TSM - ICT SPRING EUROPE 2013 (II)

Ovidiu Mățan - Fondator @ Today Software Magazine

În acest articol continuăm relatările de la ICT Spring Europe unde împreună cu colegul meu Marius Mornea am avut plăcerea să participăm. A fost prima delegație TSM în afara țării și am avut ocazia să ne conectăm la pulsul lumii de IT din Europa. Viitorul arată bine și nu m-ar surprinde ca în viitor să asistăm la o redefinire a importanței bătrânului continent în dezvoltarea aplicațiilor de mâine.

A doua zi a evenimentului a debutat cu prezentarea lui Jimmy Walles, fondatorul Wikipedia a cărui temă a fost Democrație și internet. Am reținut invitația la un exercițiu de imaginație care sintetizează filozofia Wikipedia: "Imaginați-vă o lume unde fiecare persoană are liber acces la toate cunoștiințelor omenirii".

Un lucru distractiv, relatat de fondatorul Wikipedia, se referă la China unde au apărut denumiri de mâncăruri ce conțin cuvântul Wikipedia. Nimeni nu a știut inițial cum au apărut, dar s-a dovedit că în urma căutărilor unor termeni în limba engleză folosind Google, rezultatul începea de multe ori cu cuvântul Wikipedia. Aceasta se întâmpla, deoarece înainte de Olimpiada din Beijing, toate restaurantele își traduceau meniurile în limba engleza. Astfel dacă se căuta, cum se numește această ciupercă în engleză rezultatul căutării, începea cu: Wikipedia.

Un aspect interesant menționat de fondatorul Wikipedia este legat de diferențele observate la nivelul țărilor sau comunităților în ceea ce privește tipul sau cantitatea de informație accesate. Astfel aceleași categorii de articole și statistici legate de accesul la acestea. Apar totuși diferențe în popularitatea acestora cum ar fi pop culture in Japonia sau faptul că germanii sunt cei mai curioși în geografie !!!

Jimmy Walles

Revenind la statistici, Wikipedia are până acum 490.000.000 vizitatori unici și bazat pe estimările lor, se va ajunge la 500.000.000 înainte de finalul anului.

Cine scrie în Wikipedia? 87% sunt bărbați din cauză că Wikipedia este destul de tehnică. Se încearcă să se îmbunătățească interfața de editare a articolelor astfel încât să fie mult mai ușor să se editeze un articol. Există un mare număr de doctoranzi printre cei ce scriu articole. Fondurile pentru Wikipedia vin de la fundația Wikimedia, marea majoritate a sumei primite fiind de la publicul larg.

Cum funcționează Wikipedia ?

Jimmy Wales a continuat cu prezentarea a câtorva cazuri reale în ceea ce priveste folosirea internet-ului în țări cu un nivel mai scăzut de trai. De exemplu în Nigeria, deși este o țară în Africa unde accesul la internet era scăzut, iar lățimea de bandă alocată era foart mică în 2002, tot acest handicap a fost eliminat, iar acum topul celor mai folosite site-uri este similar cu cel de pe alte continente: Google, Facebook, Twitter, Wikipedia, ziare locale. Tot acest proces este mult mai rapid decât și-a închipuit multă lume.

Dacă ne gândim cum va fi lumea peste 20 de ani, remarcăm conectivitatea mare la Internet pentru mii de milioane de oameni care nu vor vorbi engleză sau franceză.

Următorul subiect abordat a fost proiectul Wikia. Scopul acestui proiect este să ajute pe toată lumea să își creeze o librărie personală. Utilizitatorii pot să își creeze librăriile lor, nu neapărat academice. Au fost date câteva exemple precum cea a serialul Lost sau Lostpedia, un alt serial unde producătorii l-au folosit pentru a deschide un canal de comunicare cu fanii. Practic oricine își poate crea wiki-ul său. Vă sugerez să accesați acest site, nu foarte cunoscut. Am găsit multe proiecte interesante precum Logopedia, o enciclopedie ce conține 24.434 de logo-uri de companii.

Trip Hawkins, un alt prezentator care a atras atenția, este lider în Hall of Hame-ul industriei de jocuri. Fondator al Electronics Arts, a jucat un rol important în definirea industriei PC la nivel global. Este de asemenea co-fondator al companiei You Can, care produce jocuri educaționale și oferă consultanță pentru jocuri și companiilor IT precum Kixeye, NativeX sau Extreme Reality 3D. Și-a petrecut întreaga carieră ca pionier al industriei PC-urilor inițial alături de fondatorii Apple, când compania sa nu avea mai mulți de 25 de angajați.

Trip Hawkins

Prezentarea din cadrul ICT Spring care s-a numit "Digital disruption du Jour" a urmărit canibalizarea pieței de jocuri PC de către social networking și de către dispozitivele mobile, anticipându-se posibila evoluție a acesteia. Apelând la o terminologie originală, gamerii înrăiți care se joacă pe console au fost denumiți balene, iar ce-i care se joacă jocuri sociale: delfini. Asistăm conform celor spuse de Trip Hawkins la o transformare a balenelor în delfini. Performanța jocurilor a fost înlocuită de comoditatea rulării acestora pe tablete sau telefoane. De asemenea, dexteritatea necesară jocurilor a trecut pe un loc secund față de cumpărarea unor bunuri virtuale. Acestea pot fi schimbate între jucători iar evoluția acestora să le transforme beneficii reale. Ce cumpărăm de fapt? Cumpărăm timp, item-urile primite în schimb ne ajută să trecem mai repede la următorul nivel.

Un punct interesant atins în această prezentare vizează educația. Se anticipează schimbări ale modului în care copii învață în sala de clasă. Copiii de mâine, vor fi dependenți de dispozitivele mobile iar modul de predare va trebui schimbat printr-o folosire mai largă a jocurilor, gamifications, în clase.

Revenind la partea de disruption, s-a făcut o comparație edificatoare în ceea ce privește modul de distribuție a jocurilor. Dacă acum 10 ani, era foarte important modul în care un joc poate ajunge la utilizatorul final în cât mai multe regiuni geografice, acum toate acestea au dispărut, fiind înlocuite de magazinele virtuale de jocuri cum ar fi Apple Store. Descoperirea jocurilor va câștiga în fața distribuției, iar originalitatea va câștiga în fața brand-ului. Conform prezentării lui Trip Hawkins, puțină lume anticipă aceste aspecte. Avantajele față de competiție pot fi create în timp considerându-se:

O încercare de sintetizare a întregii prezentări "Digital disruption du Jour"poate fi materializată în următoarele idei:

Următorul panel a fost Gamification now: how Games are impacting the global Social and Business landscapes ce i-a avut ca invitați pe:

Trip Hawkins - Fondator al Electronic Arts - CEO, Digital Chocolate

David Gardner - Co-fondator & General Partner, London Venture Partners

Raphael Goumot - Fondator, CREAgile (moderator)

Boris Pfeiffer - Managing Director, Kabam Europe

Volker Hirsch - Global Head of Business Development - Games, BlackBerry

Relatez principalele idei postate pe contul nostru de Twitter (@todaysoftmag) în timpul desfășurării panel-ului:

- Angry Birds a avut un succes mai mare decât Mickey Mouse;

- Japonia este locul de învățat deoarece sunt pionieri în multe domenii;

- Jocurile înseamnă stimulare iar noi nu suntem legume. Creșterea activității cerebrale se poate face prin jocuri;

- Conceptul de gamification este natural și a făcut întotdeauna parte din viața noastră;

- Viitorul jocurilor sunt cele ce durează 30 de secunde, poate 1 minut, chiar și în cazul celor complexe;

- În concluzie, jocurile trebuie să fie distractive, dacă nu vor fi vor rata aspectul de gamification. Caracterele pozitive câștigă întotdeauna.

Trip Hawkins

Încheiem aici relatarea evenimentului. Vom publica în curând și un scurt film realizat din cadrul acestuia. Mulțumim încă odata organizatorilor, Céline TARRAUBE și Kamel AMROUNE pentru invitația la eveniment și oportunitatea de a distribui revista TSM în cadrul acestuia.