În contextul digitalizării modului de lucru, pentru multe businessuri este necesară achiziția fie de aplicații software, fie de drepturi de utilizare a anumitor materiale: Foto-Video (Ex.Shutterstock), Audio (ex. Audiojungle) sau alte materiale care pot fi utilizate în procesul de creație a unui produs digital finit, atât în industria IT cât și în industria creativă.
Luând în calcul acest aspect este important de știut modul în care tratăm din punct de vedere fiscal-contabil achiziția acestor "produse". Primul pas din punct de vedere legal este de a determina dacă achiziția poate fi sau nu considerată o redevență.
Conform codului fiscal, termenul de redevență este utilizat pentru a exprima plățile de orice natură primite pentru folosirea ori pentru exercitarea dreptului de folosință al oricăruia dintre următoarele:
dreptul de autor asupra unei lucrări literare, artistice sau științifice, inclusiv asupra filmelor, benzilor pentru emisiunile de radio sau de televiziune, precum și efectuarea de înregistrări audio, video;
dreptul de a efectua înregistrări audio, video, respectiv spectacole, emisiuni, evenimente sportive sau altele similare și dreptul de a le transmite sau retransmite către public, direct sau indirect, indiferent de modalitatea tehnică de transmitere - inclusiv prin cablu, satelit, fibre optice sau tehnologii similare;
orice brevet, invenție, inovație, licență, marcă de comerț sau de fabrică, franciză, proiect, desen, model, plan, schiță, formulă secretă sau procedeu de fabricație ori software;
orice echipament industrial, comercial sau științific, container, cablu, conductă, satelit, fibră optică sau tehnologii similare;
orice know-how;
Astfel poate fi considerată o redevență achiziția dreptului de utilizare a unui software, suma plătită reprezentând folosirea sau dreptul de folosire a ideilor și principiilor de funcționare ale unui software , respectiv scheme logice, algoritmi, limbaje de programare.
De asemenea, plata dreptului de autor a unei poze redistribuită și utilizată în diverse materiale comerciale cum ar fi broșuri, afișe sau alte materiale de promovare în mediul online este considerată o redevență.
Motivația achiziției este și ea esențială pentru încadrarea în sfera redevenței. Simpla achiziție a materialului digital este suficientă doar împreună cu achiziția dreptului de autor și de reproducere a materialului pentru a încadra tranzacția în sfera redevenței.
Un alt scenariu interesant în care putem vorbi de redevență este cel al contractului de know-how, în baza căruia vânzătorul acceptă să împărtăşească cunoştinţele şi experienţa sa cumpărătorului. Persoana care deține know-how-ul(furnizorul) se obligă să transmită know-how-ul prin punerea la dispoziția beneficiarului de documente, schițe, manuale, sau prin trimiterea sau primerea de tehnicieni în vederea specializării. Beneficiarul se obligă să păstreze secretul asupra tuturor informațiilor obținute, pentru că altfel know-how-ul respectiv ar intra în domeniul public și ar aduce prejudicii deținătorului. Deținătorul unui know-how nu are un drept exclusiv asupra informațiilor, procedeelor și elementelor conexe care sunt încorporate într-un contract de know-how.
În cazul unui contract de prestări servicii, în care vânzătorul se angajează să utilizeze cunoştinţele sale pentru executarea unei lucrări pentru cealaltă parte, suma plătită nu constituie redevenţă.
Așa cum am specificat și anterior, în determinarea încadrării în sfera redevenței esențială este motivația achiziției. Astfel, în cazul obținerii drepturilor exclusive de distribuție a unui produs sau serviciu nu putem discuta de redevență deoarece distribuitorul nu plătește dreptul de a folosi marca sau numele sub care sunt vândute bunurile, el obține doar dreptul exclusiv de a vinde bunurie pe care le cumpără de la producător. Descărcarea, stocarea și exploatarea bunurilor nu este considerată o redevanță, doar transferul dreptului de reproducere a bunului digital poate fi considerat astfel.
Spre exemplu, sumele plătite pentru difuzarea filmelor la cinematograf reprezintă o redevență datorită caracterului de reproducere al acestora, astfel este foarte importantă determinarea după caz, dacă plata unui serviciu sau produs digital poate sau nu fi încadrată în sfera redevenței.
În contextul unei plăți care se încadrează ca fiind redevență, locul prestării serviciilor către o persoană impozabilă este locul unde persoana beneficiară își are sediul activității economice.
Astfel, rezultă că locul prestării serviciului este în România, mai precis locul în care aveți sediul activității economice, fapt ce rezultă într-o operațiune impozabilă în România. Situația este aplicabilă în contextul unei operațiuni între un beneficiar cu sediul în România și un nerezident din afara Uniunii Europene, ex. SUA.
Drept urmare, obligația plății TVA-ul revine beneficiarului.
Plata taxei la bugetul de stat nu se face efectiv, ci prin aplicarea mecanismului taxării inverse. Astfel este necesară înregistrarea taxei atât ca taxă deductibilă, cât și ca taxă colectată, deoarece discutăm de o persoană impozabilă înregistrată în scop de TVA normal.
În cazul în care, după analiza făcută decidem că serviciul respectiv este o redevență, este foarte important să știm de unde primim serviciul respectiv. Dacă este din afara României, atunci Codul Fiscal specifică faptul că va trebui să se rețină impozit cu reținere la sursă.
Cuantumul acestui impozit diferă în funcție de mai multe criterii. Un prin aspect este reprezentat de certificatul de atestare fiscală. În cazul în care acesta nu a fost pus la dispoziție de prestator atunci se reține 16% din valoarea serviciului. În cazul în care s-a plătit valoarea întreagă, atunci beneficiarul va trebui să plătească din fondurile proprii acest impozit cu reținere la sursă dar nu va putea deduce această cheltuială. În cazul în care se prezintă certificatul de atestare fiscală, atunci va trebui analizată convenția de evitare a dublei impuneri cu aceasta țară, cota având valori diferite în funcție de țară.
Redevența poate fi identificată în multiple contexte și situații ale unui business, în special în cazul celor din domeniul digital, astfel am considerat importantă abordarea acestui subiect pentru a înțelege concret când poate fi considerată o tranzacție o redevanță și care este procedura în privința TVA-ului atunci când ne raportăm la o tranzacție cu un nerezident, situație foarte plauzibilă în aceste domenii.
de Bálint Ákos
de Andrei Oneț
de Raul Boldea
