Sorin, ne cunoaștem de mai mult timp! Ești un bun programator, care, de câțiva ani, conduci BoatyardX România. Spune-ne câteva cuvinte despre tine și hobby-urile tale.
Sorin Bob: Salut Ovidiu, ai dreptate, ne cunoaștem de peste zece ani, din perioada în care amândoi lucram la Nokia. Așa cum ai spus, am început ca programator acum mai bine de cincisprezece ani. A fost o perioadă în care m-am format profesional în acest domeniu și în care am învățat foarte multe lucruri. Odată cu experiența câștigată în domeniu, am început să ocup diverse roluri în zona de leading și, ulterior, în cea de management. În ultimii cinci ani am ocupat roluri cheie în conducerea câtorva companii internaționale de IT ce aveau centre de dezvoltare în Cluj. De aproape doi ani, sunt general managerul companiei BoatyardX.
Legat de hobby-urile mele, pot spune ca acestea s-au mai schimbat odată cu vârsta. Daca înainte nu ezitam să joc fotbal sau tenis aproape săptămânal, ei bine, acum am devenit ceva mai static. În continuare îmi place să petrec timp în aer liber și să mă joc cu cei doi copii ai mei. Totodată am dezvoltat o pasiune pentru mașinile vechi românești, - semn clar de bătrânețe, ca să o citez pe soția mea-, și așa am devenit un mândru posesor de Aro 10 Spartana. Așa că, dacă prin vară auziți ceva huruit neobișnuit de mașină prin centrul orașului, să știți că sunt prin preajmă….cel mai probabil încerc să parchez lateral. (Pentru necunoscători, acest model nu are servodirecție și, implicit, parcarea laterală te ajută să îți descoperi mușchii pe care nu știai că îi ai).
BoatyardX are sediul principal în Irlanda. Care este specificul proiectelor pe care le dezvoltați în centrul de R&D din Cluj? Ne poți da câteva exemple ?
Sorin Bob: Da, headquarterul BoatyardX este în Irlanda, dar sediul cu cei mai mulți angajați și locul unde se întâmplă magia este, fără dubii, BoatyardX Cluj-Napoca. Dezvoltăm atât produse proprii pentru companiile din cadrul grupului cât și produse pentru clienți externi. Specificul proiectelor este unul variat.
Aș menționa primul produs dezvoltat de noi în Cluj: se numește Clarrow și este o soluție ce se adresează freelancerilor și micilor afaceri. În urma investigațiilor făcute pe mai multe focus groups de freelancers am identificat ca toți, fără excepție folosesc mai multe tooluri ca să își monitorizeze afacerea și ca să își țină activitatea sub control. Ce au toți în comun? Au frica de a face greșeli în zona de gestiune a afacerii lor. În acest context am creat Clarrow, care e o soluție ce vine să înlăture exact această complexitate de a folosi mai multe tooluri și a-i elibera pe freelanceri de stresul cauzat de managementul de zi cu zi al facturilor și chitanțelor. Practic, redăm timpul freelancerului să se ocupe de ceea ce îi place. Folosind Clarrow, userii pot urmărească și să gestioneze fluxul de capital, pot să creeze și să trimită facturi profesionale către clienții lor sau să își înregistreze cheltuielile.
Un alt produs dezvoltat de noi de la început este Exante, o platformă capabilă să facă anumite predicții, pe baza unui set de date pe care îl procesează. Un prim usecase pe care îl folosim, împachetat într-un produs de sine stătător, foloseste date meteorologice. Acest produs face predicții cu 72 de ore înainte, asupra zonelor ce vor fi afectate de o tornada de îndată ce aceasta se formează. Practic, aplicația ne va indica zonele ce vor fi lovite, cu un buffer de 72h între momentul predicției și momentul în care acele zone sunt sub impactul tornadei. Probabil vă întrebați care este modelul de monetizare. Exante vine împreună cu o asigurare. Toți cei asigurați prin Exante, în momentul în care zona în care se află ei devine una de risc, sunt notificați că acea zonă este una ce va suferi impactul tornadei. Totodată li se deblochează 1,000$, bani ce sunt suficienți pentru a-și achiziționa combustibil, apa, alimente și pentru a pleca la 200-300 km distanță, unde să fie feriți de tornadă, până când aceasta trece. Produsul a fost foarte bine primit în SUA și Asia. De curând, am deschis un prim sediu și în Hong Kong pentru a accelera adopția acestei soluții.
Marina este un alt produs ce se adresează instituțiilor și companiilor ce procesează volume mari de date, în principal documente fizice sau formulare online. Pentru o introducere în context, imaginați-vă că primele 100 de instituții financiare din lume folosesc peste 100.000 angajați pentru zona de operations (prelucrare documente, formulare, customer onboarding), fapt care generează un cost de peste 2.6 miliarde euro anual doar pentru aceste 100 instituții. Ei bine, toată această muncă repetitivă poate fi automatizată folosind soluția pe care o dezvoltăm azi pentru Marina. Fiecare 10% din acest proces, odată automatizat, reprezintă o economie de peste 20 milioane de ore. Soluția în sine este una simplă: folosind OCR și NLP, documentele sunt scanate iar datele relevante din documente ( ca nume, adresa, telefon, cont bancar, etc.) sunt extrase într-un format ce poate fi exploatat sau integrat într-o soluție existentă din ecosistemul clientului. Oricând apare un format de document nou, soluția noastră poate fi instruită astfel încât să știe cum să proceseze acel document pe viitor.
SmartSwitcher este o platformă adaptată pieței creditelor (de orice fel) din Irlanda. Prin această platformă, utilizatorii pot să verifice cât de avantajoase sunt condițiile de creditare pe care le au pentru un anumit credit. Practic, soluția analizează oferte similare de creditare și prezintă un raport, pe baza căruia mulți utilizatori au decis o refinanțare a creditului apelând la o ofertă mai avantajoasă. În felul acesta, se economisesc sume considerabile, la final de an.
Proiectele externe pe care le dezvoltăm sunt variate iar domeniile abordate sunt :
Cross sales și Loyalty Programs. Platforma construită de noi reunește cel mai mare grup de transportatori aerieni și cea mai mare platformă de online ticketing.
din zona drepturilor de proprietate intelectuală asupra operelor de artă. (Clientul nostru își propune să reprezinte mai bine interesele muzeelor și artiștilor, într-un mod transparent și mai ales accesibil. De exemplu, dacă doriți să scrieți un articol în care să utilizați o poză cu Monalisa, s-ar putea să fie dificil să găsiți persoana/instituția ce deține drepturile de autor și să intrați în contact cu acea entitate pentru a negocia dreptul de folosire a acelei imagini. Azi, în întâmpinarea acestei probleme există persoane specializate care percep sume ridicole pentru această intermediere. Peste 90% din suma percepută reprezintă comisionul acestor persoane și doar o mică parte ajunge la posesorul de drept al IP-ului.)
talent assessment și online trainings pentru un client din SUA.
Infrastructură/devops. Ne mândrim și cu faptul că suntem responsabili de infrastructura celui mai mare grup farmaceutic din Irlanda.
Mobilitate urbană. Am început la sfârșitul anului trecut o colaborare cu un furnizor de mobilitate urbană, mai exact, o companie ce închiriază trotinete electrice și activează în orașele secundare din Germania.
Cât de mare este echipa din Cluj și care sunt tehnologiile principale folosite ?
Sorin Bob: În Cluj, momentan, suntem 32 de angajați, urmând ca alți patru colegi să ni se alăture din februarie. Technology-stack-ul nostru este unul variat. Ca să fiu mai explicit:
În departamentul BackEnd folosim: Java/Spring Boot, .Net iar de curând am început să analizăm oportunitatea introducerii NodeJS pentru situațiile când vrem să accelerăm dezvoltarea unor POCuri.
În zona FrontEnd, colegii noștri în Irlanda au făcut un benchmarck acum trei ani, în urma căruia a ieșit câștigător Vue.js în detrimentul react sau Angular. Aș menționa aici că tranziția spre Vue.Js este una foarte ușoară, iar colegii noștri au reușit, în doar câteva zile de la angajare, să fie eficienți în Vue, chiar dacă înainte nu aveau deloc experiență cu acest framework. Desigur, experiența cu unul din celelalte două frameworkuri este importantă pentru o tranziție ușoară.
În sectorul Mobile, alegem să folosim tehnologii native în defavoarea celor hibride. Astfel, folosim Swift pentru aplicațiile destinate iOS și Kotlin pentru Android.
DevOps este o componentă importantă în setupul BoatyardX. Încep prin a menționa că toate produsele dezvoltate de noi au un Cloud First approach. Folosim AWS și Azure cu rolul de cloud providers. Folosim tehnologii precum Kubernetes, Terraform, Docker, Helm.
În condițiile de pandemie, dinamica echipelor s-a schimbat. Cum ați fost voi afectați și sunt curios dacă reușiți să vă mai vedeți din când în când la birou?
Sorin Bob: Așa cum spui, ca toate companiile, am fost și noi nevoiți să ne adaptăm noilor realități. Înainte de pandemie nu eram foarte deschiși spre remote working, asta și pentru că eram mult mai puțini decât suntem acum și era esențial să ne vedem, să ne grupăm, să formăm o echipă, să interacționăm și să petrecem timp împreună pentru a ne cunoaște și a dezvolta și cultiva o cultură ce să ne reprezinte. Ei bine, azi, toata lumea are libertatea de a lucra de oriunde din țară. La început a fost interesant, oamenii experimentau un mod nou de a munci și, datorită lockdownului, un mod nou de a trăi. Azi sunt mulți colegi care și-ar dori o revenire treptată la birou. De aceea ne pregătim să asigurăm spații generoase care să ne permită distanțarea si respectarea legislației în vigoare. Ne lipsesc întâlnirile, evenimentele și activitățile de echipă însă sunt încrezător că lucrurile vor reveni la normal într-un viitor apropriat. Până atunci recomandăm prundență și respectarea normelor impuse.
Care sunt planurile de dezvoltare a BoatyardX în 2021 ?
Sorin Bob: Avem planuri mari pentru 2021. Dacă în 2020 ne-am triplat ca număr de angajați și cifra de afaceri, pentru 2021 intenționăm cel puțin să dublăm aceste cifre și să creăm un cadru favorabil pentru a menține trendul și în 2022. Avem un pipeline de proiecte ce sunt în stadii avansate de discuții. În același timp, am identificat oportunități noi pentru a dezvolta produse proprii în domenii pe care le stăpânim foarte bine. În aceeași notă, grupul din care facem parte dezvoltă companii împreună cu instituții financiare din elita globală, ceea ce ne plasează pe noi BoatyardX în pole-position pentru dezvoltarea unor produse noi. Deși suntem, încă, într-un stadiu incipient al discuțiilor, nu excludem posibilitatea deschiderii unui al doilea centru de dezvoltare BoatyardX pe continental american. Asta, bineînțeles, fără să afectam așteptările descrise mai sus pentru BoatyardX Romania.
de Ovidiu Mățan
de Mircea Ifrim
de Ovidiu Mățan
de Alina Mihuț