ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
NOU
Numărul 150
Numărul 149 Numărul 148 Numărul 147 Numărul 146 Numărul 145 Numărul 144 Numărul 143 Numărul 142 Numărul 141 Numărul 140 Numărul 139 Numărul 138 Numărul 137 Numărul 136 Numărul 135 Numărul 134 Numărul 133 Numărul 132 Numărul 131 Numărul 130 Numărul 129 Numărul 128 Numărul 127 Numărul 126 Numărul 125 Numărul 124 Numărul 123 Numărul 122 Numărul 121 Numărul 120 Numărul 119 Numărul 118 Numărul 117 Numărul 116 Numărul 115 Numărul 114 Numărul 113 Numărul 112 Numărul 111 Numărul 110 Numărul 109 Numărul 108 Numărul 107 Numărul 106 Numărul 105 Numărul 104 Numărul 103 Numărul 102 Numărul 101 Numărul 100 Numărul 99 Numărul 98 Numărul 97 Numărul 96 Numărul 95 Numărul 94 Numărul 93 Numărul 92 Numărul 91 Numărul 90 Numărul 89 Numărul 88 Numărul 87 Numărul 86 Numărul 85 Numărul 84 Numărul 83 Numărul 82 Numărul 81 Numărul 80 Numărul 79 Numărul 78 Numărul 77 Numărul 76 Numărul 75 Numărul 74 Numărul 73 Numărul 72 Numărul 71 Numărul 70 Numărul 69 Numărul 68 Numărul 67 Numărul 66 Numărul 65 Numărul 64 Numărul 63 Numărul 62 Numărul 61 Numărul 60 Numărul 59 Numărul 58 Numărul 57 Numărul 56 Numărul 55 Numărul 54 Numărul 53 Numărul 52 Numărul 51 Numărul 50 Numărul 49 Numărul 48 Numărul 47 Numărul 46 Numărul 45 Numărul 44 Numărul 43 Numărul 42 Numărul 41 Numărul 40 Numărul 39 Numărul 38 Numărul 37 Numărul 36 Numărul 35 Numărul 34 Numărul 33 Numărul 32 Numărul 31 Numărul 30 Numărul 29 Numărul 28 Numărul 27 Numărul 26 Numărul 25 Numărul 24 Numărul 23 Numărul 22 Numărul 21 Numărul 20 Numărul 19 Numărul 18 Numărul 17 Numărul 16 Numărul 15 Numărul 14 Numărul 13 Numărul 12 Numărul 11 Numărul 10 Numărul 9 Numărul 8 Numărul 7 Numărul 6 Numărul 5 Numărul 4 Numărul 3 Numărul 2 Numărul 1
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 84
Abonament PDF

100 de pasionați de IT au codat aplicații software pentru o lume mai bună, timp de 48 de ore

Vlad Pintea
IT support @ Școala Informală de IT



EVENIMENTE

Cea de-a cincea ediție a evenimentului organizat de Școala informală de IT, Challenge Accepted - Hackathon 2019 powered by BRD, s-a desfășurat pe parcursul a trei zile de maraton intens de codare, în perioada 7-9 iunie.

Cei 100 de participanți din București, Cluj, Iași, Brașov, Craiova, Oradea și Chișinău și-au pus la dispoziție timpul și experiența, pentru ca, alături de cei 26 de mentori, practicieni în mari companii IT, să găsească soluții concrete pentru 17 challenge-uri selectate în competiție: provocări din sfera serviciilor medicale, pharma, respectiv gestionării situațiilor de urgență din România.

În doar 48 de ore de codare, ideile de rezolvare a șase dintre problemele propuse echipelor multidisciplinare s-au transformat în prototipuri de aplicații. În urma jurizării, trei dintre acestea vor beneficia de o dezvoltare ulterioară într-o fază de aproximativ 100 de zile de incubare, pentru a fi aduse la o formă cât mai apropiată de cea a unui produs de piață.

Locul I a fost ocupat de echipa "Fantasticii" cu proiectul propus de Asociația Dăruiește Viață, care presupune facilitarea accesului pacienților bolnavi de cancer spre achiziția de medicamente citostatice din afara țării, astfel încât să nu-și întrerupă tratamentul. Platforma online, gândită și dezvoltată în cadrul maratonului de codare, pune în legătură cele două părți (pacienții și asociația / voluntarii) și asigură fluxul  de acțiuni necesare pentru fiecare caz în parte.

Locul II a revenit echipei "Game of Threads", cu un proiect lansat de compania ABG Business Tools. Provocarea a constat în crearea unui instrument cu care să se identifice potențialele interferențe pe care fiecare individ, în funcție de vârstă, sex, înălțime, greutate, grupă sanguină, tipuri de alergii, afecțiuni cronice, afecțiuni acute etc. , le are în momentul ingerării anumitor substanțe din alimente. Aplicația propusă și dezvoltată în cadrul competiției scanează eticheta produsului alimentar și evidențiază utilizatorului riscul la care acesta se poate expune, consumând fiecare substanță din compoziția produsului scanat.

Locul III și l-au adjudecat cei din "Echipa Verde", cu proiectul ECO-CERT, provocare lansată de Asociația CERT Transilvania. Aceștia au dezvoltat o aplicație mobilă prin care utilizatorii care identifică zonele cu reziduuri depozitate ilegal pot transmite o imagine, împreună cu coordonatele GPS și descrierea volumului și a tipului de deșeu. Informațiile transmise sunt marcate pe o hartă interactivă, urmând ca ulterior Asociația CERT Transilvania să organizeze acțiunile de ecologizare.

"Faptul că proiectul propus a câștigat locul I se datorează, în mare parte, echipei care a lucrat pe proiect: au înțeles foarte bine nevoia, au documentat pas cu pas fluxurile și au venit cu o soluție viabilă. Au fost Fantastici. Așteptăm cu entuziasm să lucrăm mai departe pe proiect, în următoarele luni și avem încredere că vom avea un rezultat cu impact în real în viața pacienților.", a mărturisit Dionisia Sandu, Asociația Dăruiește Viață.

Echipa "WeCare", care a acceptat în 2016 provocarea lansată de Centrul NoRo din Zalău, s-a aflat la a treia participare în cadrul maratonului de codare, iar Challenge Accepted - Hackathon 2019 a fost contextul perfect de a aduce împreună echipele de back-end din Brașov și echipele de front-end din Cluj pentru a duce dezvoltarea proiectului mai departe, chiar și în afara competiției.

"La finalul evenimentului din acest an, ne bucurăm să marcăm faptul că am reușit să transformăm invizibilul în vizibil, realizând soluții software realmente utile în rezolvarea unor probleme dintre cele mai diverse. De altfel, diversitatea provocărilor primite în cadrul hackathonului excede mult toate așteptările noastre, ale organizatorilor, și aceasta dovedește că societatea prezintă un interes remarcabil față de «calea digitală» de a contribui la bunul mers al comunităților din care provenim.", conchide Mihai Talpoș, co-fondator Școala informală de IT & Organizator Challenge Accepted - Hackathon.

Selectarea proiectelor pentru a fi eligibile în faza de incubare s-a realizat pe șase criterii:

(1) Tehnic - cât de clară a fost soluția tehnică propusă pentru proiect; (2) Originalitate/Inovație - în ce măsură aplicația este inovatoare; (3) Impact - în ce măsură o astfel de aplicație este utilă, cu aplicabilitate practică și poate avea un impact pentru cât mai mulți oameni; (4) Timp - Cât de realist este ca proiectul să fie dezvoltat în trei luni; (5) Prezentare - prezentarea proiectului, împărțirea rolurilor pe echipă; (6) Progres - stadiul prototipului la final de hackathon.

Surpriza de la finalul evenimentului a venit din partea BRD - Groupe Société Générale, partenerul principal al evenimentului, care a hotărât că va pune la dispoziția Școlii informale de IT, resursa umană specializată în vederea incubării a încă unui prototip de aplicație software. Astfel, echipa "Twilight Zone" cu provocarea lansată de ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate), va beneficia de sprijin pentru a ajunge până la a-și servi cauza: crearea unui sistem de înregistrare a evenimentelor adverse privind siguranța pacientului, asociate asistenței medicale.  Aplicația va permite raportarea incidentelor printr-un sistem simplu, cu completarea unui scurt chestionar online, folosind dispozitive mobile (smartphone, tableta, computer), pe un canal care va putea fi pus la dispoziția spitalelor.

NUMĂRUL 149 - Development with AI

Sponsori

  • Accenture
  • BT Code Crafters
  • Accesa
  • Bosch
  • Betfair
  • MHP
  • BoatyardX
  • .msg systems
  • P3 group
  • Ing Hubs
  • Cognizant Softvision
  • Colors in projects