Faceți cunoștință cu Gervi Labs: cel mai mic, dar cel mai amuzant laborator de cercetare AI din lume. Din echipă fac parte Lena și Thordur, dar și patru sintetici - Aison, Parson, Kim și Flavia. Sunt practicanți ce învață și explorează domeniul AI prin experimente, nu prin teorie. Am discutat cu Lena și Thordur despre interacțiunea om-AI, despre viitorul sistemelor bazate pe agenți și despre motivul pentru care tehnologia cea mai transformatoare din lume va fi cea despre care nu vom mai vorbi, la un moment dat.
Cât de uman este AI-ul și care sunt factorii ce vor influența dezvoltarea sa ulterioară?
Thordur: Nu este vorba de omul care este AI sau de AI-ul care este om, ci despre interacțiune. Este despre modul în care AI-ul poate folosi inteligența umană și despre modul în care omul poate folosi AI-ul.
AI reprezintă un hype, dar, în câțiva ani, s-ar putea să fie o poveste învechită. Este adevărat și vom vedea o dezvoltare exponențială în anii următori?
Thordur: Încă ne aflăm pe o pantă ascendentă, abruptă caracterizată de funcționalități ce cresc și de costuri ce cresc pe măsură. Din punctul nostru de vedere, suntem în mijlocul unei perioade de creștere exponențială. Se descoperă ceva nou în fiecare zi: AI-ul pe care îl folosim azi este cel mai bun și cel mai prost AI pe care l-am putea avea.
Lena: Iată ce este important să înțelegem despre "hype" - cum noi, oamenii, vorbim și gândim despre AI. La un anumit moment, va fi o parte naturală a vieții noastre, dar asta nu înseamnă că nu vom face descoperiri exponențiale. Nu va mai fi ceva inedit.
Thordur: Exact. AI nu va mai fi un conglomerat de hype, speranță și frică. Va deveni din ce în ce mai integrat în munca noastră curentă, în organizațiile în care ne aflăm, în viețile pe care le trăim. Nu vom mai vorbi atât de mult despre AI, deoarece AI-ul va deveni parte integrantă a ceea ce facem.
Ne-au plăcut prezentarea și animațiile voastre de anul trecut. Ne puteți spune care va fi subiectul de anul acesta la IT Days?
Lena: Momentan, în laborator, explorăm noi abordări ale agenților și ale sistemelor AI. Sperăm să aducem ceva interesant și inovator, dar, momentan, totul este încă în lucru.
Thordur: Suntem interesați de o abordare mai umană și mai filosofică, în ceea ce privește implicațiile agenților și ale sistemelor AI. Vrem să găsim semnalul într-un ocean de zgomote ce înconjoară universul agentic.
Ce l-ați sfătui pe un programator junior să învețe? Dar pe studentul la artă?
Lena: Atât programatorul junior, cât și studentul la artă ar trebui să facă lucrul pe care l-am tot popularizat: cum să devină cyborgs of craft. Am și eu studii de artă. Am putut observa cum antrenamentul cu rezolvarea creativă de probleme și adaptabilitatea se potrivesc bine cu conceptul de cyborg. Aceste calități pot veni de oriunde, sincer vorbind.
Thordur: Eu am studii de inginerie și pot să confirm exact același lucru. De aceea, la Gervi Labs vorbim des despre cum să ne transformăm din profesioniști T-shaped în Y-shaped. Vrem să învățăm oamenii cum pot deveni "cyborg of craft."
Lena: Pentru ambele categorii și pentru toată lumea, principiul de bază este același: fii curios, fii deschis, folosește-ți imaginația. Fie că vrei să devii programator, artist, profesor sau alt tip de profesionist, acestea sunt calitățile de care aveți nevoie.
Avem agenți AI, dar cum vor discuta aceștia unii cu alții? Vor vorbi direct în engleză?
Thordur: Momentan, în interacțiunea cu agenții, observăm tendința de a formaliza protocoalele. Cel mai emblematic protocol pentru agenți, la ora actuală, este protocolul Google's A2A. Dar dacă ne gândim puțin, nimic nu oprește agenții să vorbească unii cu alții în limbaj natural.
Lena: Întrebarea este: Este aceasta cea mai eficientă cale de explorat? Ar trebui să antropomorfizăm comunicarea acestor sisteme? Anul trecut, am făcut un experiment unde am avut 3 sisteme LLM care au discutat și care s-au pus de acord cu privire la cum pot comunica mai bine unele cu altele. A fost un experiment interesant la vremea aceea.
Thordur: Am permis sistemelor LLM să se pună de acord cu privire la cel mai eficient protocol pe care îl pot folosi pentru a comunica. Dacă stau să mă gândesc mai bine, ar trebui să repetăm experimentul. Poate vom vedea ceva similar și în lumea agenților.
Ați publicat 10 rules AX Manifesto. Spuneți-ne mai multe despre acest manifest.*
Lena: AX, sau AI Experience (Experiența AI), reprezintă un mod de a gândi și de a lucra care rezonează cu realitatea în care trăim. Manifestul este non-dogmatic și se bazează pe lecțiile învățate din teren. Prin urmare, nu le-aș numi chiar reguli, ci lucruri care se vor schimba împreună cu noi și cu tehnologia.
Thordur: Acest manifesto își are originea în munca Lenei din ultimii trei ani, cu precădere în dezvoltarea de produs. Din perspectiva mea, rezonează și cu activitatea de consultanță. Este nevoie să dezvoltăm o gândire de tip AX în organizații, fie că vorbim de servicii, finanțe sau alte industrii. Este vorba despre "chimia om-AI" și disonanța dintre lumea deterministă în care trăim și tehnologia probabilistă pe care încercăm să o facem să se potrivească lumii.
Lena: În esență, este un lucru simplu. Ne-am întrebat: Cum se schimbă domeniile și disciplinele când au un LLM la bază? Cum se schimbă lumea când munca noastră se bazează pe tehnologie probabilistă în loc de tehnologie deterministă? Nu poți gândi tradițional și să faci descoperiri din domeniul AI. Dar, nu poți nici să rămâi ancorat într-o perspectivă probabilistă și să te aștepți să muncești fără fricțiune.
Concluzie
Lena: Dacă există un fir roșu în această conversație, acesta ar fi redefinirea progresului însuși. Viitorul nu se va crampona de ideea de a face AI-ul mai uman, ci de relația oamenilor cu AI-ul și cu procesul de învățare facilitat de cel din urmă. Viitorul va fi despre cum oamenii și AI-ul se vor folosi reciproc.
Thordur: Așa cum a spus și Lena, programarea este modelată de perspectiva AI. Chimia om-AI este centrală modului în care profesia noastră, societatea și organizațiile din care facem parte vor fi redefinite.