Improvizația sau teatrul de improvizație este o ramură a teatrului ce presupune jocul cu necunoscutul, asumarea ridicolului și conectarea cu ceea ce se întâmplă aici și acum. În ultimii ani, aceasta s-a bucurat de o tendință ascendentă a popularității în diverse părți ale societății noastre din orașele mai mari din România. Din ce în ce mai multe școli, companii și ONG-uri organizează ateliere sau team buildinguri de improvizație în care participanții ies din zona de confort pentru a intra în pielea personajelor interesante ascunse în interiorul lor.
În improvizație, ineditul constă în maniera în care pot fi create scene, povești, poezii sau cântece. Acestea își fac apariția ca urmare a sugestiilor venite din public sau de la cineva care este în afara jocului și, bineînțeles, ca urmare a implicării celui care s-a decis să improvizeze.
Din punct de vedere al parcursului istoric, improvizația există în lume încă din vremurile Romei antice, când era folosită în diverse farse și spectacole comice. A devenit popularizată și teoretizată în forma în care se află azi și datorită contribuțiilor din anii 1950 și 1980, ale lui Keith Johnstone și Viola Spolin, care, separat, au scris primele cărți și au creat primele grupuri de oameni care practicau improvizația în mod specific. În România a luat amploare mai târziu, după anii 2000, însă și în anii '90, grupul "Divertis" practica jocuri de improvizație în spectacolele lor.
În lumea în care trăim, suntem foarte absorbiți și dependenți de tehnologia care ne aduce instant gratificarea. Așa că mulți dintre noi ne pierdem rapid răbdarea, uitând să empatizăm, să ne exersăm abilitățile sociale, și, implicit, să ne manifestăm interesul pentru dezvoltarea noastră psihică și intelectuală. Improvizația ne ajută enorm în aceste aspecte. Aceasta ne face să ne reconectăm cu copilul din noi, să reacționăm mai bine la ieșirea din zona de confort și să învățăm să acceptăm eșecul cu o mai mare ușurință. De asemenea, învățăm să ne observăm și să ne ascultăm cu mai multă atenție, devenind mai atenți la nevoile celorlalți.
Regulile de bază ale improvizației:
A nega este, poate, cel mai des întâlnit motiv pentru care improvizația devine dificilă. Principiul sugerează să construiești pe aceeași structură ca și partenerii tăi de improvizație. Orice informație oferită în contextul creativ devine adevărată și nu este respinsă sau ignorată de nimeni. Pe termen lung, a ne obișnui să acceptăm în improvizație ne obișnuiește creierul să accepte orice tip de situație inconfortabilă și din viața reală. Devenim mai împăcați și raționali când nu suntem siguri de un rezultat și învățăm să fim bine chiar dacă lucrurile nu sunt perfecte.
Dacă joci o scenă de improvizație și recurgi frecvent la întrebări ca "Cine ești?", "Unde suntem?" sau "De ce facem asta?", ești predispus să faci lucrurile din nou dificile. Îți forțezi partenerul să se oprească din acțiune pentru a-ți răspunde la întrebare și dai semne că nu îți asumi responsabilitatea de a oferi informație. Întotdeauna în improvizație știm deja cine suntem, unde suntem și de ce facem ceea ce facem. Această regulă ne ajută să ne obișnuim cu responsabilitatea și ne oferă încrederea că putem crea ceva util, oricând.
Există preconcepția greșită că trebuie să ai o personalitate amuzantă ca să poți face improvizație. Nimic mai puțin adevărat. Una din regulile cele mai importante în improvizație este să nu încerci să fii amuzant. De cele mai multe ori, când cineva încearcă forțat să facă asta, se deteriorează credibilitatea scenei și ne scoate din flowul acțiunii. Umorul se întâmplă oricum, în mod natural, atâta timp cât rămâi prezent, asculți, observi și adaugi pe ceea ce este deja construit. A ne obișnui cu această regulă ne ajută să fim mai naturali și în viața cotidiană.
Dacă partenerul tău de improvizație adaugă un dinozaur în contextul unei scene petrecute într-un spital al secolului 21 este de datoria ta să faci acel dinozaur să pară plauzibil în creația comună. A face o acțiune ciudată sau a adăuga ceva nepotrivit este ceva comun în jocurile improvizației. Este perfect normal și oricui i se va întâmpla, iar această regulă ne obișnuiește să ne susținem colegii și să privim micile "greșeli" ca pe oportunități. Ne ajută să fim parteneri și colegi mai buni și să gândim mai pozitiv și în cercurile în care activăm în societate.
Cu toate că spunerea unei povești este una dintre cele mai ușoare reguli de reținut, aceasta este și cea mai greu de aplicat. Improvizația ne provoacă să facem ceva din nimic. Este poate unul din aspectele cele mai surprinzătoare ale improvizației, atunci când luăm 2-3 elemente fără ceva în comun și creăm o poveste în jurul lor. Ne provoacă să fim adaptabili și să fim atenți la ceea ce se întâmplă. Învățăm cum să construim bazat pe o schiță comună, nespusă și să intuim ceea ce colegii noștri urmăresc. Pe termen lung, ne dezvoltă abilitatea de adaptabilitate, spontaneitate și spiritul de observație.
Aceste reguli subliniază în mod clar valoarea teatrului de improvizație și legătura acestuia cu viața reală. Este o metodă în care eu cred cu tărie și care m-a ajutat enorm să mă dezvolt în cei șase ani în care am practicat și predat improvizația. Consider că orice om poate improviza și poate beneficia enorm în urma ei. Sper că ți-am stârnit curiozitatea de a afla mai multe și te invit să cauți cercuri în care poți improviza. O variantă sunt atelierele de improvizație din orașul tău, ori poți să-ți convingi colegii din cadrul departamentului de resurse umane să organizeze un team building cu această temă. Nu în ultimul rând, poate cel mai ușor este să-ți convingi 2-3 prieteni să vă jucați pentru o oră data viitoare când ieșiți la o bere. Aceasta, bineînțeles, după ieșirea din izolare. Rămâneți în siguranță!
de Marin Vlada
