Două conferințe de testare internaționale și destul de cunoscute la care am participat au fost Eurostar în 2012 și 2013 (în Amsterdam și Göteborg) și CAST în 2014 (în New York). Cu experiența de la CAST încă proaspătă, am ajuns la concluzia că a merge la astfel de evenimente e o ocazie bună pentru a avea o experiență benefică.
Când particip la un astfel de eveniment, există șanse mari să mă aflu într-un perimetru cu o densitate mare de oameni pasionați de ceea ce fac, cărora le place testarea, care caută moduri de a-și îmbunătăți munca și care sunt deschiși să împărtășească experiențele lor. Interacțiunea cu astfel de oameni e în majoritatea cazurilor valoroasă.
Uneori se ivesc idei pe care încerc să le aplic de cum mă întorc. Alteori influența participării nu e atât de directă. Există și o influență mai subtilă. Ajungând să discut cu oameni pe care îi știam numai de pe Twitter și din line-up-ul conferințelor am ocazia să mă expun la idei care modelează abordarea mea în testare. Și influența nu apare din faptul că am vorbit cu oameni "faimosi". Concepte cum ar fi gândirea critică, testarea exploratorie, euristici, "leaky abstractions", "game of life", sisteme "intractabile", reificare, presupuneri latente, și multe altele sunt prezente. Conferințele sunt un spațiu în care am ocazia să îi provoc și să le pun întrebări oamenilor care vorbesc despre ele și le stăpânesc, pentru a înțelege mai bine și a internaliza semnificația lor.
Una din părțile mele preferate este spațiul în care am ocazia să exersez testarea. Există la EuroSTAR un TestLab puternic, cu multe provocări și exerciții din care să aleg, inclusiv sesiuni practice cu prezentatori. Acolo am încercat să găsesc modele în comportamentul roboților de la Lego, sau al puzzle-urilor de testare exploratorie ale lui James Lyndsay și am testat aplicații open source. Uneori lucrez la ele singură, alteori prefer să colaborez cu oamenii din jurul meu. Am văzut abordări foarte interesante în rezolvarea problemelor. Am văzut cum alții structurează informațiile. Făcând debriefing și rapoarte, am înțeles cum au gândit alții soluții la provocări.
La CAST am participat la competiția de testare, un interval de două ore în care scopul era să colaborez cu coechipierii (oameni pe care nu îi știam de dinainte și cu care nu mai lucrasem) pentru a găsi buguri și a crea un raport bun.
Așa că, deși în principal spații de socializare, aceste conferințe oferă și contexte în care să exersezi testarea și să înveți din abordările altora.
Și EuroSTAR și CAST oferă un atelier de o zi întreagă, care presupune să mă concentrez pe o temă și să o tratez în profunzime. Până acum am participat la sesiuni practice, în care am avut ocazia să îmi pun mintea la contribuție.
Discuțiile de la berea de după programul conferinței nu sunt deloc de ignorat. Și nu numai pentru că barurile au bere bună. Pentru mine au fost ocazii bune de a avea discuții degajate în care să cunosc mai bine oamenii cu care împart plăcerea pentru testare. Mi se pare relevant să aflu cum au ajuns alții să testeze, prin ce experiențe au trecut, ce vor să îmbunătățească și ce opinii au. Posibilitățile legate de importanța, contextul și diversitatea muncii pe care o fac devin brusc mult mai multe!
Din cele trei participări ale mele, două au fost în rolul de prezentator. Așa că în continuare vreau să împărtășesc câteva din lucrurile folositoare, și uneori total neașteptate, cu care am rămas din acest tip de experiențe și să arăt de ce cred că participarea ca prezentator poate fi mai interesantă decât participarea simplă și fără griji.
Vorbitul în public. Wow. Când e vorba de a-ți da cu părerea, se găsește mereu în jur cineva cu o opinie puternică, care nu se poate abține să-și exprime ideile și să acapareze discuția. Lumea asta e plină de oameni care au ceva de zis.
Sau oameni cărora pur și simplu le place să se audă vorbind, care folosesc cuvinte strălucitoare ca să spună...nimic. N-ai vrea să fii unul dintre aceia, nu?
Vorbitul în public poate fi despre asta. Poate fi și despre multe altele, după cum am observat din experiențele pe care le-am avut recent.
Să vă spun câteva cuvinte despre activitatea mea principală. Eu testez software. Adică dedic mare parte din zi unei activități intelectuale de investigare tehnică și empirică a produsului la care contribui și analizez critic ideile care conduc procesul de dezvoltare software. Da, activitatea mea e parte din procesul de dezvoltare.
Pun la îndoială deciziile luate în echipă, ca parte din procesul de design al produsului. Da, activitatea mea e parte din designul produsului.
Zona în care operez e în aria ingineriei, fiindcă folosesc euristici ca să produc cea mai bună schimbare în condiții de incertitudine și resurse limitate. Da, activitatea mea ține de inginerie.
Produsul activității mele e informație pe care o transmit oamenilor care au putere de decizie și interese în proiect. Pentru mine asta nu sună exact ca descrierea unui om care vorbește des în public. Totuși, m-am descurcat și cel mai miraculos e că am supraviețuit.
Răspunsul la întrebarea aceasta nu e unul foarte clar nici pentru mine.
Încurajarea de la oamenii din jur cred că a contat. Un coleg de muncă și apoi Test Managerul cu care lucrez m-au încurajat să aplic să vorbesc la conferințe de testare. Chiar și după prima oară când nu mi-a fost acceptată aplicația. Îmi surâdea ideea pentru că era o ocazie să particip la conferință, cu costuri reduse.
Înainte de prima prezentare pe care am ținut-o, la EuroSTAR în 2013, experiența mea consta în mare parte din reprezentații la serbări școlare de final de an și susținerea lucrării de licență. Mai vorbisem la un eveniment local de testare, dar arătam câteva exerciții de la un atelier la care participasem, deci nu era conținutul meu. În rest nu mai avusesem un public foarte numeros și un cadru formal până atunci (cel puțin din câte îmi amintesc, așa că dacă am ceva amintiri reprimate, vă rog să-mi înțelegeți omiterea).
Norocul a făcut ca prezentarea mea de la EuroSTAR să fie destul de populară, așa că am mai ținut-o încă o data în aceeași zi, la sesiunea numită do-over”, în care se relua prezentarea cea mai votată din timpul conferinței. Așa am avut și a doua experiență de vorbit în public la conferințe de testare, în aceeași zi cu prima. Cu și mai mulți oameni în public și așteptări mari.
De atunci am mai vorbit de câteva ori și am avut ocazia să experimentez situații noi de fiecare dată. Am avut chiar experiența în care un om din public ațipea în timpul prezentării (doar o singură dată până acum, din fericire). Nu pot spune că am o experiență vastă, însă experiențele pe care le-am avut mi-au dat ocazii destule să învăț lucruri.
Câteva lucruri interesante pe care le-am descoperit:
Pentru pregătirea prezentărilor, mi-am făcut un obicei din a ține prezentarea pentru oameni apropiați, într-un mediu asemănător cu cel al prezentării reale. Ideea e să țin prezentarea ca și cum aș fi la conferință. Deși repet în capul meu înainte, sau repet fragmente în fața unor oameni, sau le povestesc rezumatul prezentării, mi-am dat seama că nu e prea asemănătoare experiența cu încercarea să prezint cap-coadă ca și cum aș fi la prezentarea reală. Doar atunci realizez că ceea ce vreau să transmit nu se potrivește cu ceea ce exprim uneori.
Exercițiul de forma aceasta mă ajută să îmi dau seama ce idei aș vrea să subliniez mai mult, la ce detalii pot renunța, sau ce detalii lipsesc ca să exprim clar o idee.
Pentru ultima prezentare la care am lucrat, am fost uimită de cât de neclare erau concluziile de la final atunci când încercam să le articulez, deși în mintea mea păreau că au sens. Faptul că am descoperit asta înainte de a ține prezentarea la conferință a fost de ajutor. Am avut destul timp să le revizuiesc și să le clarific.
Această perspectivă îmi sugerează că poate nu sunt singura care nu se exprimă clar din prima. Nu avem mereu timp pentru repetiții cu orice vrem să spunem. Mi-am dat seama că e folositor să țin cont de asta în unele cazuri când particip la ședințe/discuții și să amân să judec ce a spus o persoană până când am pus întrebările clarificatoare care să mă asigure că era într-adevăr ce vroia să transmită.
Când vreau să afirm ceva într-o prezentare, mă gândesc că fiecare idee e susceptibilă la diferite reacții ale oamenilor din public. Pentru că nu aș vrea să par superficială și să fiu surprinsă de un contraargument valid (din seria cine ar vrea, și totuși, cui nu i se întâmplă), mă gândesc în ce fel aș putea invalida ipoteza mea și încerc să îmi construiesc argumente pentru diferite feluri de reacții.
Asta mă determină să analizez cât de clară e gândirea mea și să răspund la posibile întrebări din public înaintea prezentării. E un exercițiu bun pentru a-mi contura argumentele pe care le am și pentru a le îmbunătăți.
Îmi amintesc că la una din prezentări încercam să identific motive pentru care nu găsisem în timp util buguri relevante pentru o funcționalitate. Faptul că am pus sub semnul întrebării concluziile mele și am încercat să găsesc contraargumente m-a ajutat să ajung mai în profunzimea situației și să găsesc argumente puternice pentru nevoia de comunicare eficientă și colaborare, pentru euristica de a evidenția în rapoarte și zonele pe care nu le-am acoperit în timpul testării, pentru relevanța cunoașterii informațiilor contextuale care provin din buguri raportate în alte zone decât cele pe care mă concentrez eu, precum și importanța grupării informației în categorii potrivite și accesibile.
Aspectul anterior aduce un alt beneficiu. Căutând să îmi întăresc argumentele, lucrez și la clarificarea concluziilor pe care le trag.
Nu o singură dată m-am răzgândit în privința ideilor pe care vreau să insist într-o prezentare. Schimbarea de focus mie îmi arată că am înțeles dintr-o altă perspectivă situațiile pe care le-am analizat. Și înțelegerea pe care am dobândit-o o pot folosi pe proiectul pe care lucrez.
De exemplu, în prezentarea de la CAST m-am concentrat pe explorarea abilităților pe care le folosesc în testare. Faptul că am analizat felul în care îmi folosesc abilitățile m-a ajutat să devin mai conștientă de interacțiunea dintre ele, care pare mai relevantă decât abilitățile luate individual, atunci când evaluez eficiența în rezolvarea problemelor.
Aș putea să scriu în detaliu și despre altele:
Faptul că fac o prezentare mă motivează să analizez critic evenimentele și deciziile pe care le iau.
Faptul că atunci când creez prezentări, lucrez la construirea unor povești convingătoare și consistente. O abilitate pe care o pot folosi și atunci când povestesc despre procesul meu de testare oamenilor din echipă. Deși spun aici "povesti", nu mă refer la sensul de "invenţii", ci de "relatări". Am descoperit că în activitatea mea e folositor să pot oferi o relatare congruentă a ceea ce am făcut și de ce. Prezentând informațiile într-un mod eficient, clar, e mult mai probabil ca aceste informații să ajungă la oamenii care au nevoie de ele și să fie interpretate corespunzător. Vorbind la conferințe de testare îmi exersez această abilitate.
Un alt aspect este ocazia de a primi feedback, și deci de a înțelege interpretările și perspectivele altor oameni.
Am descoperit și că împărtășirea experiențelor îmi aduce satisfacție pentru că îmi permite să relaționez cu alții. Deși sunt într-o poziție vulnerabilă atunci când vorbesc în fața multor oameni pe care nu îi cunosc, de multe ori ei sunt deschiși să lege propriile experiențe și cunoștințe de subiectul prezentat de mine și asta duce la rezonare mai des decât alienare.
Cred că sunt multe alte motive de acest fel. Și pot să le descopăr doar prezentând din nou.
În timp ce lucram la prezentări, mă întrebam uneori dacă va fi interesant ce zic eu pentru cei din sală. Până la urmă, fac o prezentare ca să transmit altora ceva, nu o fac doar pentru mine.
Tendința mea până acum a fost să vorbesc mult despre experiențele mele, să spun povești despre cum lucrez eu, despre ce am încercat, ce rezultate am avut și ce am învățat.
Momentan cred că dacă lucrul la o prezentare mă duce la o înțelegere mai profundă a ceva legat de cum testez, cum aș putea să abordez problemele pe care vreau să le rezolv, și e bazat pe ceva ce eu am experimentat, există șansa să aibă valoare pentru altcineva. Poate nu în același fel, poate în cu totul alt context. Dar oamenii se lovesc de probleme destul de similare, dacă trăiesc în medii de aceeași natură. Chiar dacă eu nu găsesc soluții, inițiativa de a trata o problemă poate să îi încurajeze pe alții să caute soluții potrivite pentru ei.
Așa că întrebarea asta nu mă mai bântuie atâta timp cât tema despre care vreau să vorbesc e de real interes pentru mine și cred că mă poate ajuta pe mine în vreun fel.
Euristica pe care o folosesc acum e că orice e de interes profund pentru mine poate să îi intereseze și pe alții. După asta mă ghidez în alegerea temelor și în căutarea de motivație de prezentator.
Toate aceste argumente funcționează pentru mine ca să vreau să particip la astfel de evenimente și să prezint. Poate că tu ai găsit sau vei găsi alte lucruri de valoare. Te invit să le împărtășești sau să le cauți.
de Ovidiu Mățan
de Dan Suciu
de Ovidiu Mățan
de Sorina Mone
de Ovidiu Mățan
