ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
NOU
Numărul 150
Numărul 149 Numărul 148 Numărul 147 Numărul 146 Numărul 145 Numărul 144 Numărul 143 Numărul 142 Numărul 141 Numărul 140 Numărul 139 Numărul 138 Numărul 137 Numărul 136 Numărul 135 Numărul 134 Numărul 133 Numărul 132 Numărul 131 Numărul 130 Numărul 129 Numărul 128 Numărul 127 Numărul 126 Numărul 125 Numărul 124 Numărul 123 Numărul 122 Numărul 121 Numărul 120 Numărul 119 Numărul 118 Numărul 117 Numărul 116 Numărul 115 Numărul 114 Numărul 113 Numărul 112 Numărul 111 Numărul 110 Numărul 109 Numărul 108 Numărul 107 Numărul 106 Numărul 105 Numărul 104 Numărul 103 Numărul 102 Numărul 101 Numărul 100 Numărul 99 Numărul 98 Numărul 97 Numărul 96 Numărul 95 Numărul 94 Numărul 93 Numărul 92 Numărul 91 Numărul 90 Numărul 89 Numărul 88 Numărul 87 Numărul 86 Numărul 85 Numărul 84 Numărul 83 Numărul 82 Numărul 81 Numărul 80 Numărul 79 Numărul 78 Numărul 77 Numărul 76 Numărul 75 Numărul 74 Numărul 73 Numărul 72 Numărul 71 Numărul 70 Numărul 69 Numărul 68 Numărul 67 Numărul 66 Numărul 65 Numărul 64 Numărul 63 Numărul 62 Numărul 61 Numărul 60 Numărul 59 Numărul 58 Numărul 57 Numărul 56 Numărul 55 Numărul 54 Numărul 53 Numărul 52 Numărul 51 Numărul 50 Numărul 49 Numărul 48 Numărul 47 Numărul 46 Numărul 45 Numărul 44 Numărul 43 Numărul 42 Numărul 41 Numărul 40 Numărul 39 Numărul 38 Numărul 37 Numărul 36 Numărul 35 Numărul 34 Numărul 33 Numărul 32 Numărul 31 Numărul 30 Numărul 29 Numărul 28 Numărul 27 Numărul 26 Numărul 25 Numărul 24 Numărul 23 Numărul 22 Numărul 21 Numărul 20 Numărul 19 Numărul 18 Numărul 17 Numărul 16 Numărul 15 Numărul 14 Numărul 13 Numărul 12 Numărul 11 Numărul 10 Numărul 9 Numărul 8 Numărul 7 Numărul 6 Numărul 5 Numărul 4 Numărul 3 Numărul 2 Numărul 1
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 10
Abonament PDF

Editorial nr. 10

Ovidiu Mățan
Fondator @ Today Software Magazine



DIVERSE

Schimbările rapide de piaţă au condus la nevoia companiilor de a scurta timpul de livrare al unui produs şi de a fi mai receptivi la expectanţele şi doleanţele clienţilor. Metodologiile de dezvoltare agile sunt instrumente necesare, de top, ele reuşind să reprezinte un adevărat suport pentru echipele de dezvoltare a proceselor soft, în dorinţa lor de a se adapta conform noilor tendinţe de pe piaţă.

Metodologiile de implementare agile au un impact deosebit asupra disciplinei de analiză de business în general, întrucât aduc în prim - plan o metodă nouă de abordare şi prioritizare a cerinţelor în cadrul unei echipe de implementare al unui proiect IT.

Analiştii de business sunt o componentă vitală a unei echipe IT în Agile pe întreg parcursul derulării proiectului, reprezentând legătura dintre partea tehnică şi cea business. Calităţi precum colaborarea, facilitarea, leadership-ul, coaching-ul, cât şi teambuilding-ul devin competenţe necesare, suficiente şi esenţiale pentru asigurarea livrării cu succes a unui produs IT în final. Împreună cu noile maniere şi trăsături ale procesului de dezvoltare, analiştii de business devin persoane critice în asigurarea succesului unei echipe ce abordează o metodologie agilă.

Migrarea de la o perspectivă de abordare tradițională a unui proiect la una "agilă" va conduce la o redefinire a rolurilor funcţionale din cadrul unei echipe de proiect într-o manieră diferită.

Pentru analiştii de business, gestionarea cu succes a unui proiect agil depinde foarte mult de procesul de definire a cerinţelor în paşi mai mici şi dezvoltarea unei colaborări mai strânse cu întreaga echipă de-a lungul SDLC -ului proiectului.

În cele ce urmează, acest articol va explora impactul metodologiei de dezvoltare agilă asupra Analizei de Business,. De asemenea identificarea competenţelor necesare şi conturarea rolului Analistului de Business pentru a facilita tranziţia de la metodologii tradiţionale la cele Agile, vor reprezenta subiecte de analiză.

Definirea cerinţelor de business în Agile

Într-o lume agilă, cerinţele software sunt dezvoltate prin explorarea continuă a nevoilor de business. Acestea sunt colectate și rafinate printr-un proces iterativ de planificare, de prezentare a criteriilor de acceptare, de prioritizare şi dezvoltare a acestora, precum şi de evaluare rezultatelor obţinute. De-a lungul derulării procesului de analiză business, specialiştii acestui domeniu trebuie să se asigure în mod constant că toate caracteristicile cerute de clienţi se aliniază cu obiectivele de business ale produsului, mai ales ca acestea evoluează și se pot schimba în timp.

Ce înseamnă Analiza de Business în context Agile? Aceasta aduce în prim- plan nevoia creşterii de livrare a valorii de business către sponsorii si clienţii proiectului / produsului aflat în curs de implementare. Domeniul Analizei de Business Agile respectă cu stricteţe valorile şi principiile ilustrate în "Agile Manifesto" (www.agilemanifesto.org):

  • Valorificăm mult mai mult interacţiunea dintre oameni decât cea dintre procese şi instrumente.
  • Target-ul nostru primordial este acela de a satisface cerinţele clientului nostru prin livrarea continuă a unui software de calitate .
  • Dezvoltarea produselor de soft reprezintă măsura principală de obţinere a progresului.

Rolul Analizei de Business în context agil este acela de a oferi informaţia corectă și necesară echipei de implementare în momentul şi în etapa când aceasta este solicitată pentru a asigura o stabilitate a derulării procesului soft.

În context agil, analiştii de business pot beneficia de feedback-ul constant al clienţilor atunci când efectuează împreună cu partea de client o recenzie a rezultatelor obţinute în urma efectuării unor iteraţii succesive. Astfel, ei pot executa rafinarea specificaţiilor produsului pentru a se asigura de menţinerea coeziunii cu nevoile de business a produsului / proiectului, cât şi identificarea şi reducerea riscurilor încă din incipitul proiectului / produsului.

Procesele de dezvoltare iterative oferă şansa de a creşte gradul de eficienţa în cadrul activităţii de analiză de business. În cadrul metodologiei Waterfall, analiza specificaţiilor are loc înaintea începerii fazei de implementare.

Identificarea factorilor de risc corelată cu dezvoltarea specificaţiilor de business conduc la modificarea sau eliminarea cerinţelor, efortul depus în acest sens devenind inutil. Aşadar, prin oferirea specificaţiilor de tip just - in - time, scade semnificativ şansa de a reface anumite cerinţe, întrucat doar specificaţiile necesare release-ului planificat vor fi definite în detaliu şi ulterior implementate.

Ce înseamnă sa fii un Analist de Business în AGILE?

Abordarea unor proiecte de complexitate ridicată a condus la creşterea importanţei funcţionale a unui analist de business. Rolul acestuia este acela de a crea o viziune a produsului bazându-se pe specificaţiile primite de la toţi stakeholder-ii implicaţi.

Părţiciparea unui Analist de Business poate fi abordată din mai multe perspective:

  • În cadrul unor proiecte, nevoia unui specialist dedicat nu e solicitată. Orice membru al echipei poate al echipei de implementare poate executa activităţi de identificare şi prelucrare a cerinţelor.
  • În cadrul unui mediu mai complex, analistul de business joacă rolul unui moderator, reuşind să-i aducă la un consens pe toţi participanţii implicaţi cu scopul de a defini cerinţe clare pentru echipa de dezvoltare.
  • Responsabilul de produs (engl. Product owner) / reprezentantul clienţilor (engl. "Customer representative"): e însărcinat să ia act de tot ceea ce înseamnă caracteristicile produsului şi prioritizarea acestora.
  • Substitutul responsabilului de produs când acesta nu este disponibil.
  • Analistul poate fi definit ca un business coach într-un produs / proiect, unde responsabilul de produs este o persoană dedicată, care nu dispune însă de experienţa tehnică corespunzătoare sau echipa de implementare nu are cunoștinţele de business necesare.

Unul dintre elementele cheie vitale pentru un analist de business într-un mediu agil este reprezentat de abilitatea de a utiliza feedback-ul pentru a genera mecanismul schimbării.

Analistul trebuie să revizuiască în mod constant împreună cu toate părţile implicate cerinţele şi totodată să se asigure că orice modificare a nevoilor de business sunt reflectate cu acurateţe în iteraţiile viitoare ale produsului.

Calităţile de succes ale unui Analist de Business într-o echipă AGILE

Conform punctelor stipulate în Agile Manifesto, întreaga echipă trebuie să fie extrem de competentă şi eficientă în ceea ce priveşte activitatea ei profesională. Pentru a atinge toate obiectivele de productivitate planificate într-o echipă agilă , analistul de business trebuie sa fie mereu cu un pas înaintea tuturor.

Acesta are datoria de a cunoaşte întreaga viziune şi lista de specificaţii a produsului şi de a face parte din echipa finală de livrare a produsului. Ei sunt participanți activi, responsabili de planificare, analiză, testare și demo al produsului. Analistul se asigură ca produsul să respecte toate standardele cerinţelor de business. Un alt element primordial în activitatea sa este acela de a defini criteriile strategice pentru finalizarea produsului / proiectului.

În această etapă, calităţi precum negocierea, comunicarea şi facilitarea sunt esenţiale. Este un moment când analistul are nevoie de capacitatea de a asculta şi întelege feedback-ul primit de la toate părţile direct interesate și ulterior de a utiliza aceste informații primite pentru a executa modificările necesare în analiza şi prioritizarea cerinţelor proiectului / produsului.

Analiştii de business trebuie să posede o capacitate enormă de a înțelege caracteristicile metodologiei agile pe care o folosesc în munca lor de zi cu zi cu scopul de a gestiona, extrage, analiza, documenta, comunica şi valida specificaţiile. În cele ce urmează, se vor aduce în prim - plan o suită de metodologii agile şi rolul analistului de business în fiecare dintre acestea.

Analiza de Business în SCRUM

În Scrum nu se face o referire minuţioasă şi exactă asupra activităţilor de analiză de business. Ca un fapt adiacent, multe dintre activităţle specifice analizei de business apar ca etape implicite în Scrum. În acest sens, figura următoare ilustrează ciclul de viată specific în Scrum unde activităţle tipice de analiză de business se vor suprapune:

Realizarea şi asigurarea mentenanţei backlog-ului produsului reprezintă o activitate majoră a analizei de business. Pentru o clarificare mai specifică, backlog-ul este construit cu ajutorul:

  • elementelor de analiză de business organizatională: identificarea lacunelor şi capacităților noi, utile pentru a atinge standardele organizaţionale propuse şi alinierea acestora la caracteristicile organizației
  • evaluarea și validarea soluţiei.

În cadrul unui sprint, activităţile de analiză de business se focusează strict pe definirea cerinţelor pentru elementele backlog-ului ce sunt implementate şi pe criteriile de acceptare a acestora ("Just - in - time requirements gathering")

Technicile specifice sunt:

  • Gestionarea backlog-ului (engl. "Backlog management") - prin intermediul acestuia se asigură o bună prioritizare a cerinţelor, cât şi partea dedicată managementului schimbării.
  • Retrospectivele (engl. "Retrospectives") - Analiştii de business trebuie să acorde o atenţie deosebită feedback-urilor cu privire la cerinţele pe care le oferă echipei şi totodată cum și când acestea sunt prevăzute în scopul de a găsi modalităţi de îmbunătăţire a proceselor în care sunt utilizate.

Analiza de Business în Extreme Programming

Pentru a facilita o mai bună întelegere a acestei metodologii, în figura de mai jos se ilustrează modelul XP:

Această metodologie se concentrează foarte mult pe "value driven development", şi mai puţin pe activităţi prestate în domeniul analizei de business. Conform modelului XP, rolul clientului este reprezentat de un grup de oameni care ştiu exact specificaţiile pe care trebuie să le respecte sistemul.

Totuşi există anumite circumstanţe, când modelul XP este aplicat la scară largă sau clienţii nu au o viziune clară a produsului. În acest caz, apare imperioasa nevoie a unui analist de business. Contribuţia acestuia se va materializa prin crearea unei reprezentări grafice de poveşti (engl. "story mapping") de - al lungul unui continuum de timp. Aceasta va fi utilizată pentru a identifica riscurile şi dependinţele între poveștile de utilizator în vederea optimizării valorii livrate de fiecare punere în aplicare a unei poveşti într-o manieră incrementală.

Competenţele specifice analizei de business pot fi utilizate pentru a asigura că problemele ce stau la bază vor fi abordate într-un mod convenabil pentru majoritatea actorilor implicaţi în proces, precum şi pentru asigurarea criteriilor riguroase de acceptare ce vor fi selectate pentru fiecare user story.

Technicile specifice sunt:

  • Poveştile utilizatorilor (engl. "User stories");
  • Maparea poveştii (engl. "Story mappings");
  • Descompunerea poveştii (engl. "Story decompositions");
  • Elaborarea poveştii (engl. "Story elaboration").

Analiza de Business în Kanban

Bazându-se pe teoria constrângerilor şi totodată pe lean product development, Kanban se axează pe următoarele caracteristici:

  • vizualizarea productivităţii,
  • limitarea muncii de-a lungul procesului,
  • concentrarea strict doar pe cerinţele ce trebuie implementate,
  • nevoia unei îmbunătăţiri continue.

Activitătile de analiză de business se caracterizează prin constanţă de-a lungul ciclului de viață al unui proiect. Pentru menţinerea unei ordini a functionalităţilor ce trebuie implementate, analiştii de business vor utiliza tehnici de identificare şi extragere de noi specificaţii ale produsului. Ulterior, prin intermediul metodelor specifice analizei cerinţelor se vor prioritiza specificaţiile având la bază valorile de business concret stabilite. Gestionarea listei de cerinţe, cât şi identificarea şi definirea domeniului de business se vor materializa prin aplicarea technicilor binecunoscute de analiza de business.

În ceea ce priveşte etapa de planificare şi coordonare a task-urilor în metodologia Kanban, se va apela la acorduri privind nivelul serviciilor (engl. "Service Level Agreements") pentru a menţine tracking-ul enhacement-urilor la care se lucrează momentan. În Kanban, această estimare include planificarea si prioritizarea activităţilor de analiză de business ce au loc înainte de etapa de implementare a funcţionalităţilor. Astfel, analistul de business se focusează strict pe monitorizarea şi planificarea activităţilor, putând face o revizie constantă si rafinare a estimărilor de fiecare dată când o nouă funcţionalitate intră în faza de analiză a ciclului Kanban. Un analist de business extrem de bun va reuși să definească cerinţe noi pentru sistem mult mai repede decât acestea ar putea fi implementate şi testate. Acest fapt este util pentru un analist de business, întrucât îl va ajuta la identificarea şi gestionarea riscului încă din incipitul proiectului. După cum se poate observa, succesul de piată în economia zilelor noastre depinde foarte mult de promptitudinea răspunsului dat la tendinţa schimbătoare a acesteia. S-a demonstrat faptul că aspiraţiile tradiționale de livrare a produselor nu sunt extrem de prompte în anumite tipuri de business unde se cere o calitate deosebită a produselor ce se doresc a fi livrate.

Concluzii

Metodologiile agile permit echipelor implicate în dezvoltarea produselor să împlinească doleanţele clienţilor prin crearea unei ambianţe de lucru plăcute unde membrii echipei vor dori să se implice total. Analiştii de business îndeplinesc un rol cheie în cadrul unei echipe agile. Pentru a-şi atinge obiectivele cu succes, aceştia trebuie să treacă de la o abordare consacrată de gândire în ceea ce înseamnă analiza de cerinţe. Ca un element adiţional, analiştii trebuie să îşi îmbunăţească procesul de documentare a specificaţiilor, cât şi aprofundarea de noi tehnici pentru managementul eficient al acestora. Întregul succes va depinde în mare măsură de cât de bine vor reacţiona analiştii de business la noile tendinţe de lucru cu specificaţiile, la formarea echipelor şi la colaborarea tuturor stakeholder-ilor implicaţi.

NUMĂRUL 149 - Development with AI

Sponsori

  • Accenture
  • BT Code Crafters
  • Accesa
  • Bosch
  • Betfair
  • MHP
  • BoatyardX
  • .msg systems
  • P3 group
  • Ing Hubs
  • Cognizant Softvision
  • Colors in projects