Am fost recent la un concert de excepție ținut de Al Di Meola în Cluj. Măiestria execuției la chitară a fost de mare clasă și vă recomand să îl ascultați și să mergeți la concertele sale, mai ales că nu am prea văzut programatori în sală. Dincolo de confortul în sine pe care ți-l aduce muzica lui, legătura cu IT-ul este execuția desăvârșită dar și predictibilitatea liniei muzicale: fiecare notă nouă era în concordanță cu cele anterioare, adaptându-se în arhitectura nucleu a piesei, astfel încât nu erai surprins sau șocat. Acest principiu muzical poate fi transpus în dezvoltarea de proiecte software unde - cred - este important ca totul să se desfășoare într-o manieră previzibilă, fără developing by chance. Calitatea software-ului final este mai importantă decât viteza maximă de execuție la care echipa poate ajunge, pentru că în spatele ei stă dexteritatea, profunzimea abordării și punerea în valoare a atuurilor. Pe de altă parte, startupurile se ghidează după filozofia de a executa foarte repede - nu prea contează cum - doar pentru a fi primul pe piață. Credeți că este o abordare corectă ? Oare nu tocmai calitatea împreună cu noutatea ar trebui să fie rețeta de succes pentru dezvoltarea unui produs? S-ar putea ca tocmai lipsa calității și a predictibilității să fie atributele lipsă ale unui startup cu o idee foarte inovativă, dar care să ducă la un mare fail. Un exemplu, de produs care nu a aderat la această filozofie a superficialității este primul iPad Apple. Produsele mp3 player existau de mulți ani pe piață, dar calitatea execuției și a inovației în ceea ce privește designul l-au făcut să cucerească întreaga lume. Pentru cei care construiți un produs, sfatul meu este să vă gândiți de două ori înainte de a-l lansa pentru că o întârziere de câteva sprinturi pentru un plus de calitate și stabilitate s-ar putea să fie foarte importantă.
Deoarece tot am vorbit despre produse, vă invit să citiți două articole pe această temă. O prezentare a unui produs: Flare - Home security, precum și Ghid de bună conduită în dezvoltarea de produs. Din această zonă face parte secțiunea permanentă de startupuri unde, începând cu numărul trecut, includem și câteva detalii despre echipele din spatele lor. Trecem în domeniul securității informatice cu Managementul vulnerabilităţilor și evaluarea riscurilor în domeniul securității informatice și Băieţii mari nu plâng, ei fac backup periodic. Un articol tehnic, despre cum funcționează mașina virtuală în Java și optimizările realizate de către aceasta este: Chiar merge? Nu pot să cred!. Continuăm cu un articol din zona test automation : Teste unitare cu Spock. La final, vă invit să citiți interviul realizat cu Jennifer Marsman, de la Microsoft, despre inteligența artificială.
de Bianca Leuca
de Ovidiu Mățan
de Vlad But
de Bálint Ákos