ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 70
Abonament PDF

4 olandezi într-o aventură  Embedded, de 6 luni, în Cluj

Dennis Hergaarden
Embedded C intern @ AROBS
DIVERSE

Suntem pentru prima dată într-o experiență în afară țării. Ne-am luat viața în mâini pe tărâmul Transilvaniei. Cum am ajuns aici?

Povestea își are rădăcinile în 2017, când trei dintre noi am venit la Cluj pentru a vizita mai multe companii de IT. Când am auzit automotive, am știut că este industria care ne poate oferi ocazia de a pune cunoștințele teoretice în practică.

În călătoria noastră de anul trecut, în Cluj, am vizitat compania AROBS unde ni s-a prezentat activitatea și proiectele. Când am văzut că AROBS are un departament automotive, ideea unui internship intensiv ne-a venit instant în minte. Ne-a rămas gândul la un tablou de bord pe care developerii l-au programat pentru o mașină pentru testare. Nu după puțin timp, am vorbit cu Nick, Joris și Mike și le-am povestit în detaliu despre această oportunitate. Au fost deschiși ideii și iată-ne aici!

A fost nevoie doar de un mail.

Apoi a început adevărata provocare.

Să găsim un loc unde să stăm patru studenți care nu au mai locuit niciodată singuri. Să ne asigurăm că ajungem cu toții în noul oraș unde am ales să învățăm. Să cumpărăm o bicicletă….Diferite astfel de provocări.

În ciuda lor, ce a făcut întregul parcurs mai ușor, a fost că deja ne cunoșteam de la facultate. Cu toții studiem Embedded Systems & Automation unde avem cursuri ca și Algorithms and data structures, Real-time operating systems, Programming microcontrollers, Bazele electronicii, Bazele programării, Object oriented programming in JAVA, Web programming PHP, HTML, SQL database programming, Database Design, Security, Robotics with Arduino, Microprocessor architecture.

Următorul semestru vom studia despre stm32 microcontroller și Internet of Things, iar la finalul cursurilor vom mai urma un internship care va completa astfel studiile noastre.

Nicio zi fără Embedded

De două luni, ziua noastră începe cu proiectele pe care am ales să le dezvoltăm.

Modular Intelligent Test Bench (MITB) project pe care lucrez împreună cu Mike, și un proiect IoT care include construirea unui model de home automation, proiect dezvoltat de Nick împreună cu Joris.

Proiectul Modular Intelligent Test Bench necesită testarea unor module de body control. Pentru BCM (Body Control Module) e nevoie de testare extinsă și e făcută în principal manual pe un tablou de testare. Provocarea este că acesta implică foarte mult timp și bugete și este predispus la erori umane. Majoritatea BCM-urilor au propriile lor tablouri de test, întrucât fiecare este diferit. Noile BCM-uri necesită noi tablouri de bord care au nevoie să fie testate manual. Tocmai aici noul produs aduce valoarea: un tablou de testare automat care poate să fie ușor folosit manual cu BCM-uri diferite, care reduc ulterior costurile, reduc timpul de testare și riscul de erori.

BCM-urile sunt folosite la mașini pentru a controla diferite funcționalități precum ștergătoarele geamurilor, controlul geamurilor, lumini, detectarea luminilor care nu funcționează și combustia on sau off. 

Proiectul IoT este împărțit în două părți. Prima parte conține:

A doua parte conține:

Orice proiect pe care ai lucra, dacă este coordonat de mentorii potriviți, ar trebui să ducă doar spre rezultate bune. Credem cu tărie că acesta este și cazul nostru.

Mircea Pătraș și Daniel Opriș, Embedded C/C++ Developers sunt mentorii proiectului MITB. A fost foarte încurajator pentru noi să vedem cât de mult ne susțin și cât de prompți sunt în a ne răspunde oricărei întrebări. Ambii își oferă întotdeauna ajutorul și sunt prietenoși. În Olanda, lucrurile sunt mult mai formale și tehnice. Aici atmosfera este foarte relaxată și există flexibilitate.

Alexandru Gaal și Mihai Șuteu, Embedded C/C++ Software Developers, coordonează proiectul de IoT. Alex a mai coordonat un program de internship similar, cu studenți români, care și ei au lucrat pe același proiect pe care îl dezvoltăm noi acum. E ușor să lucrezi alături de mentorii noștri. Ori de cate ori întâmpinăm o problemă, putem merge fără ezitare să cerem ajutorul, cu toate acestea sunt foarte agile și ne dau libertate de creație. Verifică progresul proiectului când e nevoie iar noi le oferim un demo. Primim, astfel, feedback și sfaturi despre cum ar fi mai potrivit să continuăm. A fost liniștitor să vedem cât de prietenoasă e toată lumea și cât de ușor îți poți face prieteni.

De asemenea, mai bem o bere împreună. Din când în când.

It's Demo time!

Când unul dintre profesorii și câțiva studenți de la Universitatea noastră au venit în vizită, ne-au acaparat emoțiile. Am vrut să ne asigurăm că le vom transmite entuziasmul nostru față de proiectele pe care le dezvoltăm. Am pregătit un demo și o scurtă prezentare despre viața în România. Totul s-a finalizat într-o atmosferă prietenoasă și am fost mândri de noi la finalul prezentării. Bună treabă, echipă!

Work and fun

Nu totul se reduce la muncă. Împrejurimile României sunt prea frumoase să nu fie explorate. Am mers într-o excursie până în Brașov și chiar și la o activitate voluntară de plantare de copaci la Săvădisla, organizată de ONG-ul CERT Transilvania. Am experiementat Escaping Rooms, Laser Tag și ne-am făcut mulți prieteni deja. Ne-am integrat perfect și am găsit oamenii potriviți alături de care să facem asta!

Ne mai așteaptă încă patru luni. Știm că timpul nu sta în loc și cât ai clipi internship-ul va fi gata. Suntem entuziasmați să vedem rezultatele finale și știm că ne va lipsi timpul petrecut aici. Dar ceea ce contează este drumul parcurs și nu destinația.

Conferință

Sponsori

  • comply advantage
  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • Connatix
  • UIPatj
  • MetroSystems
  • Globant
  • Colors in projects