ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
NOU
Numărul 150
Numărul 149 Numărul 148 Numărul 147 Numărul 146 Numărul 145 Numărul 144 Numărul 143 Numărul 142 Numărul 141 Numărul 140 Numărul 139 Numărul 138 Numărul 137 Numărul 136 Numărul 135 Numărul 134 Numărul 133 Numărul 132 Numărul 131 Numărul 130 Numărul 129 Numărul 128 Numărul 127 Numărul 126 Numărul 125 Numărul 124 Numărul 123 Numărul 122 Numărul 121 Numărul 120 Numărul 119 Numărul 118 Numărul 117 Numărul 116 Numărul 115 Numărul 114 Numărul 113 Numărul 112 Numărul 111 Numărul 110 Numărul 109 Numărul 108 Numărul 107 Numărul 106 Numărul 105 Numărul 104 Numărul 103 Numărul 102 Numărul 101 Numărul 100 Numărul 99 Numărul 98 Numărul 97 Numărul 96 Numărul 95 Numărul 94 Numărul 93 Numărul 92 Numărul 91 Numărul 90 Numărul 89 Numărul 88 Numărul 87 Numărul 86 Numărul 85 Numărul 84 Numărul 83 Numărul 82 Numărul 81 Numărul 80 Numărul 79 Numărul 78 Numărul 77 Numărul 76 Numărul 75 Numărul 74 Numărul 73 Numărul 72 Numărul 71 Numărul 70 Numărul 69 Numărul 68 Numărul 67 Numărul 66 Numărul 65 Numărul 64 Numărul 63 Numărul 62 Numărul 61 Numărul 60 Numărul 59 Numărul 58 Numărul 57 Numărul 56 Numărul 55 Numărul 54 Numărul 53 Numărul 52 Numărul 51 Numărul 50 Numărul 49 Numărul 48 Numărul 47 Numărul 46 Numărul 45 Numărul 44 Numărul 43 Numărul 42 Numărul 41 Numărul 40 Numărul 39 Numărul 38 Numărul 37 Numărul 36 Numărul 35 Numărul 34 Numărul 33 Numărul 32 Numărul 31 Numărul 30 Numărul 29 Numărul 28 Numărul 27 Numărul 26 Numărul 25 Numărul 24 Numărul 23 Numărul 22 Numărul 21 Numărul 20 Numărul 19 Numărul 18 Numărul 17 Numărul 16 Numărul 15 Numărul 14 Numărul 13 Numărul 12 Numărul 11 Numărul 10 Numărul 9 Numărul 8 Numărul 7 Numărul 6 Numărul 5 Numărul 4 Numărul 3 Numărul 2 Numărul 1
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 34
Abonament PDF

SaaS - un nou popas în odiseea aplicațiilor software

Claudia Jelea
Avocat & Consilier in domeniul marcilor
@IP Boutique



DIVERSE

Unele aspecte de natură legală ce vizează aplicațiile software în general precum proprietate intelectuală și folosirea codului open source, colectarea datelor cu caracter personal prin aplicație, publicarea în Google Play, au mai fost analizate în numerele anterioare ale revistei Today Software Magazine.

În articolul acestui număr, aș vrea să mă opresc asupra modului în care se exploatează comercial aplicațiile de tip SaaS (Software as a Service) și, în special, asupra parteneriatelor ce vă pot ajuta să obțineți încasări din folosirea acestor aplicații.

Pentru început voi face o scurtă remarcă introductivă pentru cei nefamiliarizați: aplicațiile SaaS sunt cele pe care dezvoltatorii software le livrează clienților sub forma unui serviciu. Clienții nu cumpără și nu dețin programul sau aplicația în sine, ci dobândesc dreptul limitat (și neexclusiv) de a-i folosi funcționalitățile în schimbul unei sume de bani, de obicei, o taxă anuală sau un abonament pe o anumită perioadă. Caracteristic acestui tip de aplicație este faptul că aplicația nu este găzduită de (la) clienți. De cele mai multe ori, este găzduită în cloud la un furnizor ce oferă servicii de cloud sau într-un data center independent, iar clienții o pot accesa prin browser-ul de Internet.

Nașterea unei dileme: Reseller │ Distribuitor │ Agent │ Mandatar │ Prestator de servicii │ Altă denumire?

Recent, în pauza unei conferințe, discutam cu un dezvoltator software aflat la început de drum. Acesta împreună cu asociații săi crease o aplicație SaaS nișată, adresată unui public țintă bine-stabilit. Știa industriile în care urma să abordeze potențialii clienți și era în discuții avansate cu un partener care să-i ajute să ajungă la respectivii clienți. După ce mi-a povestit în ce constă aplicația, mi-a spus: "Avem totul pregătit. Ne mai trebuie doar un model simplu de reseller contract pe care să-l încheiem cu reseller-ul. Dar luam un model de pe Internet și gata".

Întrebarea mea firească în legătură cu rolul pe care urma să-l joace reseller-ul în aranjamentul pe care îl aveau în plan (mandatar, agent, distribuitor, etc.) l-a buimăcit. După modul în care m-a privit, puteam ghici că se gândește măcar la câteva clișee cu și despre avocați: «altul care vrea să-mi ia banii și să mă acopere de hârtii», «de ce să plătesc un avocat când e plin Internetul de modele de contracte», «n-am nevoie de un contract complicat, ci de ceva simplu și ieftin, poate chiar gratis», etc. . Poate că interlocutorul meu avea totuși o părere mai bună despre munca avocaților, dar lăsând gluma la o parte, din punctul lui de vedere comercial, problema era simplă: am creat produsul, știm clienții pe care vrem să-i stabilim drept țintă, mai avem nevoie doar de un distribuitor care să ducă produsul la clienți; nu are rost să ne mai complicăm cu probleme juridice.

Vă este cunoscută această abordare?

Brusc, mi-am amintit că, deseori, cuvintele au conotații diferite pentru persoane diferite. Mai ales dacă sunt implicați și termeni juridici care pot avea semnificații variate.

Sigur, pentru dezvoltatori, denumirea sub care ar opera acest reseller nu are neapărat semnificații diferite - el se poate numi distribuitor, agent, mandatar, prestator de servicii, important este să stimuleze folosirea aplicației SaaS. De asemenea, nici nu ar avea de ce să aibă altă semnificație. De cele mai multe ori, este treaba departamentului juridic să-și dea seama de aspectele legale implicate într-un proiect. Dar ce se întâmplă dacă departamentul juridic nu adresează toate întrebările potrivite? Sau mai rău, dacă nu beneficiați de vreun ajutor juridic? De aceea, nu strică să aveți măcar o idee despre câteva din problemele sensibile pe care le ridică distribuirea acestui gen de aplicații.

Întrebările pe care puțini și le pun

Primul lucru pe care ar trebui să-l faceți este să vă pregătiți strategia comercială și să vă gândiți cum vreți "să arate" relația contractuală cu partenerul care va promova și distribui / licenția aplicația către potențialii clienți. Pentru a putea beneficia de un contract bun care să vă protejeze interesele și poziția de dezvoltator al aplicației, este necesar să fie cunoscute anumite detalii.

Iată mai jos câteva exemple de întrebări pe care ar trebui să insistați:

De ce contează aceste nuanțe juridice?

Pe baza răspunsurilor la aceste întrebări, intențiile comerciale pot fi reflectate contractual într-un mod cât mai fidel și, cu ajutorul potrivit, chiar avantajos pentru dumneavoastră.

Din punctul de vedere al redactării contractului, calitatea în care acționează partenerul dumneavoastră - fie ca distribuitor, revânzător al aplicației, comisionar, reprezentant ce negociază licențierea aplicației în numele dezvoltatorului, fie ca agent care semnează contracte în numele și pe seama sa, etc. - atrage consecințe juridice diferite și, implicit, drepturi/obligații distincte pentru dezvoltator. Mai simplu spus, conținutul contractului contează întotdeauna.

În mod obișnuit, denumirea dată contractului ne poate ajuta că calificăm juridic acel contract adică să identificăm regulile ce i se aplică și să determinăm întinderea obligațiilor asumate de părți. Totuși, în practică, sunt foarte dese cazurile în care denumirea nu reflectă relația existentă de fapt între părți. Dacă la problema denumirii adăugăm și redactarea deficitară a contractului, conflictul reprezintă o certitudine, fiind doar o chestiune de timp. 

Așadar, o discuție clară privind aceste aspecte este de importanță majoră pentru dezvoltator și consultantul care îl asistă cu pregătirea contractului și a negocierii.  În primul rând, vă ajută să nu pierdeți timpul cu redactarea unor clauze contractuale care ulterior se pot dovedi neacoperitoare sau inadaptate obiectivelor de business. Iar în al doilea rând, vă ajută să limitați riscul apariției unor eventuale divergențe cu partenerul, atunci când încasările de pe urma aplicației cresc substanțial iar interesele comerciale se schimbă.

NUMĂRUL 149 - Development with AI

Sponsori

  • Accenture
  • BT Code Crafters
  • Accesa
  • Bosch
  • Betfair
  • MHP
  • BoatyardX
  • .msg systems
  • P3 group
  • Ing Hubs
  • Cognizant Softvision
  • Colors in projects