Florian Ivan Într-un fel cred că mereu am fost un mare fan al filosofiei lean. Chiar când nici nu știam că așa se numește. Și nu pentru că aș fi special, poate am doar un ușoară înclinare către perfecționism, dar pentru că mi s-a părut întotdeauna ca ceva natural. Probabil sunt unul dintre oamenii aceia care cred că lumea se mișcă tot timpul, chiar și când noi suntem în repaus.
Lean înseamnă mișcare. Înseamnă să accepți că, indiferent de domeniul în care te joci, nu poți fi inert. Și nu pentru vreun motiv comercial ce ține de concurența care veghează tot timpul. Sau vreunul tehnic care face ca tot ce are un chip înăuntru se evolueze major la fiecare șase luni, ci pentru că este în natura umană să evoluăm. Și, pe cât posibil, programat și controlat. Nu întâmplător, la oameni, starea de expectativă se numește lene și are conotații atât de negative.
Istoria lean ne duce la începuturile industrializării, la început de secol XIX. E teorie pură dar merită. La început oamenii erau artizani. Faceau lucuri bune dar scumpe și mai ales greu de replicat. Problema: oamenii, și atunci ca și acum, vroiau lucruri ieftine și mai ales diverse. Așa a apărut nevoia de a produce în volume mari, adică producția de masă. Ce înseamnă producția de masă? Înseamnă ieftin și mult. Să se ajungă la toată lumea chiar dacă uneori calitatea este compromisă în virtutea unor alte criterii cum ar fi accesibilitatea sau funcționalități avansate. Iarăși, care este problema? Lumea de fapt ar vrea și lucruri de calitate. Dar nu se mai poate (sau a devenit foarte, foarte scump!) pentru că, între timp, ne-am resetat întreaga capacitate de producție pentru a face ieftin și mult. Și, pentru a nu rămâne prea mult în zona de teorie, să ne imaginăm, în același context, industria de software. La început, pentru a putea face software trebuia să fii estimeed engineer. Doar cei cu studii avansate de engineering și cu o bogată experiență practică puteau scrie programe pentru calculator. Sigur regăsiți printre prieteni și colegi pe cineva care să vă aducă aminte de cartelele perforate. Doar că odată cu dezvoltarea calculatorului personal și al nevoii de tehnologie, trebuia schimbată paradigma. Era nevoie de software mult, repede și ieftin. Pentru toată lumea. Sună cunoscut? Da, și industria de software a trecut prin aceeași epocă de mass production. Cei drept, este mult mai cunoscută sub numele de offshore outsourcing dar, în esență însemnă același lucru. Să facem software mult, repede și foarte ieftin. O întreagă (și mare țară) și-a bazat strategia de IT pe acest trend așa cum o alta, și mai mare, și-a bazat strategia de țară pe a produce ieftin. Ceea ce ne duce la cea mai actuală problemă a zilelor noastre: cum facem să vindem valoare și să nu mai fim considerați niște simpli executanți de task-uri dintr-o țară pe care puțini o pot localiza pe o hartă?
Lean, mai cunoscut în lumea software prin implementările sale agile sau scrum, este soluția pe care lumea industrială a descoperit-o încă de acum 50 de ani ca fiind cea mai eficientă metodă de a furniza valoare, de a fi competitivi (atenție, este foarte diferit de a fi ieftin) și de a maximiza singura resursă cu adevărat nelimitată, inteligența și creativitatea umană. Simplist, lean înseamnă să fii obsedat de valoare. Așa de mult încât să vânezi orice acțiune care nu contribuie direct la această valoare și să o etichetezi drept waste. Înseamnă oameni care să fie motivați să devină mai buni pe zi ce trece, să fie mai productivi și mai eficienți în tot ceea ce fac. Pe scurt, oameni dedicați ideii de a oferi valoare clienților lor. Pare greu? Ce-i drept nu este ușor... Pe de altă parte, care este alternativa? Să rămânem ieftini și să sperăm că în continuare vor exista clienți care vor doar ieftin, fără pretenții de calitate și, în același timp să ne rugăm ca, nu cumva, pe undeva printr-o țară cu nume greu de pronunțat, nu s-a mai trezit vreun guvern să transforme software-ul ieftin în strategie de țară. Pentru că atunci nu ne-ar mai rămâne decât să ne plângem că noi putem mai mult dar condițiile nu ne permit. Când, de fapt, ne-am uitat moștenirea genetică de a fi agili.
de Dan Suciu
de Ovidiu Mățan
