Cei care mă cunosc știu că printre pasiunile mele se numără predatul și mentalitatea Agile. Predau de mai bine de 25 de ani și nu a fost nici un moment în care să simt că m-am plictisit sau că mi-a fost de ajuns. Pe de altă parte, în urmă cu 12 ani am luat pentru prima dată în mod formal contactul cu ceea ce înseamnă rezolvarea agilă a problemelor și de la bun început mi s-a părut a fi un mod natural și elegant de abordare a diverselor situații cu care ne confruntăm zi de zi.
Inevitabil, am început să predau Agile: în mediul privat, sub formă de traininguri și workshopuri sau la Universitate, sub forma unor cursuri de inițiere în managementul proiectelor software.
Și a venit și acest moment în care să vorbesc despre agilizarea predării. În cele ce urmează voi aduce mai multe argumente pentru necesitatea unui sistem educațional mai agil și voi discuta pe marginea unui posibil manifest al educației Agile.
Într-un articol publicat în nr. 111 al Today Software Magazine aminteam câte ceva despre modul în care creierul uman este în cea mai mare parte un devorator de șabloane [2]. Spuneam atunci că a învăța înseamnă în esență a descoperi șabloane pe care să le aplicăm ulterior în mod repetat în diverse contexte. Voi încerca să elaborez această idee folosindu-mă de ultimele descoperiri din neuroștiință, descoperiri care au fost conectate într-un mod practic și util cu elemente de educație în cartea Uncommon Sense Teaching [1] apărută în urmă cu un an.
Trebuie însă spus din capul locului că astăzi cunoaștem doar foarte puține lucruri despre creierul uman și despre modul în care acesta funcționează. Aceasta se întâmplă nu pentru că nu s-au făcut eforturi suficiente în cercetarea creierului, ci din cauza complexității extraordinare a acestui organ. De aceea, oricât de recente ar fi rezultatele științifice la care vom face referire în continuare, trebuie să fim conștienți că acestea ar putea să fie modificate sau chiar invalidate într-o lună, un an sau un deceniu de noi rezultate obținute de cercetători.
Voi insista în cele ce urmează doar asupra acelor elemente de interes pentru articolul curent, recomandându-vă cu căldură să explorați cartea Uncommon Sense Teaching, Practical Insights in Brain Science to Help Students Learn precum și cursul online publicat de către autorii cărții pe Coursera.
Figura 1. Modelul Learn it, Link it propus în [1] (sursa https://barbaraoakley.com/downloads/)
Potrivit acestor autori, învățarea conduce la formarea de conexiuni între neuroni. Aceste conexiuni se formează fie că încercăm să înțelegem explicațiile cuiva asupra unei teoreme matematice, fie că exersăm o figură nouă cu skateboardul, conversăm într-o limbă străină, studiem sistemul periodic al elementelor sau citim o carte.
Cu alte cuvinte, în timpul învățării, neuronii încep să comunice între ei (într-un limbaj mai științific axonii unor neuroni ating spinii dendritici ai altor neuroni) formând legături (sinapse și fante sinaptice). Semnalele chimice care trec de la de la un neuron la altul reprezintă baza gândurile noastre, iar aceste semnale se schimbă pe măsură ce învățăm și avem experiențe noi.
Fazele inițiale în care neuronii încep să se conecteze sunt denumite generic etapa "Learn it", în care încercăm să stăpânim un nou concept. Neuronii încep să găsească între ei pe măsură ce exersăm pentru a da sens noilor cunoștințe. Atunci când reușim pe cont propriu să regăsim în memorie și să punem în practică ceea ce am învățat, legăturile neuronale sunt întărite. Această etapă este denumită "Link it" - figura 1.
În cele din urmă, mulțimile de neuroni conectați funcționează împreună ca un cor bine antrenat, ai cărui membri sunt obișnuiți să cânte împreună. O aplicare practică îndelungată, în condiții și contexte noi, poate extinde învățarea la alte domenii. Acest lucru permite neuronilor să se conecteze cu alți neuroni care fac parte din alte mulțimi neuronale (referă alte concepte).
După cum putem observa sunt mai multe etape obligatorii pe care trebuie să le parcurgem pentru a înțelegem și stăpâni un concept. Foarte important este ca toate aceste conexiuni dintre neuroni să ajungă încă din prima etapă în memoria de lungă durată și nu doar în memoria de lucru care este volatilă. Acest lucru poate avea loc prin învățare activă ce se poate realiza într-o manieră declarativă (ce conduce la formarea de cunoștințe explicite - acele cunoștințe pe care le stăpânim și pe care le putem transmite și celorlalți prin explicații raționale și logice, un bun exemplu fiind rezolvarea ecuației de gradul doi) sau procedurală (ce conduce la formarea de cunoștințe implicite - acele cunoștințe pe care le stăpânim dar pe care ne este dificil sau imposibil să le transferăm celorlalți; un foarte bun exemplu fiind mersul pe bicicletă).
Învățarea activă implică parcurgerea etapelor prezentate în figura 1, etape ce presupun timp și efort. Cu cât numărul de concepte pe care vrem să le învățăm este mai mare, cu atât disponibilitatea noastră de a aloca timpul necesar și capacitatea noastră de a depune acel efort descresc. Ce se întâmplă foarte des în sistemul educațional tradițional (în special în mediul universitar) este că procesul didactic este compus dintr-o componentă de predare/transfer de informație (ce poate însemna atât expunere cât și experimentare) și una de testare/evaluare. În general cele două componente nu se interpătrund, iar implicarea profesorului/instructorului este mai degrabă în faza I DO, în rest celelalte etape fiind aproape complet lăsate în responsabilitatea studenților (punându-se chiar explicit un accent foarte mare pe studiul individual al acestora).
Figura 2. Learning Taskboard
Mărturisesc că din primul moment în care am vizualizat modelul Learn it, Link it în [1] gândul m-a dus la un taskboard, din care lipseau doar prima coloană (TO DO/BACKLOG) și ultima coloană (DONE) - figura 2. Probabil că este o deformație profesională, însă nu am putut să nu constat multiplele asemănări între procesul didactic tradițional și modelul Waterfall de management al proiectelor, atât ca proces cât și ca relevanță a produsului final. Se pare că un astfel de proces ignoră complet ceea ce ne spune neuroștiința astăzi, și consider că o abordare Agile, una în care profesorii să furnizeze experiențe repetate de învățare de dimensiuni mici dar complete într-o perioadă scurtă de timp (să spunem două săptămâni) este esențială pentru creșterea eficienței procesului de învățare.
La fel ca în cazul proiectelor Agile, progresul în învățare e necesar să fie marcat prin felii conceptuale verticale, (cât mai) independente și care să aducă valoare concretă.
În cele ce urmează voi discuta, ca rezultat al unui efort comun depus alături de alți doi colegi de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș Bolyai, o primă variantă a unui posibil manifest al educației Agile.
Ideea aplicării de practici Agile sau Lean în predare și învățare este una de actualitate. În 2011, într-un articol publicat pe InfoQ, era propus un așa numit Manifest al Școlilor Agile care era mai degrabă o parafrazare a celebrului Manifest Agile enunțat în 2001. El suna astfel:
Descoperim modalități mai bune de educare a copiilor, prin experiență proprie și ajutându-i pe ceilalți. Astfel am ajuns să apreciem:
Indivizii și interacțiunea înaintea proceselor și instrumentelor;
Învățarea semnificativă înaintea măsurării învățării;
Colaborarea tuturor celor implicați înaintea negocierilor constante;
Receptivitatea la schimbare înaintea urmăririi unui plan. [4]
Este ușor de observat că două dintre valori au rămas neschimbate, iar celelalte două au fost ușor adaptate la contextul educațional.
Mult mai recent, în 2019, a fost publicată o colecție de articole științifice ce vizează modalități prin care educația ar putea evolua adoptând concepte pe care le regăsim în Agile și Lean [3]. Regăsim aici idei foarte interesante, unele dintre ele deja implementate și testate în învățământul universitar și pre-universitar.
Nu în ultimul rând, anul trecut, într-un articol publicat alături de doi dintre colegii mei de la Facultatea de Matematică și Informatică, am încercat să interpretăm cele 12 principii ale Manifestului Agile prin filtrul educației și apoi să propunem un framework prin care aceste 12 principii să fie implementate în cadrul unuia dintre cursurile predate studenților din anul 3 [5]. În mod natural sunt tentat să mai rafinez una sau alta dintre formulări, însă le voi reda așa cum au fost ele propuse atunci, comentându-le pentru o mai bună înțelegere.
P1. Cea mai mare prioritate a unui profesor este de a ajuta studenții să învețe treptat conceptele și tehnicile relevante pentru a performa într-un anumit domeniu.
Profesorul/instructorul descompune conținutul disciplinei în etape, stabilește prioritățile și termenele limită astfel încât să permită elevilor/studenților să învețe continuu și să demonstreze cunoașterea acelor concepte ce le aduc cea mai mare valoare.
P2. Schimbarea subiectelor și a practicilor de predare este binevenită, chiar și spre finalul perioadei de predare (semestrului). Educația agilă exploatează schimbarea pentru a crește valoarea/relevanța cunoștințelor.
Procesul de învățare poate fi privit ca o negociere continuă între profesor și studenți, ambii încercând să găsească cea mai bună cale de a transfera cunoștințele și dobândi abilitățile necesare pentru a performa într-un anumit domeniu. Schimbarea trebuie privită ca ceva normal și ea poate viza conținutul cursurilor, procesul de evaluare sau instrumentele de colaborare.
P3. Furnizarea de experiențe complete dar scurte de învățare, de la câteva zile la câteva săptămâni, cu o preferință pentru intervalul de timp mai scurt.
Acest principiu este strâns legat de principiul 1 și îl putem transpune în procesul de predare/învățare prin înlocuirea tehnicii de evaluare unică, la sfârșitul semestrului, cu un flux de evaluare continuă care să permită studenților să pună imediat în practică ceea ce au învățat în timpul cursurilor. Această tehnică se numește microlearning și poate fi considerată o modalitate specifică de implementare a mentalității Agile în educație.
P4. Profesorii și studenții ar trebui să colaboreze frecvent în timpul semestrului.
Este nevoie de o colaborare continuă între studenți și profesori, fiind necesar să se stabilească încă de la începutul modulului un sistem de comunicare adecvat (informații de contact, instrumente de comunicare, frecvență etc.).
P5. Responsabilizați studenții să influențeze conținutul cursurilor și rezultatele învățării și aveți încredere că aceștia sunt motivați să învețe și să contribuie.
Profesorii ar trebui să creeze un mediu de învățare adecvat în timpul prelegerilor sau seminarelor și să îndrume studenții atunci când este necesar, astfel încât aceștia să se simtă motivați să învețe. Profesorii ar trebui să joace rolul unui servant leader, concentrându-se pe responsabilizarea studenților căutând întotdeauna să ajute studenții să se dezvolte în moduri care să le elibereze potențialul și creativitatea.
P6. Comunicarea directă este esențială, nu numai pentru predarea cursurilor, ci și pentru a clarifica toate întrebările pe care studenții le pot avea.
Comunicarea directă se bazează, de obicei, pe o comunicare față în față, dar poate fi realizată și prin intermediul unei platforme online adecvate. În acest al doilea scenariu, este important ca aceasta să se bazeze pe o interacțiune sincronă (convorbiri audio și video), și nu pe una asincronă (mesaje text, e-mailuri sau orice altă formă de mesaje text).
P7. O experiență de învățare completă este principala măsură a progresului învățării.
Măsurarea progresului este esențială pentru un proces de învățare eficient. În acest sens, profesorii ar trebui să fie capabili să capteze și să analizeze toate activitățile studenților realizate pe parcursul unei perioade de timp limitate, incluzând aici teste, teme, discuțiile și interacțiuni de grup (ce se constituie într-o "felie verticală" de învățare). Toate livrabilele trebuie să fie definite cu atenție, ținând cont și de criteriile de acceptare.
P8. Educația agilă promovează învățarea durabilă. Profesorii și studenții ar trebui să fie capabili să mențină împreună un ritm constant de predare-învățare pe termen nelimitat.
Este important să se determine un ritm constant și sustenabil de progres de-a lungul unui întreg modul de învățare (semestru). Profesorii ar trebui să observe diferențele în ceea ce privește capacitatea memoriei de lucru a studenților și să ajusteze conținutul și cerințele în funcție de aceasta.
P9. Atenția continuă acordată excelenței predării și învățării sporește agilitatea, iar aceasta contribuie la îmbunătățirea calității abilităților dobândite.
Principiile 1, 3 și 7 se referă la învățare rapidă și frecventă. Cu toate acestea, atât profesorii cât și studenții trebuie să rămână fideli în păstrarea și verificarea integralității și corectitudinii activităților de predare și învățare.
P10. Simplitatea - arta de a maximiza cantitatea de informație nepredată - este esențială.
Obiectivele de bază ale învățării ar trebui să fie întotdeauna atinse pentru marea majoritate a studenților. În acest sens, informațiile ar trebui să fie prezentate într-un mod simplu și intuitiv pentru studenți, indiferent cât de complexe și provocatoare sunt aspectele teoretice.
P11. Cele mai bune rezultate apar în urma învățării colaborative.
În învățarea colaborativă, doi sau mai mulți studenți colaborează ca o echipă auto-organizată pentru a învăța noi concepte sau pentru a rezolva probleme specifice. Fiecare student își asumă responsabilitatea pentru întreaga echipă de a învăța și reuși. Astfel, studenții își vor consolida abilitățile îndrumând proprii colegii sau învățând noi abilități de la aceștia.
În plus, cei mai buni elevi din fiecare grup ar putea fi implicați ca mentori pentru a ajuta alte echipe, consolidându-și astfel propriile cunoștințe.
P12. La intervale regulate, profesorii și studenții reflectează și oferă feedback cu privire la eficiența procesului de predare/învățare.
Evaluarea rezultatelor trebuie discutată împreună cu studenții. Este important ca aceștia să înțeleagă nivelul de competențe pe care l-au atins. Autoevaluarea studenților ar putea fi, de asemenea, un indicator important, mai ales dacă este comparată în mod explicit cu evaluarea profesorului.
Cu siguranță cele 12 principii ale manifestului educației Agile sunt perfectibile. O primă problemă de care ne-am lovit în redactarea lor a fost corespondența rolurilor pe care le regăsim de obicei în proiecte și rolurile care sunt jucate într-un proces educațional. Astfel, dintr-un anumit punct de vedere, profesorii corespund unui client/Product Owner în timp ce studenții par a juca rolul specific unei echipe de dezvoltare (scenariu: profesorul setează obiective și cerințele cursului, studenții făcând eforturi de a se ridica la înălțimea așteptărilor/exigențelor, obținând astfel o notă cât mai bună).
În același timp însă, într-un cadru ideal, profesorul joacă și rol de mentor sau servant leader, cel care îndrumă studenții și îi motivează, cel care elimină impedimentele ce ar putea afecta performanța de învățare a studenților.
Ca lucrurile să fie și mai complicate, sunt abordări care susțin că rolul esențial al studenților este acela de client, de beneficiar al procesului educațional, iar scopul profesorilor este fără doar și poate acela de a ajuta studenții să își atingă propriile obiective de învățare și de a le livra constant valoare.
Această neclaritate în ceea ce privește rolurile poate conduce la ideea că o translatare a valorilor și principiilor Agile în context educațional nu este neapărat cea mai potrivită abordare și că ar trebui gândit de la zero un set de valori și principii, în consonanță directă cu toate caracteristicile specifice.
Cu siguranță, însă e nevoie de o schimbare radicală de mentalitate (mindset) în acest context. Faptul că au apărut o serie de practici și tehnici de microlearning și gamificare a învățării care și-au demonstrat în mod repetat validitatea este un semn clar că este nevoie de o regândire a acelor valori și principii ce trebuie să stea la baza unui sistem educațional sănătos.
Barbara Oakley, PhD, Beth Rogowsky EdD, Terrence J. Sejnowski (2021) Uncommon Sense Teaching: Practical Insights in Brain Science to Help Students Learn, Penguin
Dan Mircea Suciu (2021), (Re)gândește Agile, Today Software Magazine nr 111
David Parsons, Kathryn MacCallum eds. (2019) Agile and Lean Concepts for Teaching and Learning, Bringing Methodologies from Industry to the Classroom, Springer
Steve Peha (2011) Agile schools: How technology saves education (Just not the way we thought it would), InfoQ
de Ovidiu Mățan
de Ovidiu Mățan
