Evadarea din mentalitatea fixă
Îngrijitorii o numiseră Ina. Un nume scurt, parcă la fel de neîncăpător pentru personalitatea ursoaicei precum era și cușca aceea din grădina zoologică în care își petrecuse primii 20 de ani din viață. La insistențele unor activiști pentru drepturile animalelor, Ina a fost transmutată de la Zoo Piatra Neamț în Sanctuarul de Urși de la Zărnești. Însă, spre stupoarea tuturor, deși avea libertatea de a hoinări nestingherită într-un habitat generos și vast, așa cum nu mai văzuse ea niciodată și așa cum era, de altfel, natural și normal pentru un urs, Ina își păstra cu loialitate traseul în cerc, cu care era obișnuită la Zoo. Imaginea ursoaicei libere în inima pădurii, captivă însă în propria minte a ajuns subiect de știre la televiziunile naționale. Era de așteptat ca povestea ei să emoționeze, ca oamenii să fie mișcați de dovada vie a puterii pe care o are mintea noastră de a ne dicta realitatea și, deseori, de a o suprascrie chiar.