Un produs poate fi orice. De la o aplicație pentru mobil, la o carte, o petrecere sau chiar o persoană. Putem așadar să privim evoluția unei persoane în același mod în care privim evoluția unui oricare alt produs. Poate că sună distant și impersonal, dar este exact ceea ce avem nevoie pentru atinge un nivel cât mai înalt de obiectivism. Mai ales atunci când este vorba despre propria persoană. Iar când vorbesc despre evoluție, mă refer aici îndeosebi la un caz specific, și anume la reorientarea profesională.
Mulți dintre noi ne-am gândit la un moment dat sau altul să schimbăm macazul. Dar în ce direcție? Cum? Într-un astfel de moment de răscruce, este extrem de dificil să stăpânești pe deplin situația, de la emoții la idei, de la vise la acțiune.
Cum am putea să ne validăm nouă înșine faptul că nevoia pe care o simțim este una reală? Cum am putea să ne asigurăm că, în ipoteza în care ne satisfacem acea nevoie, viața ni se va schimba așa după cum ne dorim sau cum ne imaginăm? Ce ne stă în putință pentru a crește șansele de reușită cu privire la acest demers?
Pașii care urmează își au originea într-un procedeu de lucru bine cunoscut, numit design thinking. Este o modalitate eficientă de a aborda astfel de situații și are aplicabilitate într-un spectru extrem de larg.
Începem astfel cu un proces riguros de introspecție. Ne punem întrebări și ne răspundem onest. Ne luăm conștiincios notițe. Încercăm să ne înțelegem pe noi înșine, să ne înțelegem nemulțumirile, disconfortul, însă toate acestea fără a arunca nici cea mai mică umbră de vinovăție asupra propriei persoane sau a altcuiva.
Scopul nu este să arătăm cu degetul sau să găsim vinovați. Scopul este acela de a lăsa emoțiile să curgă și de a scoate la suprafață acele aspecte care ne macină, care nu ne dau pace și pe care adeseori le-am îngropat voit de-a lungul timpului.
Dacă am fost cinstiți cu noi înșine în etapa anterioară, avem material de lucru pentru cea care urmează. Luăm notițele care au rezultat în urma introspecției, fiecare cuvânt, fiecare emoție, fiecare punct nevralgic pe care l-am identificat și formulăm o serie de idei concrete și coerente, pe care să le putem folosi drept punct de plecare pentru ceea ce va urma.
Da, este un proces etapizat, menit să ne ajute să ne concentrăm pe ceea ce este important în fiecare etapă. Facem astfel puțină ordine în haosul pe care îl pot genera propriile trăiri care năvălesc în neștire, într-o ordine nu neapărat constructivă.
Myth buster: nu există multitasking. Creierul nostru este într-adevăr capabil să efectueze foarte multe procese cu o viteză uluitoare, dar secvențial. Adicătelea pe rând. Acest proces etapizat ne ajută, așadar, să ne maximizăm eficiența.
Să trecem la etapa următoare, cea de-a treia. Acum nu ne mai gândim la ce ne doare, sau de ce. Ne-am gândit deja la asta și avem la dispoziție chiar și o serie de afirmații elocvente în acest sens.
Acum este timpul să generăm idei.
Fiți nebuni, fiți radicali, fiți visători, fiți liberi! Ce vă oprește, foaia albă de hârtie pe care o aveți în fața ochilor? Ce vă împiedică, privirea critică a propriilor cuvinte înșirate pe o coală? Nu vă îngrijorați cu privire la elocvență sau viabilitate, puneți-vă filtrele rațiunii pe pauză.
Aici sunteți doar voi, cu voi înșivă și cu alter ego-ul vostru. Este așadar de o importanță vitală ca "împreună" să înșirați pe hârtie cât mai multe idei. Ne vom ocupa mai târziu de trierea acestora.
Luăm noianul de idei fanteziste aruncate nonșalant pe masă și începem să le cernem.
Pentru asta trebuie să ne reactivăm filtrele rațiunii. Ne stabilim unele criterii de sortare pentru a fi echidistanți în proces, cernem și tot cernem până rămânem cu una. O singură idee demnă de pus în practică. Asta nu înseamnă că cele de pe locul doi sau trei sunt nedemne, ci înseamnă pur și simplu că aceasta este ideea pe care am vrea să mergem înainte la momentul de față.
Dacă pe viitor condițiile se vor schimba, poate că ideea de pe locul 5 se va dovedi a fi cea mai potrivită. Dar să revenim. Avem așadar o idee, pe care trebuie cumva să o aducem în tangență cu realitatea. Nu mergem încă să ne depunem candidatura nicăieri, dar trebuie să ne imaginăm cum ar decurge următoarele etape.
Luăm așadar acea idee foarte în serios, îi explorăm toate laturile, toate perspectivele, încercăm să ne imaginăm "cum ar fi dacă...". Ne documentăm conștiincios, pentru a înțelege ce ar presupune această schimbare. Încercăm să ne imaginăm cum ar decurge lucrurile dacă ideea noastră ar deveni realitate. Și facem toate acestea în condițiile în care am eliminat în prealabil toate, sau cât putem de multe dintre barierele auto-impuse de-a lungul timpului. "Dar eu nu știu...", "eu nu pot…", "sunt prea bătrân(ă)...", și tot așa mai departe.
Sunt de-ajutor aici, pe lângă documentarea propriu-zisă: discuțiile cu prietenii, discuțiile cu oameni care ocupă deja sau au ocupat cândva un astfel de rol, participarea la cursuri și seminarii, la un interviu de test, practic orice sursă de informare este vitală în această etapă. Trebuie să aflăm cât mai multe, să cântărim validitatea informațiilor acumulate și să le trecem prin filtrul propriu al rațiunii, astfel încât să putem diminua într-o cât mai mare măsură subiectivismul care înconjoară ideile cu care am intrat în contact.
Daca am reușit să parcurgem toate aceste etape și avem un sentiment de mulțumire, de încredere și entuziasm vis-a-vis de direcția în care ne îndreptăm, putem păși cutezători către etapa de testare. Acum vom afla dacă ideea pe care am cernut-o și am hrănit-o merită să fie susținută în continuare, sau dacă mai bine ne întoarcem înapoi la lista de idei și o atacăm pe următoarea. Da, trebuie să fim pregătiți pentru un potențial eșec. Sau mai multe.
Căutăm oportunități, ne depunem candidatura, mergem la interviuri. În această etapă primim feedback. Aflăm ce se caută, ce se cere, cum și pentru ce. Și nu uitați, vă rog, un interviu este despre cunoaștere reciprocă.
Potențialul angajator vrea să vă cunoască, dar și noi trebuie în egală măsură să aflăm în mod direct cât mai multe despre potențialul angajator și despre rolul pentru care candidăm, pentru că mai ales în cazul meseriilor care nu sunt de prea multă vreme pe piață, diferențele sunt foarte mari de la o companie la alta în ceea ce privește fișa postului, așteptările și realitatea rolurilor.
Batem palma? Excelent! Nu batem palma? La fel de bine, cu condiția să fi primit feedback și să fi înțeles ceva din experiența asta, astfel încât cu următoarea ocazie să fim nițel mai bine pregătiți, mai înțelepți și implicit cu șanse mai mari de reușită.
În timp vom ajunge să (ne) evaluăm din nou. Ne vom reîntoarce astfel, inevitabil, la prima etapă, cea de introspecție. Dar pentru ca momentul acela să intervină din nou în viața noastră după un interval decent de timp, trebuie să abordăm cu seriozitate procesul descris anterior.
Așa încât să putem vorbi despre o evoluție, nu despre o migrație nesănătoasă menită doar să adauge mai multe rânduri în CV. Succes și mult spor în fabricarea noului "eu"!
de Daniel Tatar
de Ovidiu Mățan
de Diana Oniga
de Mihai Talpoș
