- Mno, asta amu'... Numa' mie mi se poate întâmpla! Soarele și pămătuful...
- Ce-ai, Mișule, de ce tuni și fulgeri? Un fel de-a zice' tuni și fulgeri', se gândi Gogu amuzat, deoarece Mișu, uriașul ardelean, și când era înfuriat tot calm arăta. Doar că de data aceasta era mai supărat ca de obicei, căci nu răspunse la provocarea prietenului său. Continuă să se uite în ecranul laptopului, vădit afectat de ceva de acolo, invocând - molcom și apăsat - sori și pămătufi, fără însă a specifica cam la ce ar trebui să contribuie aceștia. Gogu nu se dădu bătut:
- Alo, bace Mișu, mi-s io, Gogu... Ce-ai pățit?
În lipsa unei reacții, încercă să-și interpună capul între ecran și uriaș, doar-doar să îl bage în seamă acesta din urmă. Ca deranjat de o muscă enervantă, fără măcar să ridice privirea din ecran, Mișu dădu la o parte, cu brațul, capul lui Gogu. Un soare și un pămătuf adiționale fură singurele rezultate ale încercării lui Gogu de a se 'înfiltra' între Mișu și subiectul atenției sale. Intrigat la culme, Gogu se gândea ce-ar mai putea face când, în mod neașteptat, Mișu închise laptopul și se întoarse spre el:
- Mno, ce-i?
Întrebarea îl luă pe nepregătite pe Gogu și până ca acesta să își revină, Mișu se și ridică a plecare.
- Vezi că io mă duc...
- Văd că... Da' unde te duci? Că ziceam că bem o bere...
- Ce bere, Gogule, soarele și pămătuful ei de viață și de mauși!
- Mauși?!
- Ăhă.. dădu Mișu din cap, mouse-ii ăia în formă de mașini de curse, de i-am primit de la partenerii de la eveniment.
- Ah, ce-i cu ei?
- Au dispărut!!! Soarele și ...
- Stai , măi Mișule, stai jos și explică-mi, cum au dispărut? Și ce avem noi de-a face cu ei?
Uriașul se așeză ascultător și, cu ceva întreruperi de sori și pămătufi, povesti motivul supărării sale. Primiseră de la partenerii de la evenimentul de lansare al noului produs niște materiale promoționale: mouse-i în formă de mașinuțe de curse. Gogu își aduse aminte de gadgeturile care replicau cu fidelitate bolizii de sute de cai putere, cu sigle și accesorii, culori și însemne: niște bijuterii în miniatură, realizate cu simț de răspundere. Responsabil cu organizarea evenimentului și văzându-l pe unul dintre colegi cât de încântat era de mouse, Mișu îl încurajase să ia unul. Probabil ca urmare a acestei încurajări, ceilalți colegi și internii de la standuri dăduseră iama prin materialele promoționale primite. Acum, însă Șefu' - care probabil aflase de la partener de materialele promoționale - întreba de mouse-i și se pare că nu mai rămăsese nici măcar unul.
- I-a mâncat pisica... încercă Gogu o glumă, se prinse însă imediat că era cam nesărată. Mișu îi adresă o privire de' zău, asta e maxim ce poți?!', dar era prea supărat de lipsa 'jucăriilor', așa că decise să îl ignore.
- Cum or fi putut să le ia?! Îs ale companiei, nu? Noi le-am primit în numele companiei, cum or plecat cu ele acasă?! Că doar n-or pleca și cu toate echipamentele. Mâine-poimâine or duce și mobila de birou acasă?... Tu îți dai seama, Gogule, îi ca și cum or fi luat bani din contul companiei. Ăsta îi furt, mă Gogule! Furt!
Fața lui Mișu schimba culorile ca semaforul pe măsură ce acesta se ambala. La gândul furtului ajunse la roșu aprins și păru că se stabilizează aici. Concluzia la care ajunse îl îngrozea, iar el rămase fără sori și pămătufi și chiar fără orice alte cuvinte și se uita cu ochii mari la Gogu, implorând mut ajutor. Îl străfulgeră însă o altă idee și nu doar că nu mai avea cuvinte, acum nici aer nu mai avea:
- Și io i-am încurajat... Furt! Iadu' mă mănâncă, măi Gogule, iadul!
Gogu mai puse un lemn pe foc:
- Mișule, ce să zic, cred că ai dreptate. I-ai zis lui Bogdan că poate lua un mouse... iar ceilalți au crezut că au undă verde...
- Ce verde, măi, ce verde?! Bogdan o fost cel de-o lucrat cel mai mult, o fost o recompensă pentru efortul depus. Io, ălorlalți nu le-am zis nimic. Mukles. Și ce, dacă le ziceam io, luau bani din contul companiei?
- Nu cred că au făcut legătura, Mișule, ei au văzut mouse-ii ca pe niște accesorii primite, fără să facă legătura cu valoarea lor financiară, cu faptul că ele au fost primite de companie și sunt deci proprietatea companiei. Și atunci faptul că le-au luat, pentru ei nu a fost furt. Ca în bancul cu copilu' și pixurile...
- Mno, soarele și pămătuful lui de prunc cu pixurile lui, ce Doamne-ajută treabă are ăsta cu mouse-ii mei?
Pe Gogu îl pufni râsul: se reîntoarseră sorii și pămătufii.
- Cică vine copilul acasă și îl vede ta-su că are un pix nou. Îl întreabă pe copil ce și cum și copilu' recunoaște că i-a luat pixul colegului de bancă. Tatăl se supără și îi ține o lecție copilului despre cât de greșit e să iei lucrurile altuia, despre corectitudine, despre respectarea proprietății celorlalți. Iar la final adaugă: iar dacă n-ai cu ce scrie, spune-mi, că îți aduc eu de la servici câte pixuri vrei...
- Ai de capu' meu! fu singurul lucru pe care reuși să-l spună Mișu. Da' io i-am zîs numa' lui Bogdan, că el o muncit ca nebunu' și merita, chiar trebuia recompensat. Io, de fapt voiam numa' să fac o faptă bună, înțelegi?
- Înțeleg, Mișule, cum nu?! zâmbi Gogu. Drumul spre iad e pavat numa' cu intenții bune. Du-te și zi-i lui Șefu'...
- Direct în iad mă duc, răspunse Mișu enervat de calmul și zâmbetul lui Gogu, și ție nici nu-ți pasă!
- Ce să zic, Mișule, drum bun, cale bătută. Ai autostradă până acolo, nu-mi fac griji că n-ai companie. Cu raiu' era mai greu.
Văzu fața încurcată a lui Mișu și adăugă, mândru de găselniță:
- Stairway to Heaven versus Highway to Hell. Te-ai prins? Îți dai seama ce trafic trebe' să fie spre ultima dacă le trebe' autostradă.
Mișu se lămuri cu n-are cu cine purta o discuție serioasă, așa că se întoarse spre ușă bombănind:
- Hai să ne dăm rotunzi că amu' îi momentul. Atâta lipsă de empatie și înțelegere pentru un subiect delicat n-am văzut! Odată ajuns la ușă însă, se întoarse brusc:
- Ah, și apropo de chestia aia cu pisica care o mâncat mouse-ii: nici în iad nu cred s-aud chestii atât de răsuflate! Aveam pretenții de la tine, Gogule...
de Dan Sabadis
de Petra Ivașcu
de Emilia Toma
