Performanța poate fi măsurată prin modul în care reușim să ducem la bun sfârșit sarcinile noastre zilnice care se desfășoară în funcție de obiectivele și de viziunea companiei. Performanța devine subiect de discuție de fiecare dată când vorbim de evaluarea angajaților, adică de cât de bine au executat sau au livrat.
Performanța fiecărui angajat poate fi evaluată și monitorizată folosind metrici diferite ce ne pot spune cât de bine performează o anumită persoană pentru o anume perioadă de timp (3 luni, 6 luni, 1 an etc.).
Un performer de top este persoana care își asumă responsabilitatea de a obține rezultate foarte bune în cadrul structurii companiei, menținând relații bune cu colegii și șefii săi.
Secretul rezidă în menținerea echilibrului acestor două arii: rezultate și relații, pentru a atinge armonia dintre cum ne simțim, cum gândim, cum ne comportăm.
Există sute de moduri în care fiecare dintre noi poate să îmbunătățească performanța, dar există o serie de pași ce pot fi aplicați în orice domeniu, inclusiv în gestiunea proiectelor, astfel încât să devenim performeri de top.
Ceea ce contează la finalul unei zile sau al unui proiect sunt REZULTATELE. Modul în care obținem rezultatele depinde de noi. Suntem responsabili de abordarea ce ni se potrivește cel mai bine. Uneori putem să ne pierdem atenția când lucrăm cu alți oameni, relațiile pot face sarcinile de lucru mai dificile sau mai ușoare. O regulă importantă de luat în calcul este de a nu lăsa relațiile de la serviciu să vă influențeze nivelul de energie, concentrarea și perseverența de a obține rezultatele pe care le vor toți.
În gestiunea produselor, cea mai mare provocare o reprezintă relațiile cu factorii decizionali și modul în care alegem să ne raportăm la acestea. Indiferent cât de greu este să menținem aceste relații, scopul final este livrarea rezultatelor.
În gestionarea mai multor inițiative simultan, ne dorim atingerea unor obiective specifice. Provocările sunt inerente, dar acestea pot deveni obstacole dacă nu le abordăm de la bun început.
Dacă rămânem concentrați pe rezultat trebuie să găsim soluții la provocări și să le gestionăm în conformitate cu un plan, pentru a obține un rezultat final satisfăcător.
Iată câteva provocări ce pot apărea:
Dificultăți de livrare a unui produs din cauza conflictelor de business sau a celor tehnice. O soluție poate fi programarea de ședințe timpurii pentru a obține acordul în ceea ce privește cerințele de business. În același timp, este important să se desfășoare o analiză tehnică pentru realizarea arhitecturii. Acolo unde există discontinuități între business și tehnologii, trebuie negociat consensul.
Clienții au probleme în utilizarea unui anumit produs. O soluție este organizarea unor sesiuni de demo.
Identificați provocările, găsiți soluții și îndepărtați blocajele.
Pentru a rămâne axați pe obiectivele noastre, desemnații responsabili și creați o listă de responsabilități. Păstrați legătura cu aceste persoane și responsabilizați-le pentru a monitoriza progresul.
A învăța să spunem NU poate schimba regulile jocului și este o aptitudine profesională crucială. Putem spune NU în mai multe situații care țin de gestiunea de proiecte:
Spuneți NU cerințelor și negociați-le în zona de backlog a produsului pentru a da timp de livrare suficient echipei scrum.
Spuneți NU cerințelor și realizați o prioritizare ca la carte prin tehnici diverse.
Spuneți NU sarcinilor de lucru noi și stabiliți limite când vine vorba să gestionați responsabilitățile de lucru.
Modul în care livrăm acest mesaj, adică ("NU"), trebuie să lase ușa deschisă negocierilor ulterioare, ideea de bază fiind obținerea de flexibilitate.
Unele provocări ne vor scoate din zona de confort, dar vor fi oportunități de dezvoltare personală. Uneori trebuie să ne asumăm riscuri, altfel vom intra pe linie moartă.
A face ceva NOU nu înseamnă că veți deveni automat experți, ci că veți și greși înainte de a avea succes:
Dacă rezultatele pe care le obțineți nu sunt bune, treceți la următorul lucru din listă pentru a găsi ceea ce vă pasionează cu adevărat.
Dacă rezultatele pe care le obțineți sunt bune, exersați zilnic.
Iată câteva exemple de provocări:
Implicați-vă într-un proiect unde aveți puține cunoștințe.
Fiți mentori pentru alții pe partea de produs.
Faceți din învățarea unui lucru NOU un obiectiv care se repetă an de an, pentru a vă întreține pasiunea și a vă hrăni entuziasmul.
După ce ați intrat în ritm, perseverați și livrați rezultate consecvente. Nu renunțați, deoarece este ușor să ajungeți înapoi în zona de confort.
Un moment decisiv pentru noi este acela când ne asumăm responsabilitatea unei decizii. Există o zicală: "O decizie proastă e mai bună decât nicio decizie" ("A bad decision is better than no decision"). Un performer de top nu ezită în a lua decizii și a-și asuma responsabilitatea acestora.
Oamenii au nevoie de conducători puternici, determinați, consecvenți, care iau decizii indiferent de context. Nu este clar când situația necesită luarea de decizii. Totuși, putem urma o serie de pași pentru a ameliora procesul decizional:
Identificați decizia ce trebuie luată - nevoie de conștientizare.
Identificați informația necesară pentru luarea acelei decizii.
Definiți-vă alternativele și opțiunile.
Evaluați și rafinați alternativele.
Alegeți o alternativă și duceți procesul la bun sfârșit.
După ce ați epuizat procesul decizional, următorul pas este a fi responsabil pentru ceea ce ați decis. Practic sunteți responsabil de rezultatele acțiunilor voastre. O decizie poate decurge în conformitate cu unul din următoarele două scenarii: decizii bune cu efect pozitiv și decizii neinspirate unde nu obțineți rezultatul așteptat. Acesta este un joc strategic cu care trebuie să ne simțim confortabili, fie că reușim, fie că nu.
Există metode prin care putem deveni mai buni la luarea deciziilor: ne recunoaștem greșelile și vorbim despre ele, ne implicăm colegii în procesul decizional, ne setăm așteptări clare și suntem transparenți, ne asigurăm că avem resursele necesare care să ne ajute să luăm decizii. După ce luăm atitudine, vom observa că: suntem mai încrezători, performanța este mai mare, suntem mai deschiși spre a învăța ceva nou. Nu ezitați! Luați decizii! Deveniți performeri de top!
Mulțumiți celor din jur indiferent de context, recunoașteți-le efortul depus, tratați-i cu respect și empatie.
Bunăstarea înseamnă a ne simți confortabili, fericiți și sănătoși. Un performer de top are mereu grijă de propria persoană profesional și personal. Bunăstarea se obține prin cinci activități cheie: Conectați-vă, Fiți activi, Fiți atenți, Învățați lucruri noi, Dăruiți.
Conectați-vă cu ceilalți - Construirea și menținerea unor relații bune cu prietenii și familia sunt esențiale pentru bunăstare mentală. Conexiunile ne permit să împărtășim experiențe pozitive, să avem sentimentul că valorăm ceva și să avem suport emoțional. Iată câeva sfaturi: planificați din timp și faceți-vă timp pentru familie și prieteni!
Fiți activi - Exercițiile fizice vă ajută și fizic, și mental; vă fac fericiți, vă cresc stima de sine. Iată câteva sfaturi: planificați din timp și faceți sport (ciclism, înot, dans).
Fiți atenți - Trăiți la timpul prezent și bucurați-vă de schimbul de idei cu ceilalți, de sentimentele voastre, de corpul vostru, de lumea din jur. Fiți atenți la ceea ce se întâmplă în jurul vostru pentru a face față provocărilor.
Învățați lucruri noi - Investiți timp în dezvoltarea personală și îmbogățiți-vă cu aptitudini noi (o limbă străină, gătit, pictat, mentorat oferit altora, scris, caritate). Putem cunoaște oameni noi și suda relații noi ce pot da sens vieții noastre.
Putem face multe pentru a ne îmbunătăți performanța, dar totul depinde de noi. Nu îi lăsați pe ceilalți să vă valideze ca persoană.
de Ovidiu Mățan
de Mircea Ifrim
de Ovidiu Mățan
de Alina Mihuț