TSM - Gânduri controversate despre analiza unui produs

Adina Vlad - Product Owner @ Zenitech

Orice echipă de business este parte din definirea unui țel și materializarea acestuia. Analiza unui produs începe cu o etapă de conceptualizare în care practic se identifică nevoia unui produs nou. Din punctul meu de vedere, consider că totul începe doar cu o idee.

Un concept. Acea primă idee brută ar trebui să încapsuleze întreaga viziune asupra viitorului produs. Aceasta va trebui, bineînțeles, "tradusă" și segmentată în idei mai mici.

Astfel, primele întrebări care apar sunt: ​​"De ce avem nevoie de asta?", "Ce beneficii va aduce?", "Cum o vom face?", "De ce și de cine avem nevoie?" și "Pe cine luăm în vizor?".

Răspunsurile pentru aceste întrebări se întind pe toata perioada de dezvoltare a proiectului datorită faptului ca în multe cazuri avem nevoie de opinii adiționale, de alți oameni și de noi începuturi. Dar procesele care încep elucidarea "misterului" ar fi:

Ca un produs să aibă succes, analiza utilizatorilor trebuie făcută în nenumărate rânduri pe tot parcursul dezvoltării și după lansare de către echipa de business. Înțelegerea dorințelor clienților este unul dintre stâlpii de susținere ai oricărui produs. Ce vor oamenii? Ce le-ar plăcea? În lumina ultimelor discuții tehnice online și, nu numai, crearea unui mediu cunoscut şi plăcut pentru clienți va fi posibilă și cu ajutorul AI-ului dar nu numai. Unul dintre subiectele mele preferate legate de loialitatea utilizatorilor este The Hook Model. Acesta din urmă explică dorința oamenilor de a se simți incluși, de a putea împărtăși reușitele lor într-o comunitate (social) și instinctul de a vâna premii. Trei instincte primare ale oricărui om care marchează dezvoltarea unui produs încă de la început.

De ce fenomenul de încredere și comunicarea sunt cheia succesului în managementul unui produs?

Pentru a începe dezvoltarea unui produs nou, ideea incipientă de business este "dăruită" unei echipe de development care o poate materializa utilizând diferite procese, metodologii și moduri de lucru.

O relație (bazată pe comunicare) trebuie să ia naștere după crearea echipei de development. O relație între echipa de business și părțile interesate, între echipa de business și echipa de dezvoltare precum și între părțile interesate și echipa de dezvoltare. Geometric, un triunghi, practic, o rețea întreagă de triunghiuri. Deseori, eșuăm în această etapă, deoarece relațiile, la fel ca în viața noastră de zi cu zi, sunt construite pe încredere. Prin urmare, analiza de afaceri începe cu o idee și continuă să prospere pe baza încrederii. Stakeholderii au încredere în echipa lor de business, oferindu-le puterea de a le materializa ideea drept concept de afaceri, în timp ce partea de business are încredere în echipa de dezvoltare pentru a duce ideea mai departe și a o transforma în ceva tangibil.

Cum putem păstra această încredere între toate părțile implicate în procesul de dezvoltare în câțiva pași:

Implicați oamenii tehnici în discuțiile despre business după defalcarea cerințelor.

Atrageți stakeholderii în discuții.

Mențineți o relație strânsă cu oamenii din echipă.

Nu rigidizați toate procesele. Fiți Agile.

Luați în considerare toate ideile, indiferent de unde provin.

Cu toate acestea, pe lângă păstrarea încrederii și încercarea perpetuă de a ține oamenii fericiți, ca parte a echipei de business, există câteva alte procese de luat în considerare, cum ar fi managementul riscului, prioritizarea, analiza și planificarea, design și dezvoltarea, testarea și validarea și așa mai departe. Este de luat în considerare că, în principal, echipele de product lucrează pentru utilizatori. În beneficiul utilizatorului. Pierduți prin moduri de lucru și procese încurcate, trebuie să ținem cont de faptul că ceea ce încercăm să construim trebuie să satisfacă mai întâi utilizatorul final. Un exemplu aici ar fi accesibilitatea unde practic prin "puterea" noastră putem face oamenii să se simtă incluși.

Cum prosperăm pe partea de business?

Sinceră să fiu, asta uneori se bazează doar pe instinct, dar nu are întotdeauna cel mai bun rezultat. Din punctul meu de vedere, unul dintre pașii cruciali și timpurii de urmat atunci când dorim să avem un produs conturat și frumos este să pătrundem în mintea utilizatorului final și să culegem date în timpul testării și după lansare. Pentru ca un proiect să aibă succes, trebuie să definim, evident, parametrii de succes. Unul dintre preferații mei este scorul net de promovare care măsoară în principal probabilitatea ca oamenii să recomande produsul dvs. altor persoane. NPS va măsura satisfacția și loialitatea clienților dvs. și este ceva de luat în considerare dacă doriți ca produsul dvs. să prospere.

Astfel, după cercetarea utilizatorilor care, de obicei, vine după înțelegerea viziunii produsului, începe analiza cerințelor de business. Practic, cu o conversație între părțile interesate și partea de business, urmată de scrierea BRD; defalcarea cerințelor; prioritizarea; scrierea user story ului; proiectarea soluției; discuțiile cu echipele de dezvoltare și așa mai departe.

Dar munca noastră, ca echipă de produs/business este să menținem și să perfecționăm cerințele cât mai mult posibil, astfel încât echipa de dezvoltare să poată înțelege ce ne dorim.

Ca o ultimă notă privind dezvoltarea afacerii, product teamul nu trebuie să fie tehnic sau non-tehnic, echipa de afaceri trebuie să se poziționeze undeva la mijloc. Trebuie să înțelegem cum construim produsul și cum s-ar putea schimba viziunea atunci când o pereche de ochi tehnici îl privește, dar, în același timp, trebuie să înțelegem cerințele de afaceri și cât de distinctă este privirea businessului asupra aceluiași produs.

În cele din urmă, unul dintre cele mai importante lucruri în ceea ce privește businessul este să construim "fenomenul" de încredere între oameni. Nu neapărat pe baza unui triunghi.