Programarea a fost dragoste la prima vedere. Cu un background de matematician, participări la concursuri naționale în liceu, ajuns la facultate, am fost dezamăgit de cursurile teoretice. Rezolvatorul din mine, detectivul care căuta soluția problemei s-a plictisit. Contactul cu informatica a fost salvarea mea. Până atunci folosisem calculatorul pentru jocuri. Am început să parcurg singur manualele de informatică din liceu și împreună cu Cornel Cozar, discutam aproape zilnic la un cappuccino progresele înregistrate de amândoi. Am prins începuturile limbajului Java dar baza serioasă mi-am făcut-o cu limbajul C++. M-am angajat după anul 3 de facultate la o firmă cu brainiaci, unul și unul, și m-am simțit extrem de norocos să împart același spațiu cu ei. Apropos, timp de trei luni am acceptat fără rezerve să lucrez gratuit iar primul meu salariu lunar a fost 50 de euro. Nici nu prea îmi păsa de salariu, important era să fiu acolo în domeniu, să învăț cât mai mult, în fiecare zi.
Ajungeam primul la birou și plecam ultimul. Furam meserie de la fiecare coleg. Pot să îi mulțumesc mentorului meu, Zoltán Gál, un perfecționist care m-a dus la un alt nivel. Îmi făcea code review. La început, asta însemna că ștergea tot ce făcusem și îmi arăta varianta eficientă.
Am urcat fiecare treaptă în mod sănătos, după trei ani am devenit team lead. Proiectele au început să devină tot mai complexe iar responsabilitatea tot mai mare. Curând am conștientizat că pe lângă development mai există testare și project management. Da, le-am prins când erau la început de drum în România - țară cu predilecție plină de tehnicieni care lucrau în proiecte de outsourcing. Mi-a plăcut să învăț ce face fiecare persoană în echipă, să am un limbaj comun cu toți. Coordonam tot mai multe persoane, tot mai multe echipe. Ajunsesem fără să îmi spună cineva sau să fiu pregătit, așa zisul manager. A trebuit să absorb șocurile transformării peste noapte, să mă organizez mai bine, să las din control, să deleg. Dezvoltarea era extrem de rapidă, trebuia să ne dezmeticim din mers și să mergem mai departe. Așa am ajuns la 26 de ani la un client, eu reprezentantul tehnic care propunea arhitectura unui produs în fața boardului unei companii cu cifra de afaceri de 500 milioane dolari pe an. La finalul prezentării în care am explicat și de ce așteptările lor sunt nerealiste, un VP a spus: "noi vrem să faceți un copil într-o lună cu nouă mame".
Pe la 30 de ani am simțit nevoia să mai urc o treaptă, așa că am făcut un MBA. Voiam să pregătesc de data asta terenul pentru ce va urma. Evident că eu credeam că voi urca treptele pe piscurile corporației când de fapt, am descoperit o nouă zonă fascinantă: antreprenoriatul. Regulile erau diferite, riscurile mai mari, trebuia să ai stomacul mai tare. Firește că m-a ajutat ceea ce acumulasem deja, dar era o altă lume. Am devenit CEO la Școala Informală de IT și brusc am început să mă simt responsabil pentru cei din jur, pentru asigurarea salariului lor dar, evident, și pentru bunul mers al companiei. Taskurile din IT s-au transformat, trebuia să lucrez acum la un produs. Discutam aproape zilnic cu Răzvan Voica, cum să facem, ce să mai adăugăm să schimbăm în experiența clientului. Discuțiile cu Mihai Talpoș despre bani m-au învățat cât de important este cash flowul unei companii. Am învățat marketing online pentru a putea discuta cu agenția și angajații pe marketing. Am trecut și peste discuția clasică: continuăm? Am continuat, și bine am făcut! Ajungi să înveți că aspectul cel mai important este de multe ori relația pe care o ai cu asociații sau colaboratorii : să fie bazată pe încredere.
După mai mulți ani de management și antreprenoriat, chiar dacă în zona IT, odată cu venirea pandemiei am trecut printr-o experiență extraordinară. Tot drumul meu s-a întors înapoi, spre programare. Începusem să lucrez la un produs de dezvoltare personală. Fiind și în rol de acționar eram atent și la resursele financiare. Am început inițial să mă uit prin codul sursă, să mai ajustez pe ici pe colo, să fac eu buildurile. Curând mi-am dat seama că trebuie să mă implic tot mai mult dacă vreau să înaintăm mai repede. Cunoștințele mele generale de JS și Node nu mai erau suficiente așa că am început să studiez online. După vreo două săptămâni am devenit programator în toată regula. Am descoperit că era ca mersul pe bicicletă, deși se mai întâmplă să te julești - îți mai scapă o condiție sau o validare în cod. Mi-am adus aminte de bunul meu prieten, Paul Brie, cu care discutam la un moment dat și am ajuns la concluzia că e important, când dezvolți un produs, să te concentrezi pe taskurile care aduc valoarea cea mai mare. Dar vremuri noi aduc măsuri noi, și dacă trebuie să îți sufleci mânecile pentru bunul mers al proiectului, o vei face. După câteva luni de dezvoltare mi-am dat seama că decizia de a programa și eu a fost una bună, proiectul a avansat mult mai repede și, mai ales, în condiții de dezvoltare online. Nu am pretenții de programator senior, desigur, dar am ajuns la nivelul să orchestrez întreaga echipă. Voi rămâne un dezvoltator de produs dar cu siguranță te ajută și cunoștințele de programare. Ne apropiem de release-ul pentru utilizatori beta și anul acesta va fi lansarea.
Drumul acesta de la manager la programator îl văd acum chiar important, te ajută să te reconectezi cu fundamentele meseriei de IT-ist. Long live IT!
de Dan Sabadis
de Ovidiu Mățan
de Ovidiu Mățan
