București, 26 mai 2014 - How to Web MVP Academy, program de pre-accelerare adresat startup-urilor în tehnologie din Europa Centrală și de Est, a selectat echipele finaliste. În perioada 2 iunie - 22 iulie acestea vor lucra alături de mentori și profesioniști consacrați la nivel regional pentru a-și dezvolta produsele și a învăța cum să profite de oportunitățile existente pe piața globală.
Startup-uri tech activând în domenii precum software, hardware, internet of things, mobile, medtech sau ecommerce au aplicat pentru participarea la How to Web MVP Academy. Acestea au fost evaluate de specialiști în domeniu luând în considerare experiența și capacitatea de execuție a echipei, dimensiunea și tendințele pieței, validarea inițială a produsului și tracțiunea acestuia, potențialul și impactul la nivel internațional, precum și fezabilitatea proiectului (scalabilitate, cost de achiziție al clienților).
Cei 15 finaliști au fost desemnați după o analiză atentă a juriului din care au făcut parte Cosmin Ochișor (Liaison Manager hub:raum), Zoli Herczeg (Partner Business Evangelist Microsoft România), Cristi Badea (Co-Fondator & Chief Product Officer MavenHut), Bogdan Iordache (Co-Fondator & CEO How to Web) și Monica Obogeanu (Program Manager How to Web MVP Academy).
15 echipe care dezvoltă produse în domenii precum software, hardware, Internet of Things, mobile sau medtech din România, Bulgaria și Slovenia au fost admise la How to Web MVP Academy. Startup-urile care vor participa la prima ediție a programului de pre-accelerare sunt:
Axo Suits - exoschelete cu putere mare ;
Bravatar - rețea de comunități de fani dezvoltate în jurul brand-urilor ;
Complement - software pentru management educațional, catalog online și platformă de dezvoltare personală;
Doctrina d.o.o. - Platformă care facilitează transferul de cunoștințe pentru farmaciști, ajutându-i pe aceștia să învețe mai multe despre produse prin participarea la web-inarii;
Drimm.in - platformă socială care permite utilizatorilor să se asocieze pentru a-și ajuta prietenii să își îndeplinească dorințele;
Fitter - aplicație mobile care conectează sălile de fitness cu clienții acestora într-un mod personal, intuitiv și eficient, oferindu-le o experiență de antrenament personalizat;
Gloria Food - sistem de comenzi online gratuit care permite restaurantelor să interacționeze în mod direct cu clienții acestora;
Hickery - music player web și mobile care permite utilizatorilor să interacționeze între ei și să asculte muzică în funcție de preferințele exprimate pe social media;
Inovolt - produs care combină componente hardware și software și permite utilizatorilor să măsoare, să înregistreze și să analizeze consumul energetic în timp real;
Lifebox - aplicație mobile care permite utilizatorilor să creeze albume de fotografii comune cu prietenii acestora și să creeze astfel amintiri împreună;
Pillbuzz - brățară conectată la o aplicație mobilă care îi ajută pe utilizatori să își respecte tratamentele medicale;
Pocketo - aplicație mobile care, cu ajutorul unei componente hardware, permite dezvoltatorilor de produse IoT să creeze prototipuri rapid și ieftin;
Qalendra - platformă de călătorii care permite persoanelor dornice de aventură să descopere noi oportunități și să își realizeze propriul calendar;
StudyMentors - platformă online care pune în legătură tinerii care își doresc să aplice la studii în străinătate cu studenții și absolvenții universităților europene;
Wallet Buzz - aplicație mobile care transmite utilizatorilor de smartphone-uri ofertele retailer-ilor în funcție de proximitate
Între 2 iunie și 22 iulie, finaliștii How to Web MVP Academy vor acumula competențe esențiale de business care îi vor ajuta să își dezvolte produsele la scară globală. Startup-urile vor beneficia, pe lângă componenta educațională, de acces la spațiul de co-working oferit de TechHub Bucharest, mentorat, acces la comunitatea tech la nivel internațional și conexiuni cu investitori de tip angel, programe de accelerare și fonduri de investiții early stage. În plus, echipa How to Web MVP Academy va fi alături de acestea pe toată durata programului și îi va ajuta să își urmărească progresul și să acceseze resurse relevante pentru nevoile lor specifice.
How to Web MVP Academy este un program dezvoltat în parteneriat cu Microsoft, Romtelecom și Cosmote cu sprijinul Bitdefender, Raiffeisen Bank, Hub:raum și TechHub Bucharest. Echipele finaliste vor începe să lucreze în spațiul de co-working de la TechHub Bucharest luni, 2 iunie și, o zi mai târziu, vor avea ocazia să cunoască mentorii locali și să interacționeze în mod direct cu aceștia în cadrul unui eveniment privat.
Startup-urile vor parcurge un program de 7 săptămâni în care vor lucra intensiv la dezvoltarea propriilor produse și vor participa la workshop-uri și sesiuni de mentorat 1 la 1. Programul se va încheia pe data de 22 iulie cu Demo Day, oferind astfel echipelor ocazia de a-și prezenta produsele și progresul în fața unei audiențe formate din reprezentanți ai unora dintre cele mai apreciate programe de accelerare la nivel european, investitori de tip angel, fonduri de investiții early stage, antreprenori și profesioniști în tehnologie.