TSM - Java Concurrency in Practice

Silviu Dumitrescu - Line manager@Telenav


În majoritatea proiectelor software, exceptând poate cele de mici dimensiuni, managerii de proiecte folosesc metodologii bine cunoscute. Acestea pot fi reprezentate de sisteme consacrate - PMBOK (Project Management Body of Knowledge) sau PRINCE2 - dar pot fi redate și prin metodologii proprii, specifice unei anumite organizații. Deși aceste abordări au o serie de diferențe de orientare și folosesc terminologii specifice, toate ilustrează câteva puncte cheie: proiectele sunt livrate pe etape care implică folosirea anumitor procese comune managementului de proiecte.

În acest context, etapele sau fazele unui proiect sunt de o importanță crucială pentru un manager de proiect. Organizând lucrurile în etape, managerul de proiect se asigură că serviciile sau produsele livrate la finalul fiecărei faze sunt în conformitate cu scopul urmărit și, în același timp, că membrii echipei de proiect sunt pregătiți pentru următoarea fază a proiectului. În continuare voi sintetiza fazele generale ale unui proiect, precum și câteva aspecte practice din experiența proiectelor derulate și a relațiilor cu membrii echipei, clienți și alți factori interesați la nivelul unui proiect.

Stabilirea strategiei proiectului

În această primă fază din ciclul de viață al unui proiect se vor defini cerințele de business și se vor face propuneri în ceea ce privește abordarea și metodologiile care vor fi folosite în cadrul proiectului. În esență, această etapă are ca scop obținerea aprobării privind strategia de business care validează abordarea ce se dorește a fi folosită. Mai mult, e recomandat ca la finalul fiecărei etape a proiectului, echipa de proiect să revizuiască cerințele de business pentru a se asigura că acestea sunt în continuare valide și de actualitate.

Analiză și pregătire

Interacțiunea consistentă cu clientul și/sau acționarii alături de colaborarea cu membrii echipei reprezintă punctele cheie ale acestei etape, iar activitățile care o definesc pot include:

Arhitectură și design

Aspectele implicate în această etapă fac referire la definirea și crearea elementelor ce vor fi livrate având ca punct de pornire strategia proiectului și cerințele de business. În cadrul acestei etape, în funcție de dimensiunea proiectului, este important și aportul unui analist de business care să lucreze cu clientul în vederea stabilirii elementelor de design și a detaliilor ce țin de arhitectură. În cazul în care sunt necesare schimbări la nivel de proces, e indicată folosirea unui Flow Chart sau a unei Swim Lane Diagram pentru a crea o reprezentare grafică a procesului. În acest punct, toate eforturile trebuie concentrate pentru a analiza și considera potențialele riscuri înainte de a începe dezvoltarea propriu zisă. Problemele prevăzute din timp sunt aproape întotdeauna mai ușor de abordat în etapa de design decât după ce este începută dezvoltarea.

Realizarea unei etape de design complete și bine documentate oferă într-o anumită măsură o siguranță în ceea ce privește conformitatea serviciilor sau a produselor ce vor fi livrate, la fel cum o fază incompletă de design conduce de cele mai multe ori la omiterea obiectivelor și a așteptărilor clientului.

Pentru proiectele în care sunt identificate riscuri de natură tehnică alături de alte elemente generatoare de nesiguranță e bine să fie luată în calcul și o etapă de analiză a fezabilității în care să dovedim validitatea produsului prin dezvoltarea unui concept (demo) de dimensiuni reduse.


Dezvoltare și testare

Odată ce proiectul dispune de o analiză completă și de un design suficient de detaliat, echipa de proiect poate începe dezvoltarea componentelor proiectului. Detalierea diverselor procese și a potențialelor abordări ale acestor faze nu reprezintă obiectul acestui articol, fiind în sine un subiect amplu de tratat.

Pregătire și validare

Obiectivul acestei etape este pregătirea pentru lansarea produsului, această fază putând implica:

Suport și feedback

Asigurarea suportului în timpul tranziției proiectului de la echipa de proiect la echipa clientului reprezintă focusul acestei etape. În multe cazuri, din diverse considerente, echipa de proiect este realocată pe noi proiecte mult prea repede odată ce proiectul a fost livrat. În acest fel se diminuează conștientizarea beneficiilor sau a potențialelor probleme apărute după livrare din motive care nu țin în mod necesar de echipa de proiect. Monitorizarea beneficiilor proiectului livrat este foarte importantă pentru moralul echipei și poate ajuta la promovarea proiectului sau la stabilirea unor puncte de acțiune viitoare pentru a asigura succesul viitoarelor inițiative.

Închiderea proiectului

Deși această etapă nu se regăsește printre fazele cele mai așteptate sau dorite ale proiectului, ea trebuie realizată cu maximă responsabilitate pentru a nu interfera cu alte inițiative care s-ar putea răsfrânge într-un mod negativ asupra organizației. În cadrul acestei faze sunt necesare:

Pe parcursul tuturor acestor etape se pot identifica o serie de procese specifice managementului de proiect. Acestea sunt:

Așadar, abordarea cu atenția și grija necesară a tuturor acestor faze din ciclul de viața al unui proiect este deosebit de importantă pentru succesul proiectului, pentru calitatea produsului oferit clientului (extern sau intern) și pentru satisfacția și totodată evoluția echipelor.