Știm cu toții că startup-urile au ajuns un hot trend, mai ales în ultimii 7-8 ani, cu povești de succes care ne uimesc, dar ne dau și o consistentă doză de serotonină. Dacă ești în technologie, Silicon Valley este fără îndoială un etalon și un fel de țară a speranței pentru orice antreprenor din această zonă. Și pe bună dreptate. Replicând mai mult sau mai puțin modelul, locuri precum Londra, Ierusalim, Berlin, Tallin sau chiar Paris încep să capete tot mai multă vizibilitate ca epicentre Europene de creare și dezvoltare a startup-urilor. În ritm specific ardelean și la o scală diferită, Clujul e ghidat de același model.
Oricât de multă inovație ar fi în antreprenoriatul technologic, modelul pe care ecosistemul acesta se dezvoltă este unul surpinzător de liniar și rar contestat. El presupune mai mulți actori care se află într-un dans aproape nupțial în jurul unei speranțe comune: să creeze ceva (un produs sau un business) în cât mai scurt timp, în așa fel încât printr-o formă de exit toți cei care și-au asumat riscul extrem de mare de a-și pune resursele într-o asemenea aventură să poată să își multiplice investiția. Acești actori sunt de regulă: fondatorii, investitorii de diferite niveluri (de la Angel Investors la Venture Capitalists), instituțiile de accelerare (atât acceleratoare, cât și incubatoarele) și o întreagă rețea de furnizori de servicii.
Flow-ul tipic acestui model e de asemenea liniar, deși se vrea geometric: investitorii scot niște bani din buzunar ca să permită unui startup să își verifice anumite ipoteze (fie pentru construirea unui demo, fie pentru upgrade-uri technologice, fie pentru generare de tracțiune), startup-ul se lansează într-o cursă de growth astfel încât aibă argumente suplimentare de a primi o altă investiție, care să îi permită să mai experimenteze în găsirea - cum spune Steve Blank - a unui business model scalabil și profitabil. Și lucrurile se iau de la capăt, până se ajunge fie la un exit de succes, fie la o împotmolire în faliment. Ecuația fundamentală a riscului balansează perfect ecuația valorii în acest sistem: cu cât o resursă externă apare mai devreme într-un startup, cu atât riscul este mai mare și prin urmare valoarea ei este mai semnificativă raportată la equity-ul startup-ului. Mecanismul funcționează perfect în zonă de vârf a spectrului (startup-urile de succes aduc beneficii majore pentru o mână de investitori și fonduri aventuroase), dar e falimentar pentru restul ecosistemului (majoritatea proiectelor antreprenoriale fie sunt blocate de lipsa de finanțare, fie se împotmolesc în căutare într-un limb fără ieșire). Și acest model poate funcționa și așa cu două condiții: 1) să existe bani de risc suficienți disponibili într-un stadiu cât mai timpuriu; 2) să existe un număr mare de antreprenori motivați să creeze startupuri.
Ceea ce s-a încercat în ecosistemele europene de startups funcționează pe aceeași structură, cu o excepție importantă: existența fondurilor de risc este mai restrânsă local și, încă mai important, deciziile de investiții se bazează pe alt model de risc. Să ne explicăm.
Diferența esențială dintre investitorii europeni și cei de pe coasta vestică americană este că primii vor scoate o sumă de investiții cu atât mai dificil cu cât startupul este mai early stage și mai ne-validat. Acești investitori, cu rare excepții, nu riscă seed money (câteva zeci de mii de Euro) pentru a pune în piață un demo, de exemplu, sau pentru a testa ipoteze. Ei se așteaptă ca fondatorii să-și fi asumat deja aceste riscuri și să fi trecut de acel stadiu. Mulți dintre ei au o setare și mai sănătoasă: pun bani doar când sunt indicații puternice (în sensul de hard data precum generare de revenue) că startupul are o ecuație clară de ROI și o dată în calendar pentru break-even.
Setarile acestea, chiar dacă sănătoase dintr-o perspectivă de risc, sunt oarecum ciudate și creează un mare impediment de dezvoltare a întregului ecosistem.
Dar aici intervine Startcelerate, ca un nou model de accelerare a dezvoltarii startupurilor printr-o nouă structură investițională.
Când am început să lucrăm la modelul Startcelerate, am pornit de la următorea setare: ce ar fi ca startupurile să aibă un mod în care să fie conectate cu companii puternice de dezvoltare IT în așa fel încât să poată crea mai repede produse pe care să le poată testa în piață, iar companiile de IT să-și folosească o parte din resursele pe care oricum le plătesc (fie care le folosesc 100%, fie că nu) pentru a-și crea un portofoliu investițional care să le dea posibilitatea să iasă din blocajul pe care outsourcing-ul îl creează.
Pentru companii, riscul este minor, iar pentru fondatorii de startupuri oportunitățile depășesc de departe costurile într-o asemenea structură partenerial-investițională.
Startcelerate este setată ca o platformă de investiții alternative în startupuri în care, pe de o parte, companiile de IT (în prima fază) pot să își aloce o parte din resursele interne să ofere soluții unor startupuri în schimbul unei forme de proprietate asupra unei părți din acel proiect. Pe de altă parte, startupurile au posibilitatea să acceseze direct resursele de care au nevoie pentru dezvoltare, când au nevoie, într-un mod care să le scoată din blocajul frecvent al fundraising-ului pe modelul actual.
Atâta timp cât resursa investită este una cuantificabilă în bani, ea este tratată ca un aport la capital (equity round).
Pentru a adresa problemele din modelul existent, Startcelerate vine cu câteva soluții:
Prin infrastructura de dezvoltare tehnologică pe care o are (vorbim atât de companiile de IT în sine, dar și de matricea academică care dă în fiecare an un nou val de talent), și deja prin istoria relevantă în dezvoltarea de proiecte de outsourcing, Clujul pare a fi pe un picior de avantaj în modelul pe care Startcelerate îl propune.
Companiile clujene au toate premisele să folosească Startcelerate ca un intrument atât de investiții, cât și de acces la o zonă de inovație care uneori este dificil de integrat într-o companie al cărei focus este să factureze ore de dezvoltare pentru clienți.
De aceea, am și decis ca lansarea publică a Startcelerate să fie făcută în Cluj, printr-un eveniment pilot de testare a modelului în ecosistemul antreprenorial local, la sfârșitul lunii mai 2014. Acest eveniment va aduce împreună companii de IT din zonă și antreprenori sau fondatori cu idei de startupuri într-o structură de pitching reciproc și apoi dezvoltare intensivă a ideilor selectate.
