Raluca îmi scrie: Am o întrebare pentru tine. O situație mai bizară pe care nu știu să o abordez. Recent un prieten și coleg de al meu mi-a zis că el nu mai simte necesitatea de a veni la muncă la timp pentru simplul fapt că nu mai are acel imbold care te face să te dai jos din pat, că nu mai are nimic special în viața lui pentru care să lupte efectiv, că nu are prietenă/soție, și nici foarte mulți prieteni iar părinții îi sunt foarte departe de aici. Ce argumente să-i aduc pentru a-l face să revină la lucru?
Am ales să scriu acest articol pentru că e o situație pe care o întâlnesc des la clienții mei, și pe care am trăit-o și eu de multe ori.
După cum observi, povestea are două părți.
Extrăgând cuvintele-cheie din prima parte a textului, avem: nu mai are acel imbold, nimic special în viață, nu are prietenă/soție, părinții departe, nici prieteni.
Aici angajatul își descrie situația particulară, lipsa de sens și singurătatea. Probabil se încadrează într-un burn-out sau poate chiar depresie.
Ce este deosebit de apreciat la el este onestitatea și puterea de a se deschide, de a fi vulnerabil. Câți oameni onești și deschiși să își divulge vulnerabilitatea cunoști tu?
Citând partea a doua: Ce argumente să-i aduc pentru a-l face să revină la lucru?
Am pus în ghilimele cuvântul "profesional" pentru că dacă privești mai atent/ă, vei realiza că seamănă a altceva.
Analogia ar fi una cunoscută de acasă, mama care spune: Copilul meu nu vrea să meargă la școală, spune că nu îi place. Cum pot să îl forțez să facă lucruri împotriva voinței sale, pentru că așa vreau eu?
De unde a învățat managerul din exemplu să gândească în acest mod?
Am descris în Ce au emoțiile de-a face cu IT-ul că de cele mai multe ori, nu vorbești cu un manager, ci cu părintele său.
Cea mai mare parte a unui manager este gestiunea oamenilor. Întrebarea cea mai dificilă este: unde și-au făcut managerii români trainingul? Există în România o școală de management al persoanelor, iar majoritatea managerilor români au absolvit-o cu brio?
Sau, în realitate, meseria de manager se învață după ureche, copiind exemplele, de cele mai multe ori greșite, ale altor șefi?
Ai înțeles până acum că dialogul dintre cele două personaje din exemplu nu are nicio legătură cu comunicarea.
Pe de o parte, există un om sincer, trist, ajuns la capătul puterilor, care își descrie cu curaj situația personală.
Pe de cealaltă parte, există un om care ignoră umanitatea celui din față și rulează sub scutul cuvântului abstract "profesionalism": cum îl fac pe angajat să facă ceva care nu îi aduce plăcere?
Există aici comunicare?
Un mod de a începe comunicarea este descălecarea din postura de șef a managerului și revenirea cu picioarele pe pământul umanității. Aceasta înseamnă, să se pună în postura angajatului, să încerce să înțeleagă situația și perspectiva acestuia.
"De când a început această situație?"
"Ce lucruri ți se păreau pozitive, iar acum s-au transformat în negativ?"
"De ce crezi că s-a întâmplat asta?"
"Dacă ai putea face ce îți place, ce ai face?"
"Ce alternativă observi? Ce alternativă poți crea?"
"Îmi pasă de tine - aș putea să te ajut în căutarea ta de sens?"
Toate întrebări geniale, pe care nu am fost nici noi înșine învățați să le adresăm.
Din păcate, am fost educați cu "trebuie", "așa e bine", în loc de "ce te face fericit/ă?"
E necesar ca în această situație să încerci să aduni cât mai multe informații despre context. Cine e persoana cu care vorbești, ce a făcut până acum, cum s-a înțeles cu colegii, care este tiparul său de personalitate, ce viață are în privat.
Un exemplu de context important este magica vârstă de 30 de ani. În acest moment, o mulțime de oameni încep să își înțeleagă propria mortalitate, iar lucrurile încep să devină deosebit de confuze - și bineînțeles, își pierd sensul.
La 30 de ani, oamenii inteligenți încep să înțeleagă că timpul lor este prețios și limitat.
Atunci apar întrebările:
"Ce am făcut cu viața mea până acum?"
"Sunt fericit la locul de muncă, cu partenerul de viață?"
"Pot să fac mai mult decât să stau nouă ore în fața calculatorului?"
În urma contemplării vieții și mortalității, oamenii încep să își descopere dorințe ascunse, înfundate de către societate și "educație". Unii își redescoperă curiozitatea din copilărie, alții realizează că și-ar dori să își dezvolte partea artistică, poate chiar să devină antreprenori.
Este foarte normal ca oamenii inteligenți să aibă mai multe calități decât statul în fața calculatorului, iar acestea sunt atât de puternice încât oamenii simt nevoia de a le urma.
Vorbim aici despre celebrul:
Iubește ceea ce faci și nu vei mai lucra o zi din viața ta!
Ce poate fi mai satisfăcător decât a-ți urma pasiunile?
În acest context, este necesar ca managerul să ia rolul de lider și să își ajute angajatul să își urmeze visurile, nu să încerce să îl forțeze să "lucreze" într-un mediu care, evident, nu îi mai aduce satisfacție în viață.
Câteodată, angajatul pur și simplu are nevoie de un alt loc de muncă, adică activități noi care să îl provoace, precum și oameni noi, mai compatibili.
Poate atât de multe lucruri percepute negative s-au adunat, încât angajatul vede această soluție ca singură posibilă.
De ce l-ar împiedica managerul în căutarea sensului vieții și a unei calități a vieții sporite?
Așa cum scriam în articolul Oamenii părăsesc managerii, nu companiile, nu am auzit niciodată pe cineva să spună: "Am părăsit compania pentru că m-a tratat oribil". În 100% din cazuri, oamenii părăsesc… alți oameni.
Poate vorbim aici despre insatisfacția de a lucra cu oameni cu o gândire de grup, în care inovația este îngropată prin aspra pedepsire a greșelilor.
Poate vorbim despre excluderea socială dintre colegi: "Colegul nostru are idei ciudate, ne-am obișnuit să îl ignorăm".
De multe ori, managerii sunt cei care îi aduc pe angajați în burn-out. Micromanagementul continuu, intimidarea, nerecunoașterea efortului, sunt lucruri cu care te-ai întâlnit și tu, dacă ai o minimă experiență în domeniu.
Am întâlnit astfel de manageri, iar aceștia habar nu au că ei, de fapt, sunt problema. Din păcate, perspectiva despre propria persoană nu are nici o legătură cu realitatea. Își abuzează colegii zilnic, iar în același timp cred că "au dreptate", că "așa trebuie".
Am descris această situație în articolul Cum un șef/project manager "dur dar corect" își abuzează familia, iar abuzul nu se referă doar la familie, aceleași acțiuni negative se răsfrâng și asupra angajaților.
Oamenii inteligenți au nevoie să facă lucruri noi, să gândească, să încerce. Cu cât mai mult stau în fața calculatorului, cu aceeași colegi și proiecte, cu atât mai repede se vor plictisi.
Concediul este un mod prin care îi ajuți să se relaxeze, să își facă ordine în viață, să reevalueze situația în care sunt.
În concediu, angajații au timp să întâlnească alți oameni, să trăiască, să își facă experiență, și să cunoască alte situații din alte companii. La întoarcere s-ar putea să revadă cu alți ochi activitățile zilnice și colegii din jur.
Concediul și pauzele de lucru sunt lucruri esențiale, care determină starea de spirit și perspectiva angajatului.
Dacă vrei să păstrezi oamenii inteligenți în companie, atunci ai nevoie să ai grijă de ei. Un om te răsplătește dacă simte o conexiune umană - nu e la fel și în cazul tău?
Există numeroase forme de comunicare eficientă, care aduc valoare angajaților: mentorat, coaching, training. Sub o formă sau alta, toate au legătură cu psihologia.
Dacă vrei să devii managerul unor oameni, în primul rând ai nevoie să te educi și să înțelegi psihologia omului de lângă tine.
Nu trebuie să fii expert în psihologie. Atât timp cât încerci să îi înțelegi pe angajați, să vezi din punctul lor de vedere, aceștia se vor deschide și vei putea trata o situație înainte să devină o problemă.
Tu nu ai dori să ai un astfel de manager? Cineva care te ascultă, nu te judecă, te ajută, te vede ca om, nu ca angajat?
În meseria de manager, înainte de toate ai nevoie să te educi și să înțelegi psihologia oamenilor. Ai nevoie să înțelegi diferența între "a spune" și "a comunica". Angajații sunt oameni superbi, cu dorințe personale. Atât timp cât îi vei ajuta să își îndeplinească visurile, ei vor rămâne alături de tine.
Îți doresc să aplici practici teoria din articol, să te educi, și să devii un manager competent, atât la serviciu, cât și în viața personală, alături de partenerul romantic și copii.
de Ovidiu Mățan
