Pare o întrebare banală cu un răspuns evident. Cine are nevoie de creativitate? Cine are o problemă de rezolvat… adică să vrea să dezvolte un produs nou, să îmbunătățească serviciile existente, să eficientizeze procesele din cadrul unei firme și așa mai departe.
Dar totuși, poate lucrurile nu sunt așa de simple. Vă dau câteva exemple.
Exemplu 1: O firmă high-tech la executarea ultimului control de calitate descoperă că 3% din produsele sale sunt fabricate din materiale mai moi decât cele stabilite prin standardele de calitate. Nu se știe însă care sunt aceste piese. Procesul obișnuit pentru a determina duritatea pieselor este de a folosi un aparat special, echipat cu un vârf de diamant. Duritatea poate fi stabilită din adâncimea de pătrundere a vârfului care penetrează materialul. Dacă se testează întregul lot cu această metodă, livrarea va întârzia cu o săptămână față de termenul stabilit.
Exemplu 2: O firmă care produce ventilatoare de răcire pentru autoturisme are dificultăți cu sincronizarea vitezei mașinilor de turnare și operatorii umani. Mașinile au o frecvență fixă: în fiecare X secunde produc o piesă. Însă oamenii sunt foarte diferiți privind stilul de lucru: unii sunt mai lenți, alții mai rapizi, au și ei pauză de masă și de fumat, mai au și necesități fiziologice, mai apar probleme pe linia de producție - așadar, ei nu pot asambla piesele cu frecvența fixă, o piesă la fiecare X secundă. Ca urmare, se întâmplă destul de des că pe banda rulantă care transportă piesele, acestea se acumulează, așteptând să fie prelucrate. Pentru ca aceste piese să nu cadă pe bandă, este necesar ca cineva să le ia jos cu mâna și să-l stocheze pe podea. Iar atunci când banda este liberă să le reașeze pe bandă.
Exemplu 3: O firmă de IT lucrează în domeniul de outsourcing. Firma este în creștere cu un venit stabil și clienți serioși. Cheia succesului în prezent și în viitor este asigurarea unui nivel de preț/calitate competitiv la volumul cerut de clienți. Atâta timp cât aceste așteptări sunt îndeplinite, clienții sunt satisfăcuți. Totuși conducerea firmei consideră că dezvoltarea unor colaborări și în alte domenii în care clienții își desfășoară activitatea, ar putea conduce la îmbunătățirea relațiilor dintre ei. La una dintre întâlniri, conducătorului celui mai mare departament al celui mai important client vorbește printre altele, despre țelurile departamentului său în domeniul inovației.
Prima întrebare este: care dintre aceste trei situații poate fi considerată ca fiind o problemă? Primul exemplu pare destul de evident, al doilea este mai neclar, iar în al treilea caz este evident vorba despre atitudine. Dar de fapt în fiecare caz contează doar atitudinea celor care iau decizii. Nici o situație din cele prezentate - și în general, în viață - nu este etichetată în mod "obiectiv" și explicit ca "O problemă".
În primul caz, acordul este mai mare, deoarece efectele sunt cunoscute, dar și pentru că evitarea consecințelor negative este un comportament mai răspândit față de un comportament care să genereze îmbunătățiri.
De regulă, fiecare problemă are deja a soluție în folosință. Foarte rare sunt acele situații pe care chiar nu le putem rezolva cu soluțiile clasice. Majoritatea inovațiilor aveau un predecesor: calul și căruța pentru mașină, lumânarea pentru becul electric, telegraful pentru telefon, curierul pentru telegraf, călugării din scriptoriile mănăstirilor care copiau manuscrise pentru mașina de tipar și așa mai departe. Pare mai puțin adevărat această afirmație pentru noutăți precum avionul sau racheta. Poate că este corect să precizez că nevoile țintite de inovații au fost satisfăcute, dar la un nivel mai scăzut.
De creativitate au nevoie cei care nu sunt satisfăcuți de soluțiile existente deja. Cei care au o viziune, o motivație puternică intrinsecă să facă lucrurile să meargă mai bine. Cu cât viziunea este mai cuprinzătoare, cu atât acești oameni au mai multă nevoie de creativitate.
De ce am scris despre toate aceste lucruri? Noi, în România, suntem considerați de către străini ca fiind creativi. Și pot spune că nu este o legendă urbană, am auzit cu urechile mele de la un manager Ericsson. După părerea lui, noi românii rezolvăm orice problemă. Dar în ceea ce privește identificarea problemelor, stăm mai slab. Acest lucru este cauzat de faptul că în școală învățăm că fiecare problemă are deja o soluție și soluția este dată de profesor. Noi doar trebuie s-o învățăm, să redăm și să reproducem soluția. Atât, nu mai mult. Nu suntem încurajați să punem la îndoială sau să cercetăm direcții noi, iar după 12 ani de educație școlară bazată pe acest tip de condiționare, mentalitatea și abordarea unei situații (problemă) se schimbă greu.
Iar pentru cei interesați urmează soluțiile aplicate în cele trei situații de mai sus.
Exemplu 1: Inginerii de la firma respectivă și-au dat seamă că nu de duritate absolută au nevoie ci de duritate relativă. Adică piesa care este mai moale decât cealaltă, este considerată a fi rebut. Adică, dacă o piesă zgârie o altă piesă, atunci piesa zgâriată este rebut. Cu un proces simplu, bazat pe acest principiu, au găsit piesele eronate în două zile.
Exemplu 2: După o analiză mai profundă a situației, conducătorii fabricii și-au dat seama că de fapt au nevoie de buffer (acumulare de piese care așteaptă să fie prelucrate) numai că trebuie reglată cantitatea acestora. Nici o dată să nu se acumuleze mai mult de - să zicem - 20 de piese. Dacă numărul maxim este cunoscut și nu este nici o dată depășit, atunci piesele buffer se pot stoca pe banda rulantă. Pentru aceasta este de ajuns să monteze câțiva pereți de-a lungul benzii pentru a evita căderea pieselor.
Exemplu 3: Cu ajutorul unei metode de generare de idei, firma IT a reușit să producă câteva idei noi care au fost prezentate clientului respectiv. După analizarea acestora, trei dintre ele au fost alese pentru a crea un prototip. Astfel firma și-a consolidat relațiile cu clientul și totodată a reușit să obțină proiecte noi.
Soluții banale, nu? Asta pentru că toate soluțiile creative par simple și banale. A posteriori.
de Andrei Oneț
de Raul Boldea
de Ioana Varga
