Pentru mine și pentru mulți dintre noi, primul lucru la care ne gândim, după ce ne trezim este: N-am dormit suficient. Iar al doilea este : N-am destul timp. Indiferent dacă e adevărat sau nu, gândul că nu avem destul ne trece prin minte automat, fără să mai apucăm să-l punem sub semnul întrebării ori să-l examinăm cu atenție. Înainte de a ne ridicăm din pat, înainte să atingem podeaua cu picioarele, simțim că lucrurile nu merg așa cum ar trebui, că suntem în urmă, c-am pierdut ceva, că ne lipsește ceva. Iar seara, când ne băgăm în pat, mintea noastră repetă toate lucrurile pe care le-am obținut sau nu le-am făcut în ziua respectivă. Ne culcăm sub povara gândurilor și ne trezim cu mintea la ceea ce ne lipsește... (Lynne Twist, Sufletul banilor).
În ziua de azi sentimentul de insuficiență, de a nu avea destul este tot mai vizibil în viața de zi cu zi. De la lucruri materiale, la funcții și influență, majoritatea ne aflăm într-o continuă goană spre ceva mai mult, ceva mai bun. Iar trecerea de la ,,nu am destul'' la ,,nu sunt destul de...'' se face așa de lin, încât ajungem foarte ușor să facem confuzie între cele două. Sentimentul de nemulțumire înflorește într-o cultură în care fiecare este hiperconștient de ceea ce îi lipsește.
Această cultură a nemulțumirii, cum o numește cercetătoarea Brene Brown, vine la pachet și cu presiunea de a avea succes și de a fi de succes. În ziare, la televizor sau pe internet sunt constant admirate și promovate persoanele care au avut un impact semnificativ asupra societății. Sunt persoanele ,,de succes''. Ce e rău în a vrea să fii de succes? În primul rând, trebuie să ne asumăm faptul că a fi de succes înseamnă și a parcurge un drum anevoios, marcat inevitabil de obstacole și eșecuri. Ori, noi, ca societate, deși suntem teoretic conștienți de asta, alegem să recompensăm doar rezultatul final, ceea ce produce iluzia unei reușite facile, fără efort și blamăm, criticăm sau ascundem eșecul.
Acest mod de a vedea eșecul ca antiteza succesului ne presează să adoptăm o gândire dihotomică, în care în viață ești fie învingător, fie învins. Obținem astfel o categorizare clară, inflexibilă, care devine sursa principală a fricii de eșec, a evitării cu orice preț a categoriei ,, învinșilor''.
Una dintre cercetătoarele care a pus sub lupă reacția oamenilor la eșec este Carol Dweck. După 30 de ani de cercetări în diferite contexte și pe diferite populații, acesta a lansat teoria mentalității fixe vs. mentalitatea de evoluție.
Mentalitatea fixă (Fixed Mindset) reprezintă un sistem integrat de credințe conform cărora propriile abilități de bază (de ex. inteligența) nu pot fi schimbate. Persoanele cu o mentalitate fixă fac eforturi pentru a-și demonstra constant abilitățile pe care le au, crezând că talentul este suficient pentru a fi de succes. Aceste persoane nu vor mai depune efort sau vor depune efort superficial pentru propria dezvoltare personală, întrucât consideră că s-au născut cu anumite trăsături care nu pot fi modificate.
Mentalitatea fixă poate lua două forme, în funcție de părerea pe care o avem despre propriile însușiri și talente. În cazul mai fericit în care considerăm că suntem destul de talentați, ne vom stabili scopuri de performanță. Mai exact, obiectivul nostru va fi să arătăm mereu cât de inteligenți, creativi, sociabili, suntem. Vom căuta constant metode prin care să arătăm lumii calitățile noastre, iar modul în care ne formulăm obiectivele reflectă acest lucru. (de ex. vreau să devin team leader pentru a arăta oamenilor că sunt un lider bun).
A doua combinație, cea mai puțin fericită, este acea între o mentalitate fixă și o părere negativă despre propriile trăsături și talente. Acestea apar cel mai adesea în forma unor gânduri de tipul ,,Nu sunt destul de...'' și formează ceea ce numim o motivație de evitare. Altfel spus, dacă ne încadrăm la această categorie, vom crede că nu suntem destul de buni și că nu putem schimba acest lucru, deci singura strategie viabilă este cea în care evităm orice situație sau context în care ceilalți și-ar putea da seama că suntem inadecvați. Această combinație ne ajută să supraviețuim dar nu să ne dezvoltăm. Tot evitând situații în care ne-ar putea fi evaluată performanța, evităm atât oportunitățile care ne-ar putea demonstra că avem anumite abilități, dar mai ales eșecurile. Pe lângă faptul că fac parte din orice proces de dezvoltare, simpla confruntare cu un eșec ne demonstrează că putem trece peste el și că nu avem de fapt de ce să ne temem așa de mult. Evitarea reprezintă mecanismul prin care teama de eșec și mentalitatea fixă se perpetuează și capătă rădăcini adânci în mintea noastră.
Studiile confirmă efectele negative ale acestui tip de mindset asupra performanței (Cury, Elliot, Da Fonseca &Moller, 2006), asupra entuziasmului pentru rezultatul dorit, chiar dacă acesta a fost obținut. (Elliott & Sheldon, 1997)
Mentalitatea de evoluție (Growth Mindset) reprezintă un sistem integrat de credințe conform cărora trăsăturile noastre sunt doar punctul de plecare, acestea putând fi îmbunătățite prin dedicare și efort susținut. Acest tip de a percepe propriile trăsături creează o deschidere spre învățare și dezvoltare continuă și alimentează nevoia de aprobare.
Dacă avem o astfel de mentalitate înseamnă că vedem obstacolele sub forma unor provocări, că intrăm mai ușor în starea de flux (flow), că suntem mai entuziasmați și implicați în ceea ce facem, și, nu în ultimul rând, că perseverăm în caz de eșec (Dweck, 2006). Imaginea despre noi înșine nefiind una fixă, nu vom interpreta eșecul ca fiind parte din ceea ce suntem noi, ci ca un pas necesar spre învățare și dezvoltare. În plus, o mentalitate flexibilă, de evoluție, ne permite să fim deschiși spre feedbackul primit din partea celorlalți și să nu intrăm automat în defensivă.
Acceptând provocări și făcând lucruri cu scopul de a ne dezvolta și nu de a demonstra ceva celor din jur, realizăm o buclă a învățării. Partea interesantă în această buclă este că atât succesele cât și eșecurile sunt privite ca experiențe de învățare, adică recompense, ceea ce ne creează motivația de a încerca din nou. Și așa se perpetuează bucla învățarii.
Majoritatea oamenilor nu sunt fie într-o categorie fie în cealaltă, ci au diferite proporții din ambele. Iar vestea bună este că mentalitatea se învață! Experiențele de viață și informațiile primite de la cei din jur ne predispun, încă din copilărie, spre unul din cele două tipuri de mentalitate. Aceasta înseamnă că dacă suntem dispuși să facem ceva în legătură cu asta, cel mai probabil vom reuși și noi să ne modificăm modul de raportare la acest aspect.
Încearcă să vezi eșecul ca pe o experiență de învățare.
Următoarele două întrebări te pot ajuta să vezi o experiență neplăcută într-o nouă lumină. Acordă-ți câteva minute și răspunde sincer la aceste întrebări. Cel mai probabil la început va fi mai greu deoarece mintea noastră nu e obișnuită cu această mentalitate. Dar cu răbdare și persistență, schimbările vor apărea și ele.
Cele două întrebări sunt:
Aceste sugestii sunt doar câteva metode posibile care să te ajute în adoptarea unei mentalități de evoluție. Dacă ți-am stârnit curiozitatea și vrei să afli mai multe despre acest subiect poți căuta cărțile lui Carol Dweck sau Brene Brown.
Așadar, mingea e la fileul tău. Depinde de tine dacă ești dispus să încerci să te expui provocărilor și să accepți eșecul ca parte naturală a drumului spre succes. De avut însă în minte că: ,, A îndrăzni cu orice preț n-are legătură cu victoria sau înfrângerea. În eșență, e vorba despre curaj. Într-o lume dominată de cultura nemulțumirii și în care a-ți fi teamă a devenit a doua noastră natură, a greși e ceva subversiv. Ceva inconfortabil. Ceva periculos [...] . Cu toate acestea, pot spune cu sinceritate că nimic nu e la fel de inconfortabil, de periculos și dureros decât să stai să te întrebi cum ar fi fost dacă ai fi avut curajul să te arăți celorlalți așa cum ești tu, în realitate. '' (Brene Brown, Daring Greatly)
de Ovidiu Mățan
de Bogdan Bucur
de Bogdan-Constantin Pîrvu , Constantin-Bălă Zamfirescu , Samuel Pușcașu , Vlad Ruxandu
