Renumitul psiholog de origine rusă Peter D. Ouspensky spunea, în cadrul unei conferințe susținute la Londra, în anul 1934, că: "omul a inventat multe mașinării și a realizat repede că o mașinărie complicată presupune, uneori, ani întregi de studiu atent, înainte de a fi utilizată sau controlată. Cu toate acestea, omul nu reușește să aplice această înțelegere și asupra sa, deși el însuși reprezintă o mașinărie mult mai complicată decât oricare dintre mașinăriile pe care le-a inventat până acum" [1]. Așadar, dacă omul ar învesti aceeași atenție și migală în cercetarea propriilor mecanisme sufletești, ca aceea pe care o dedică domeniului tehnologic, șansa ființei umane de a se cunoaște mai bine și de a-și conștientiza propria unicitate ar fi mult mai ridicată.
Același psiholog susținea în cartea sa, Psihologia evoluției posibile a omului, că evoluția însăși (a omului) este condiționată de cunoașterea de sine. Deja tehnologii moderne avansate ne ajută să înțelegem mult mai bine cum funcționează organismul uman, găsindu-și o aplicabilitate deosebită în medicină și contribuind la lupta constantă a omului împotriva unor boli dintre cele mai grave. Există, de asemenea, numeroase tehnologii menite să reducă sau să suplinească efortul fizic al omului, necesar în agricultură sau în diverse industrii constructoare. Prin urmare, în zilele noastre, tehnologia ajunge astfel să prelungească vieți sau chiar să le salveze.
Numai că oamenii sunt ființe "pluridimensionale", pentru care protejarea, îngrijirea și tratarea trupului nu sunt suficiente. În trupul ajutat și tratat de tehnologie funcționează o minte și sălășluiește un suflet. De aceea, starea de bine sau de confort psihic și fizic survine doar într-o "zonă de compromis", a coeziunii între cele trei dimensiuni fundamentale ale ființei umane: trup, minte și suflet. Luând notă de permanentele căutări ce vizează starea de bine a omului, psihologul german William Stern lansa, încă din anul 1903, termenul de "psihotehnologie" pentru a desemna ansamblul tehnologiilor psihologice menite să îmbunătățească viața oamenilor prin modificarea unor comportamente și acțiuni ale acestora. Cu toate că oficializarea ca domeniu științific a psihotehnologiei este relativ recentă, folosirea metodelor de influență asupra conștiinței fie cu scopul de a însănătoși, fie cu scopul de a manipula, este practicată conștient sau inconștient de-a lungul evoluției umanității. Ajunsă în zilele noastre, umanitatea se confruntă cu o situație inedită: viața omului se împletește în aproape toate nivelele sale de manifestare cu sfera tehnologiei. În acest context particular, stabilirea echilibrului dintre minte, suflet și trup devine din ce în ce mai problematică. Nu întâmplător, peste 90% dintre oameni (conform psihologilor) trăiesc complet diferit față de modul în care și-ar dori să trăiască, cu sau fără apel la tehnologie. De aici, apelul din ce în ce mai frecvent al omului modern de a valorifica avantajele pe care le oferă tehnicile psihotehnologiei.
Explozia tehnologică la care asistăm se manifestă în paralel cu o accentuare a reconsiderării întregului ansamblu de principii morale, până nu demult general valabile, în favoarea învestirii cu valoare de absolut a propriei judecăți personale. Ca atare, totul devine contestabil: moralitatea este eminamente relativă; nu există bine sau rău absolut, iar respectarea de reguli este o chestiune ce ține mai degrabă de acordul cu opiniile personale, individuale și nu cu binele unei societăți percepute în ansamblul ei. Pe fondul unei exacerbări individualiste încurajate și promovate la toate palierele societății, principiile etice și cele ce țin de sfera spirituală, ajung să fie percepute ca nerelevante sau chiar opresive. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie noile generații, crescute sub semnul tehnologiei și care, din punct de vedere sociologic, reprezintă un caz unic în istorie. În ciuda faptului că aceste generații au beneficiat, prezumtiv, de cea mai bună educație posibilă în raport cu cele anterioare, sociologic examinate, acestea se confruntă, însă, cu o criză a dimensiunii morale și spirituale, cauzată și de contestarea tuturor regulilor.
Odată despovărați de principii și de repere, nevoia de a căuta niște cadre în funcție de care să-și ordoneze cât de cât viața se configurează la un nivel mai mult sau mai puțin conștient. Conform părerii reputatului psiholog canadian Jordan Peterson, "traiul sub semnul acestor contradicții îi face pe tineri să fie dezorientați și nesiguri, lipsiți de direcție în viață și văduviți de o serie de bogății existențiale despre care nici nu mai au ocazia să afle." [3] Excesiva expunere la interacțiunea cu tehnologia oferă, de cele mai multe ori, refugiul într-o altă realitate, în care nu trebuie să te confrunți cu propriul sine, atins de sentimentul derutei. Mulți dintre noi, tineri și bătrâni, recurgem la tehnologie, pentru a trăi experiența unui fals confort psihic. În acest sens, dintr-o expresie a frumuseții și superiorității gândirii umane, tehnologia se metamorfozează într-un instrument care îi răpește omului plăcerea de a gândi și de a problematiza.
Pe de altă parte, însă, este deja de notorietate faptul că adaptarea la tehnologie nu este la fel de facilă pentru toți oamenii. De aceea se ridică tot mai frecvent o întrebare legată de modul în care va "trata" societatea viitorului persoanele cu capacități reduse de a se adapta la noile tehnologii. Într-un astfel de context își face apariția "psihoteconomia", un subdomeniu al psihologiei, care studiază factorii ce influențează oboseala muncitorilor în timpul exercitării meseriei, dar și capacitatea unei persoane de a se adapta la noile tehnologii. Este un alt termen de care vom auzi din ce în ce mai des. Alegerea profesiilor pentru oamenii viitorului se va face așadar, din ce în ce mai des, cu apel la elemente de cunoaștere din sfera psihoteconomiei, iar acolo unde acestea nu vor fi suficiente pentru a face alegeri eficiente, va interveni - cel mai probabil - psihiatria socială. Sub influența procesului digitalizării, psihiatria socială poate să cunoască un "avânt" fără precedent, căci fără o formare și adaptare socială rapidă și eficientă a omului la realitățile noii societăți digitalizate, procesele ireversibile de deprofesionalizare forțată vor fi tot mai numeroase și mai deprimante pentru mari mase de oameni.
Umanitatea se află așadar într-o etapă extrem de interesantă a dezvoltării sale. Filozoful francez Jacques Ellul identifică, încă din anul 1954, în cadrul lucrării sale de căpătâi, intitulată "La Technique" nu mai puțin de cinci etape ale metamorfozei societății tehnologizate: automatismul, autodezvoltarea, monismul, universalismul respectiv autonomia [5]. Automatismul este etapa caracterizată de faptul că societatea se străduiește să elimine metodele ineficiente, rămânând una dominantă, care generează eficienţa maximă. Autodezvoltarea este etapa în care are loc generarea automată a unor inovaţii tehnologice. Monismul este caracterizat prin faptul că tehnologia nu este particularizată, ea devenind o realitate integratoare într-un sistem constituit ca o reţea. În universalism, atât din punct de vedere spaţial, prin globalizare, cât şi calitativ, realitatea vieţii este subordonată eficienţei tehnice manifestate în sistemul reticular, iar în etapa de autonomie, tehnologia ajunge să domine toate aspectele vieții. La această fază, în opinia autorului, nu se mai poate vorbi de un control al factorilor economici, sociali, politici sau religioşi asupra tehnologiei [5]. Deși nu putem indica cu foarte mare siguranță etapa în care societatea noastră a ajuns, putem lesne constata că vizionarul filozof francez avea dreptate. Ne îndreptăm, cu pași repezi, către o societate puternic tehnologizată, în care trebuie regândit rolul omului însuși în raport cu tehnologia.
Un lucru rămâne cert: există și vor exista domenii în care automatizarea nu va putea substitui creativitatea și sensibilitatea ființei umane. Aceste domenii țin de inteligența creativă (concepte, poezie, muzică, artă etc.), inteligența socială (negociere / influențare, îngrijire medicală) sau de producția de bunuri lucrate manual (agricultură; obiecte unicat: haine, sticlărie, olărit etc.). Nu în ultimul rând, între aceste domenii trebuie să includem și educația, confirmând spusele lui Bill Gates, care remarca faptul că: "tehnologia trebuie să rămână doar un instrument pus în slujba oamenilor. În ceea ce privește efortul de a face copiii să lucreze împreună și de a-i motiva, profesorul va rămâne pentru totdeauna cel mai important element" [6].
Dincolo de aceste certitudini, e foarte important să avem grijă ca multitudinea de beneficii oferite de către tehnologie să nu se transforme într-o serie de neajunsuri care să lezeze, în fapt, demnitatea ființei umane.
[1] P. D. Ouspensky, The psychology of man's possible evolution, Random House Inc, New York, 1974, p. 11-12;
[2] S. N. Lazarev, Diagnosticarea karmei, Viața ca bătaia din aripi a fluturelui, Editura Stanpress, București, 2007, p. 67;
[3] Jordan B. Peterson, 12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru, Editura Trei, București, 2018, p. 19-20;
[4] Nick Ismail, 2017, Modern technology: advantages and disadvantages, Articol Internet, sursa: https://www.information-age.com/modern-technology-advantages-disadvantages-123465637/, accesată la 04.12.2019;
[5] Jacques Ellul, The Technological Society, Editura Alfred A. Knoph, New York, 1964;
[6] Rohan Caubey, How To Avoid The Negative Effects Of Technology On Life, Articol Internet, sursa: https://www.aha-now.com/negative-effects-of-technology/, accesată la 04.12.2019.
de Daniel Tatar
de Ovidiu Mățan
de Diana Oniga
