TSM - Java SOA Cookbook de Eben Hewitt

Silviu Dumitrescu - Line manager@Telenav


Numărul acesta al revistei Today Software Magazine apare într-un moment în care lumea se întoarce din vacanţă, are energie, poftă de a cunoaşte şi de a se perfecţiona. Tocmai de aceea nu voi dezamagi cititorii revistei şi implicit ai recenziilor mele, alegând un subiect captivant.

Cartea Java SOA Cookbook de Eben Hewitt se adresează cu adevărat dezvoltatorilor şi arhitecţilor cu un grad de experienţă. Cei mai puţin experimentaţi pot găsi, totuşi, repere despre nivelul la care ar trebui să ajungă arhitecturile cu care lucrează. Cei experimentaţi găsesc soluţii pentru problemele lor. Cartea are un avantaj major, nu pune doar probleme ci oferă şi soluţii.

Arhitecturile orientate pe servicii (SOA) sunt probabil cele mai răspândite arhitecturi enterprise şi implicit în world of web. Trebuie spus încă de la început că SOA nu înseamnă un stil sau o metodologie de dezvoltare a aplicaţiilor web, ci este o arhitectură şi o strategie de organizare. Dezvoltatorii pot înţelege astfel contextul în care munca lor se desfăşoară, iar arhitecţii îşi vor îmbunătăţi munca pe baza bunelor practici, venite din anii de experienţă ai echipei autorului şi din studiul dedicat evoluţiei limbajului Java.

Personal, cred că orice dezvoltator sau arhitect al unei aplicaţii enterprise, care a ajuns la un anumit nivel de profesionalism, ar trebui să aibă în vedere şi soluţiile oferite de aceasta carte. Chiar dacă suportul tehnic al aplicaţiilor este JDK 6, versiunea enterprise a platformei este 5, iar serverul Glassfish are doar versiunea 2, nu văd nicio problemă. Sigur, evoluţiile sunt către a elimina unele dintre operaţiile ce fac parte din ceea ce numim "dirty job", dar cunoașterea a cât mai multor detalii este benefică.

Înainte de a intra în descrierea propriu zisă a cărţii doresc să precizez că pentru servicii de proces, autorul folosește BPEL (Business Process Execution Language) în ciuda disputelor existente de-a lungul timpului între BEA Systems şi BPEL . Alternativa pentru BPEL este oferită de BPM suite.

Java SOA Cookbook de Eben Hewitt

Cartea este structurată în patru părţi:

Cartea are un grad de dificultate înalt. Nu este chiar cartea de pe noptieră, de citit seara înainte de culcare. Exemplele numeroase şi comentariile pertinente, alături de stilul abordat: prezentarea problemei, soluţia şi comentarii cu multe exemple, creează o ordine în gândire capabilă să aducă performanţa. Luaţi-vă timp şi energie pentru a parcurge materialul, iar la sfârşit, dacă veţi fi înţeles toate problemele abordate, cu siguranţă veţi fi dobândit şi un bagaj de cunoştinţe care vă sporesc valoarea incontestabil.

Ca de obicei spun că sunt interesat de discuţii cu cititorii pe care îi invit să le iniţieze sau să ia parte la ele.