SEO de la A la B. Provocând Gigantul căutărilor

În tradiția populară, se spune să facem ce spune popa, nu ce face popa, iar acest îndemn devine din ce în ce mai relevant pentru lumea SEO. De la lansarea primelor versiuni ale celui mai popular motor de căutare, Google a publicat o serie de recomandări pentru optimizarea site-urilor, ghidând webmasterii să construiască conținut util și ușor de navigat. Chiar dacă Google nu și-a făcut niciodată publici factorii care stau la baza algoritmului său de ranking, documentația de pe Google Search Central oferă îndrumare, de la noțiuni de bază la implementări tehnice complexe, pentru a facilita indexarea și rankarea site-urilor.