Înțelesul originar al termenului roman, triumphus (triumf), este mult diferit de cel pe care îl deține azi. În Roma antică, triumful desemna celebrarea unei victorii, prin intrarea solemnă în oraș a comandantului învingător pe un car tras de patru cai albi. Îl urmau un cortegiu din senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război. "Un adevărat triumf roman era mai mult decât victoria învingătorului. El înseamnă deplina subjugare a învinsului. În cadrul adevăratului triumf roman, partea care pierduse era purtată în paradă prin capitală, în timp ce învingătorul își contempla inamicul, ai cărui soldați fuseseră uciși, ale cărui avuții fuseseră jefuite și ai cărui conducători fuseseră umiliți. Un triumf nu avea reguli stricte și precise. Prevederea sacrificării a 1000 de persoane era una dintre ele." [1]
Cu aceste precizări terminologice în minte, analogia dintre "triumful roman" și "triumful tehnologiei" în societatea modernă, poate fi una îndreptățită și utilă. Digitalizarea, acest "strepitus mundi" (vuiet al lumii), pare să își pregătească deja parada câștigătoare, oferindu-ne nouă șansă să analizăm - dincolo de fast - efectele complexe și de multe ori ascunse pe care triumful le presupune.
Cine să fie "soldații uciși" despre care nu mai pomenește nimeni? Ce avuții au fost jefuite în drumul spre triumf? sau Din ce segment de populație au fost alese cele 1000 de persoane sacrificate?
Potrivit Centrului European pentru Dezvoltare și Training Vocațional, șapte din zece persoane înrolate în câmpul muncii, la nivel european, necesită acumularea (rapidă) de cunoștințe tehnice, că să își poată duce la îndeplinire (și în viitorul apropiat) sarcinile de serviciu [2].
Să fie acești "neadaptați" " soldații uciși" de digitalizare? Să sperăm că nu, atâta timp cât joburile care dispar, par să fie înlocuite de alte joburi, la fel de numeroase. Rămâne de văzut gradul în care noile locuri de muncă vor fi, de asemenea, dependente de tehnologie …Doar că adaptarea la tehnologie nu este la fel de facilă pentru toți oamenii. Așadar, în întreg acest proces, cu siguranță se va vorbi și de "soldați uciși" în "spatele cortinei".
.jpg)
Efectele industrializării accelerate a ultimilor 100 de ani din istoria umanității se traduc în tulburări fără precedent ale ecosistemelor naturale. Ape suprapoluate cu substanțe chimice nocive, provenite din diverse procese de producție; terenuri "otrăvite" cu nutrienți toxici utilizați în agricultura intensivă; depozite de deșeuri toxice și gropi de gunoi transformate de timp și indolență în adevărate bombe ecologice; orașe intoxicate de smog; păduri defrișate; specii întregi de animale omorâte cu bestialitate și multe altele, reprezintă o realitate tristă a societății "moderne și tehnologizate". [3]
Să fie planeta cea care a suferit jaful nesăbuit din culisele "triumfului" tehnologiei? Aparent da, numai că planeta suferă alături de locuitorii ei. Oamenii sunt afectați, zi de zi, de poluare. Expunerea pe termen lung la poluarea aerului, de exemplu, poate duce la boli respiratorii cronice, cancer pulmonar și alte afecțiuni grave ale sistemului respirator. Substanțele chimice toxice care se acumulează în animalele sau peștii din categoria prădătorilor de vârf, pot face ca unele specii să nu mai fie comestibile pentru oameni. Mai mult de un miliard de persoane de pe Terra nu au acces la apă potabilă și 2,4 miliarde nu beneficiază de instalații sanitare adecvate, ceea ce le pune în pericol viața, prin expunerea la diverse boli letale. [3]
Cercetări din sfera neuro-științelor arată că creierul uman se modifică permanent, prin utilizarea lui [4]. Gândirea, percepția, simțirea și acțiunea, luate împreună, lasă după ele așa-numitele "urme mnemonice". Dacă până în anii '80 aceste lucruri erau doar niște constructe ipotetice, cu ajutorul tehnologiilor moderne, astăzi, sinapsele (zonele plastice de contact dintre neuroni, prin care trec semnalele electrice cu care lucrează creierul) pot fi fotografiate sau filmate, chiar și în timpul procesului de învățare. Și pentru că creierul uman are capacitatea de a învăța permanent, devine clar că timpul petrecut în mediile digitale lasă propriile "urme mnemonice". Analize științifice făcute dintr-o astfel de perspectivă arată că mintea omului modern se așteaptă azi să preia informații exact în modul în care informațiile sunt oferite, de pildă, prin Internet: sub forma unui flux rapid de particule. Numai că, în acest fel, sunt afectate negativ numeroase mecanisme și procese foarte complexe care privesc abilitățile cognitive ale oamenilor, precum: atenția sau dezvoltarea vorbirii și a inteligenței, asta că să ne limităm numai la funcționarea minții umane. [4] Dacă la toate aceste adăugăm și efectele nefaste sesizate ca fiind prezente pe palierul proceselor emoționale și psihosociale, ajungem să ne întrebăm, pe drept cuvânt:
Să fie copiii noștri ("copiii Internetului") cei care îngroașă tributul sumbru al "triumfului" tehnologiei, devenind "generația sacrificată"? Cu siguranță acest risc există, atâta timp cât mediile digitale (laptopurile, calculatoarele, telefoanele inteligente, tabletele, consolele de jocuri și chiar televizoarele) schimbă, literalmente, viețile copiilor noștri. În SUA, copiii și tinerii petrec astăzi mai mult timp în mediile digitale decât timpul petrecut în pat, pentru somn (șapte ore și jumătate pe zi), potrivit unor cercetări sociologice reprezentative, realizate pe un grup de peste 2000 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani [4].
Creierul este organul nostru cel mai plastic, fiind programat să se autoeduce de la naștere până la moarte, modelarea corectă a creierului la vârste fragede fiind o condiție esențială pentru viitoarea sănătate psihică a fiecărui adult [4]. Privite din acest punct de vedere, mediile digitale sunt un factor important, absolut necesar a fi urmărit de către sociologi (și nu numai), în corelație cu evoluția umanității însăși.
Evoluția speciei umane (pe toate palierele) se desfășoară astăzi într-un ritm nemaiîntâlnit în istoria omului. Ca și în cazul sistemelor informatice, se evidențiază că accelerarea acestui proces evoluționist impune trecerea întregii umanități la o nouă "frecvența operațională" sau la un nou "sistem de operare", capabil să facă față avalanșei informaționale la care umanitatea este expusă. [5] Acest teribil "curent informațional" va influența așadar evoluția speciei umane, ducând-o la un cu totul alt nivel de dezvoltare, la un cu totul alt nivel intelectual, care să îi permită să rămână - în continuare - operabilă.
La fel că și în cazul sistemelor informatice, se pare că și această evoluție a speciei umane este predictibilă și nicidecum aleatorie, căci pare să urmeze un curs presetat sau predeterminat de niște parametrii predefiniți chiar de către inteligenta creatoare. Altfel spus, până și "progresia naturală a iluminării" (înțeleasă ca fiind dobândirea, integrarea și utilizarea eficientă a informației) se înscrie într-un parcurs presetat [5], al cărui finalitate se poate deja (într-o oarecare măsură) intui.
Daunele colaterale ale acestui "triumf roman" al cunoașterii predictive a viitorului omenirii sunt însă mai mari decât ne-am putea închipui și țin de lipsa dorinței, ce se manifestă deja la nivelul omului modern, de a-și mai pune foarte multe întrebări existențiale, acest fenomen explicându-se prin faptul că omul modern are impresia că știe deja răspunsurile la acele întrebări. Astăzi, computerul ajută omul până și la descifrarea codurilor ascunse în Biblie, deși … "unele lucruri sunt taine și este bine să rămână așa" [6].
Amenințarea ascunsă în toate acestea ține de afectarea iremediabilă a echilibrului presupus de vechea relație de relevare reciprocă existentă între ordinea ascunsă a lucrurilor și dezordinea civilizației umane. Astăzi, parcă mai mult că și oricând, dezordinea morală și societală omniprezentă pe mapamond în societatea modernă pare incontrolabilă, chiar și făcând apel la beneficiile incontestabile ale tehnologiei. Raționalizarea (prin tehnologie) a hazardurilor din viețile oamenilor și chiar matematizarea situațiilor de dezordine sunt (negreșit) posibile, dar nu vor reuși niciodată, oricât de bine ar fi făcute, să suprime existența fundamentală a dezordinii [7]. În schimb, odată trecute de anumite limite, ele pot deveni o formă perfidă de inhibare a însăși libertăților noastre.
Iată că celebrul dicton al lui E. Morin: "Noi producem societatea care ne-a produs" [8], capătă noi valențe astăzi când în bună măsură: tehnologia produce societatea care ne-a produs. Noua paradigmă a paradoxului fundamental se rescrie așadar, sub efectul tehnologiei, căci tehnologia face parte din viziunea noastră asupra lumii, care face parte din lumea noastră. Altfel spus: tehnologia este în spiritul nostru, care este în lumea noastră. [8]
Cu caracter de conchidere, merită să reamintim cuvintele înțelepte, cu adevărat profetice, pe care părintele ciberneticii (Norbert Wiener) le-a oferit umanității încă din anii '60 și care devin edificatoare pentru nouă reprezentare a lumii: "Lumea viitorului vă fi o luptă încă mai istovitoare cu limitele inteligenței noastre, și nu ne va găsi într-un hamac confortabil în care să lenevim, așteptând să fim serviți de sclavii noștri roboți". [9]
[1] Catherine Nixey, 2017, Epoca Întunecării, Cum a distrus creștinismul lumea clasică, Editura Humanitas, București, pag. 18, 288.
[2] James Edgar, 2017, Working in the future. How humans need to adapt
[3] Thomas Haugersveen, 2020, World Wild Life Overview
[4] Manfred Spitzer, 2012, Demența Digitală - cum ne tulbură mintea noile tehnologii, Editura Humanitas, pag. 11, 14, 261
[5] J.S.Horvath, 2019, Hierarchy of the Universe, Oatman Publishing, North Lima, Ohio, pag. 29-30
[6] Dorel Vișan, 2020, Tăcerea pietrelor (Cuvânt mai înainte), sursa: Mihai Florin Talpoș, Despre forțele superioare nouă, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, pag. 10
[7] Jean-Pierre Lonchamp, 2003, Știința și credința, Editura XXI: Eonul Dogmatic, București, p. 118-119
[8] E. Morin, 1990, Science avec conscience, Paris, Le Seuil, col. "Points Sciences", p. 169, 170
[9] Norbert Wiener, 1964, Dumnezeu și Golemul, Editura Humanitas, București, cap. IV
de Ovidiu Mățan
de Radu Saveanu
