După 7 ediții de succes, anul acesta TEDxEroilor vine cu 2 premiere în România și Europa de Est: un eveniment TEDx de o zi și jumătate începând cu 5 mai după-masa și continuând cu 6 mai și TEDxEroilor Adventures în 7 mai.
Printre invitații acestei ediții se numără:
Khaled Al Mezayen, fondator SOWAT, câștigător Chivas The Venture Romania,
Denis Tudor, membru al echipei rLoop, câștigătoare a premiului de inovare la competiția Hyperloop organizată de Elon Musk,
Dragoș Pîslaru, analist economic, fost Ministru al Muncii in 2016,
Dragoș Bucurenci, coach comunicare,
Cosmin Bumbuț, fotograf și Elena Stancu, jurnalist, plecați teleleu ca să povestească România de azi în cuvinte și imagini,
Flaviu Cernescu, daredevil,
Andre Krouwel, politolog,
Mâine reprezintă o necunoscută cu potențial. Pentru a o lua de la capăt, pentru a încerca ceva nou, pentru a lansa întrebări și a găsi răspunsuri. Ne place ideea de mâine ca simbol al unui viitor pe care am decis să îl provocăm. Să vedem ce putem oferi noi lui și ce ne poate aduce el nouă.
Începând cu ziua de 5 mai, îți vom putea arăta cum ne-a ieșit nouă provocarea, la care ai fost și vei rămâne permanent un contribuitor de bază. Ca să poți vedea rezultatul final, te așteptăm cu mare entuziasm la eveniment.
Biletele s-au pus deja în vânzare și se găsesc pe site-ul www.tedxeroilor.com, roțile se învârt, ziua de mâine se conturează. The challenge is on.
de Mihai Varga
de Călin Diniș , Mihai Tentis