-Gogule, vii deseară la sală? se iți de după display fața de neaoș ardelean a lui Mișu.
- Nope, mă duc la crâșmă. Ăăă… la bar, dacă vrei să sune mai bine, se corectă Gogu rapid.
- No, păi nu ne fu vorba să facem mișcare, să ne întărim mușchii, să devenim… cum i-o zis ăla cu abonamentul?! se scărpină Mișu la ceafă, după care se lumină: Fit! Așa i-o zis. Deci, ne "fit"-uim diseară?
- Eu mă "fit"-uiesc la crâș… bar.
Ochii lui Mișu se rotunjiseră a întrebare, așa că Gogu catadicsi să-l lămurească:
- Am citit eu despre o cercetare care zice că un pahar de vin roșu face chiar mai bine decât o sesiune de exerciții la sală. Întărește inima și mușchii, îmbunătățește performanțele exact ca și cum ai fi lucrat la aparate.
- Aha, or fi zis iar niște unii pe feisbuc despre cercetători britanici și tu repede te faci mangă, că face bine la sănătate.
- Canadieni.
Replica îl zăpăci pe Mișu, care rămăsese blocat. Gogu explică:
- Cercetătorii. Sunt canadieni, nu britanici. De la Universitatea Alberta din Canada. Și nu mă fac mangă.
- Nu, te faci pleaznă, soarele și pămătufu' ăstora de n-au ce cerceta la universitățile lor. Da' despre sport, mișcare, exerciții și influența lor benefică n-ai fi citit! Că găsim numa' informațiile alea de ne convin. Or știi tu cum se numește asta, Gogule? Sofism, mă, sofism îi zice.
De data asta, Gogu era cel blocat. Mișu savură câteva clipe victoria, apoi cu zâmbetul larg lățit peste față, se legănă puțin pe picioare și se întoarse ușor să vadă dacă mai sunt și alții martori la reducerea lui Gogu la tăcere. Nimeni nu părea că bagă de seamă discuția celor doi, așa că renunță să se mai umfle în pene și reveni la Gogu:
- Adică, nu știi tu ce îi un sofism?!
- Raționament aparent corect, dar fals în realitate, spuse dintr-o răsuflare Gogu care între timp își revenise. Ia te-te, cine știe cuvinte șmechere. Ia explică tu, de ce e fals raționamentul meu când el se bazează clar, pe o cercetare a unei universități. Or tu zici că ăia-s proști?!
- No, că n-am zis io că-s proști, dădu Mișu înapoi, lungind cuvintele ca și când ar fi vrut să câștige timp suplimentar de gândire.
- Atunci eu sunt prost?!
Mișu se înroși la față, încurcat de întorsătura neașteptată a discuției, dar pe Gogu îl pufni râsul.
- Hai, măi Gogule… Uite ce-am vrut să zic: tindem să ne alegem dintre informațiile puse la dispoziție pe acelea care ne convin mai mult, care ne confirmă părerile inițiale sau care, câteodată, explică deciziile pe care le-am luat deja. Nu o facem conștient, nu falsificăm, ci pur și simplu tindem să confirmăm ceea ce știm sau bănuim. Sau ce ne convine mai mult, cum e cazul tău acum. De ce să cauți tu mai multe informații, când acelea ar putea să te convingă să depui ceva efort la sală și să gâfâi cum ai făcut data trecută, mai bine te oprești la studiul cela al cercetătorilor britanici…
- Canadieni.
- Să fie sănătoși acasă la ei! Și cum ziceam, mai bine te oprești la ăștia care te lasă să mergi liniștit la o băută.
Gogu trase lung aer în piept, lăsă să iasă tot aerul ca și cum ar fi oftat prelung și se uită în ochii lui Mișu zâmbind complice:
- Ai chef să vii cu mine deseară să dezbatem sofismele astea la un pahar de vin? Face bine la sănătate și ne exersăm și mușchii creierului.
După două ore de dezbătut sofisme și impactul lor asupra deciziilor din proiecte, plus două sticle de vin - care, după calculele lui Gogu făceau cam cât 20 de km de alergare ușoară - cei doi se deciseră să plece acasă. O oarecare influență asupra deciziei de a pleca avusese și soția lui Gogu. Ei, nu asupra lui Gogu, nu. Asupra lui Mișu: "Zău, Mișule, aveam mare încredere în tine, e posibil să plecați cu gândul la făcut mișcare și în loc de asta să vă înfundați într-o cârciumă la băut?! Păi așa încredere să am eu în tine?!"
Mai rămăsese un rest de vin în sticlă, așa că Gogu îl întrebă pe Mișu:
- Mai e puțin, vrei? Cum Mișu refuză, își turnă el în pahar:
- Nu prea mai am chef, dar decât să irosim bunătate de vin…
Lui Mișu i se aprinseră luminițele în priviri, de ziceai că-i girofar:
- Uite, Gogule, alt exemplu de sofism: am dat banii pe vin, așa-i?
- Da, am dat. Eu. Că tu te-ai fofilat…
- Și am băut amândoi cât ne-a făcut plăcere. Gogu dădu din cap.
- Și restul ăla nu ne mai trebuie, continuă Mișu. Gogu aprobă în liniște.
- Păi și-atunci, concluzionă Mișu victorios, de ce mai bem restul ăla? Îți spun eu de ce: e vorba de "costuri nerecuperabile" sau cum zice englezul "sunk cost". Eroarea de judecată e următoarea: decizia noastră de a continua un proiect sau o inițiativă este afectată de banii deja cheltuiți, de efortul deja înglobat sau, câteodată, de nivelul de implicare emoțională. Dacă ne oprim, investiția deja făcută pare să se piardă, și-atunci de multe ori continuăm, chiar dacă asta va duce în mod evident la pierderi suplimentare. Pricepi? N-avem puterea de a ne opri, pentru că ar însemna să acceptăm pierderea.
- Adică ne cer ăștia bani în plus?
- Hai, măi Gogule, că nu poate avea omul o discuție logică cu tine! Pe lângă banii pe care i-ai dat pe vin, care reprezintă investiția inițială, tu acum investești și starea ta de bine, că o să ți se facă rău de la restul ăla de vin. Până acum ai "investit" pe baza unor decizii corecte, dar acum decizia ta este afectată de investiția deja făcută, dovadă că ai zis "decât să irosim…".
- Bine măi, psihologie ambulantă, hai acasă, că m-ai zăpăcit. Să sperăm că nevastă-mea o să considere că a investit suficient în căsnicia asta a noastră și nu îi vine vreo idee creață…
de Ovidiu Mățan
de Cristina Juc
de Ioana Luțaș
de Ovidiu Mățan
