Recent, un prieten software arhitect îmi spunea că nu a mai scris cod de ceva vreme, și dacă ar trebui să scrie cod, nu ar mai putea fi destul de eficient pentru cerințele proiectului la care lucrează. Este un adevăr prea puțin discutat ceea ce mi-a povestit acest prieten. Trecând peste tot senzaționalul care există în jurul IA-ului, este evident că asistăm la o modificare de paradigmă a programării pe care nici cei mai buni programatori nu o vor mai putea ignora. Clienții știu cât de repede se poate realiza un proiect. Rămân întrebările: Ce vom face? Vom programa în continuare? Vom primi răspunsul la acestea în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Cert este că pentru a fi eficienți, toată lumea a început să scrie fișiere .md cu reguli și direcții pentru agenți. Deși la început, încep să se contureze best practice-uri, abordări eficiente care vor genera proiectele de azi și pe cele de mâine. Pentru a fi eficient te invit să citești articolele din acest număr, dar și să participi la conferința noastră, The Developers, pe 10 iunie, Radisson Blu Hotel, Cluj-Napoca. Vei avea ocazia să participi la prezentări despre IA, direcții, ecosisteme, inspirație și, bineînțeles, programare.
Începem acest număr cu un articol despre validarea eficientă a software-ului scris în mare parte de agenți: Cum să-ți conduci propria echipă de QA care nu există, și totuși livrează. Dacă v-ați întrebat cum evoluează modelele semantice în contextul IA ? Puteți găsi răspunsul la această întrebare precum și o serie de use case-uri în articolul Semantica în Microsoft Fabric pentru managementul inteligent al flotelor. Continuăm cu Human-Centered Design în era biasului de confirmare IA în care puteți citi despre abordarea echipelor UX în contextul din zilele noastre. Cu toții am început să scriem prompturi, să generăm module și capabilități noi în proiectele noastre. Problemele de care ne-am lovit au fost legate de respectarea unor reguli legate de codul generat, de multe ori ajungând într-un fel de turn Babel care se putea prăbuși oricând. O soluție practică la aceste probleme o puteți citi în Controlul se preia nu se generează: despre AI, viteză și design. În echipele remote procesul de onboarding poate să creeze multe probleme și confuzie. În articolul Cum am trecut de la livrare locală la echipe distribuite veți găsi un plan concret în această direcție. Acesta este doar o parte din conținutul ediției din această lună. Vă invit să explorați revista și să descoperiți toate articolele din acest număr. Lectură plăcută!
de Bogdan Maier
de Máté Gozner
de Daniel Tatar