Nu, nu e un articol despre cafea. Mi-am propus să spulber niște mituri legate de implementarea practicilor agile și am găsit comparația aceasta căreia nu i-am putut rezista: expresor versus barista. Comparația e relevantă pentru cei care văd lumea în alb și negru: adică ori ai îmbrățișat în totalitate gândirea Agile și atunci da, faci și ești într-adevăr Agile; ori, dacă aplici doar unele dintre concepte, atunci nu ești un adevărat "agilist", ba chiar - am citit recent - intri în categoria "fake agile". Din fericire, din ce în ce mai mulți dintre noi acceptăm că există în toate un echilibru, nu putem trăi doar la capetele scalei și că, între extreme, este o întreagă gamă de oportunități.
Să revenim însă la cafea. Să zicem că te-a luat pandemia pe nepregătite (scenariu pur ipotetic), iar tu n-ai acasă aparat de făcut cafea- de ce ai avea? că doar bei la firmă câte trei pe zi. Dacă îți place cafeaua cât de cât, studiezi repede aparatele, vezi caracteristicile, niște recenzii și comanzi repede un expresor. După care, îți dai seama că nu e doar aparatul care contează: mai e și cafeaua. Încerci câteva soiuri, reglezi și aparatul și după prima lună de pandemie reușești să produci o cafea care te satisface. Nu e ea cea mai grozavă cafea, nu îți iese mereu cum vrei tu, dar răspunde necesităților lucrului de acasă. Și te declari mulțumit. (Ei, poate de luna viitoare încerci să faci și latte.) Exact așa e și cu adoptarea Agile: înveți conceptele, începi să le practici, apar primele rezultate. Posibil să te gândești și cum ai putea îmbunătăți... Pentru alții însă cafeaua este mult mai importantă: încep să studieze tipurile de expresoare, detaliile cultivării cafelei, care din ce zonă vine, când și cum trebuie prăjită, la ce temperatură... Chestii de finețe, adică. Își iau nu doar un expresor performant, dar și cuptor de prăjit cafeaua. Fac cursuri de barista. Pentru ei, o cafea decentă nu e suficientă, nu se opresc la a schimba anumite obiceiuri, ci întreaga lor gândire este concentrată spre a obține o cafea excelentă în mod consecvent. Și asta înseamnă transformarea Agile: întreaga mentalitate se schimbă, nu doar anumite comportamente. Conceptele Agile se aplică pentru oamenii au îmbrățișat deja acest mod de gândire, practicile lor reflectând, de fapt, ceea ce cred și ei cu tărie.
Între expresorul care produce o cafea decentă și a deveni barista sunt multe diferențe, multe nuanțe. La fel între adoptarea Agile și transformarea Agile. Sunt două lucruri diferite (cu rezultate, evident, diferite). Spulberăm deci primul mit, cel care spune că transformarea Agile se rezumă, de fapt, la simpla adoptare a unor practici și urmarea unor metodologii agile.
Revin la cei care văd lumea în alb și negru: există multe voci care nu acceptă ca validă adoptarea Agile, nu cred decât în transformare Agile. Adoptarea unor practici este văzută ca o încercare eșuată de trecere la Agile, blamată pentru nefinalizarea procesului. În general percepția aceasta este comună printre angajații unor companii care, într-adevăr, au trecut printr-o astfel de transformare, au investit timp, efort și resurse, iar practicile agile au devenit o a doua natură. Adică noul normal. În afară de aroganță (sic!), este aici și o doză de ipocrizie: e greu de crezut că, de la început, toți cei din companie au acceptat cu entuziasm și au îmbrățișat cu deplină încredere mentalitatea Agile. (Ți-i și poți imagina țopăind de fericire că vor lucra altfel decât până atunci ! ) Nu devii barista peste noapte, pocnind din degete: începi întâi cu un expresor mai de Doamne-ajută, iei cafea boabe de la Starbucks și abia după ce te dumirești că nu e chiar ceea ce îți dorești, treci la următorul nivel. O transformare Agile este o schimbare profundă a unei organizații, una care duce la modificarea ADN-ului ei: a culturii organizaționale. Ori așa ceva nu se poate face peste noapte, este un proces de durată, pas cu pas. Îndrăznesc să afirm că orice astfel de transformare trece prin stadiul de adoptare. Unii se opresc aici, alții așteaptă ca lucrurile să se așeze puțin pentru a merge mai departe. O cafea decentă le rezolvă multe dintre probleme și mai au multe alte bătălii de dat până la a se gândi să devină barista. Organizațiile care își doresc mai mult, insistă, optimizează, investesc în oameni, perseverează până când noua mentalitate este preluată la fiecare nivel și de fiecare membru al ei. Și uite așa spulberăm (cu expresorul nostru de pandemie) și cel de-al doilea mit: că adoptarea practicilor Agile nu are relevanță pentru companii, nu aduce nimic bun, este doar o falsă impresie, o pretenție nejustificată de a intra în lumea Agile, unde au acces doar cele care au trecut printr-o completă transformare.
În sfârșit, cel de-al treilea mit și cel care îmi place poate cel mai mult: a deveni cu adevărat Agile este un țel pe care îl poți atinge trecând printr-un proces de transformare Agile bine definit. Eventual, de o firmă de consultanță care îți vine cu o rețetă de succes și cu un termen până la care compania se aliniază și trece defilând linia de sosire (pe care scrie Agile). Despre rețeta de succes vom vorbi altă dată- spoiler alert: nu există așa ceva!- ne concentrăm acum pe linia de sosire. Frumusețea gândirii Agile constă în preluarea conceptului Kaizen (îmbunătățire continuă) și nu trebuie să fii dotat neapărat cu o inteligență strălucită ca să îți dai seama că asta îți taie orice șansă la o linie de sosire. Dacă e continuă, înseamnă că vei găsi permanent metode și opțiuni noi de a-ți îmbunătăți procesele, cunoștințele și abilitățile echipelor, modalitățile de colaborare, instrumentele folosite. Transformarea Agile nu se poate opri pentru că atunci ar contrazice însăși conceptele pe care vrea să le îmbrățișeze. A deveni Agile nu este un țel pe care îl atingi trecând o linie de sosire, a deveni Agile este o evoluție continuă căreia nu-i dorești un final, vrei doar să mergi din ce în ce mai departe.
de Monica Chiș
