Ei ghidează procesul, iar succesul final depinde de ei în mare măsură, dar până la un punct. Tocmai pentru că vorbim de colaborare și relații, este nevoie de implicarea și ajutorul tuturor. Altfel, e ca și cum ai merge într-un club și ai aștepta să te distreze alții. Sau unde ne distrăm noi cât ne distrăm dar dacă DJ-ul nu e bun clar nu mai mergem pe acolo.
Senzația mea este că încă ne luptăm să ne dăm seama de ecuația în care sunt implicate lucrul la distanță, echipa puternică, colaborarea de vis și relația de muncă. Încă nu știm exact dacă este o sumă sau o pondere. Încă suntem în căutarea rețetei, dar de multe ori nu suntem siguri că ne dorim același lucru ca părți ale aceleiași echipe.
Cei ca mine, care cred că relațiile solide în echipe îmbunătățesc considerabil viața la muncă și rezultatele, trebuie să fie conștienți că formarea și creșterea lor în cadrul echipelor remote este o provocare. Creativitatea noastră este provocată destul de puternic în a găsi pe lângă mâncare, favorita mea, și alți facilitatori puternici ai consolidării relațiilor. Ne dorim confortul oferit de lucrul de acasă și, în același timp, ne bazăm pe o colaborare întărită de relații trainice. Se pare că în mulți dintre noi se dă o luptă lăuntrică dintre a beneficia de acest confort și nevoia conexiunii umane mai puternice. Concluzionez prin a vă adresa o întrebare deschisă:
Dat fiind că am ajuns în punctul în care conexiunea interumană concurează cu confortul individual, cum le facem să meargă mână în mână?
Patrick Lencioni - Five Dysfunctions of a Team
de Ovidiu Mățan
de Victor Popa
