Să presupunem că în următoarele cinci minute te invit să te gândești la ultimul training privind teme de viață, la care ai participat. Ți-l amintești când a fost? Îți amintești despre ce a fost vorba? Şi mai mult, îți amintești cu ce ai rămas?
În principiu, trainingurile în zona soft skills ar trebui să ne ajute să ne descurcăm mai bine la locul de muncă, să interacționăm mai bine unii cu ceilalți, să ne planificăm mai bine timpul, să navigăm cu mai multă ușurință prin relațiile sociale, să fim mai inteligenți din punct de vedere emoțional și așa mai departe. De cele mai multe ori însă, le vedem că fiind doar o pauză binemeritată de la muncă și cam atât. Eventual cu bonus de socializare.
Continuăm să privim trainingurile chiar și azi ca fiind cumva compuse dintr-un Power-Point cu 12-20 de slide-uri, uneori mai îndesate, alteori mai aerisite, dar mereu prezente; un trainer care în cel mai rău caz citește de pe slide-uri, iar în cel mai bun caz aruncă doar un ochi pentru ghidaj; și un grup de participanți dintre care unii se bucură să fie acolo, alții nu, iar o mică parte sunt indiferenți.
Această concepție ne duce deseori înspre a trage concluzii greșite cu privire la cauza pentru care am rămas sau nu cu ceva dintr-un anumit training: fie conținutul a fost de calitate și trainerul la fel - motiv pentru care am avut o experiență reală de învățare; fie, din contră - motiv pentru care nu am rămas cu nimic. Aruncăm mingea în cealaltă curte și oferim verdictul final - trainingul a fost bun sau nu pentru că x,y,z, nu a fost la înălțimea așteptărilor, însă foarte rar ne uităm și la noi în rolul de participanţi. Cât de mult ne-am implicat noi în propriul proces de învățare și cât de mult ne-am asumat participarea și prezența?
În viață învățăm constant iar fiecare experiență în care ne implicăm (sau nu) ne definește într-o oarecare măsură. Trainingul în sine nu este bun sau rău ci migrează pe un continuu în funcție de trainer, conținut dar și de noi, ca participanți. Mai exact, trainingul abilităților de viață reprezintă o experiență reală de învățare doar dacă este în coautorat iar pe scenă sunt ambii actori: tu, în calitate de participant la training și trainerul. Acest lucru înseamnă că suntem în același timp responsabili de experiența proprie de învățare precum este trainerul responsabil de conţinutul pe care îl livrează iar amândoi suntem responsabili de proces și de timpul petrecut împreună.
Trainerul este responsabil de calitatea conţinutului discutat, de metoda de livrare și, bineînțeles, de construirea relației cu participanții. Noi suntem responsabili de implicarea și interesul de care dăm dovadă pentru propria noastră experiență de învățare.
Orice training bine pregătit poate da greș cu un grup de participanți neinteresați la fel cum un training slab pregătit poate ieși cel puțin acceptabil cu un grup de participanți interesați de propria învățare.
Vremurile în care mergeam în training cu agenda și pixul, gata să transcriem de pe slide-uri pe hârtie şi eventual să adresăm la final 2-3 întrebări au apus de mult și e firesc să fie așa. În ziua de astăzi, trainingurile sunt sau cel puțin ar trebui să fie, experiențe dinamice de învățare care depind foarte mult de gradul de implicare al participanților.
Un training bine construit este un training care se mulează după nevoile de dezvoltare ale participanților, care are sens și care oferă aplicabilitate în viața de zi cu zi. De asemenea, un training bun este un training în care experiența de viață și / sau profesională a participanților este valorificată și inclusă în ecuație. În plus, trainingul bun nu îți spune ce ar trebui să faci, ci îți arată diverse opțiuni de abordare a anumitor aspecte și, mai ales, propune noi perspective de abordare a lucrurilor cu care te confrunți. Și ulterior, te lasă pe tine responsabil.
Acest lucru aduce cu sine automat eliminarea rolului tău de spectator la training și asimilarea rolului tău de participant activ la training, care construiește activ propria experiență de învățare alături de trainer și alături de ceilalți participanți. Niciun trainer, oricât de bine pregătit ar fi el, nu poate insufla participanților dorința de dezvoltare, de învățare sau perfecționare atunci când aceasta nu există.
Prin urmare, atunci când participăm la un training fiecare din noi ar trebui să se întrebe în primul rând care este propria motivație de participare (și dacă există sau nu), care sunt aspectele pe care dorește să le dezvolte sau discute și să își asume un rol activ în această direcție.
Un rol activ în training presupune să adresăm întrebări, să ridicăm subiecte de discuție, să ne implicăm în activitățile din training, să ne transmitem așteptările la începutul trainingului, să împărtășim din experiența noastră celorlalți participanți, să oferim feedback dar mai ales, să mergem în training cu o minte și o atitudine deschisă și pregătită de nou sau de alte perspective. Restul ține de trainer, dar aceasta este o temă pentru un alt articol.
În acest fel, ne aducem și noi contribuția alături de trainer și alături de ceilalți participanți ca trainingul să-și atingă obiectivele și, poate cel mai important, creștem șansele să găsim răspunsuri la propriile întrebări.
de Ovidiu Mățan
de Ioana Negruț
