TSM - Rolul HR-ului în procese de M&A

Nóra Dobre - Senior HR Manager @ Temenos

Una dintre cele mai importante provocări în cadrul proceselor de achiziție constă în armonizarea culturilor companiilor care fuzionează. Este esențial să se cunoască culturile companiilor și să se creeze oportunități pentru ca anumite practici și procese să se răspândească ca un virus. La baza tuturor acestor lucruri stă o comunicare personalizată și o implementare încadrată de o planificare excelentă, cu o atitudine agilă. În tot acest proces complex, specialiștii din resurse umane pot oferi o perspectivă strategică. Mai exact, ei pot contribui în toate etapele fuziunii, de la activitățile premergătoare fuziunii, prin due diligence, până la planificarea și dezvoltarea strategiei, la restructurare și comunicare, desigur și la integrarea post-fuziune. În aceste procese, companiile își pot îmbunătăți șansele de succes în fuziuni și achiziții prin atragerea, implicarea, angajarea profesioniștilor HR în procesul premergător fuziunii, și nu doar după semnarea tranzacției, pentru a contribui la integrarea post-fuziune.

Etapele în care specialiștii din resurse umane pot aduce contribuții semnificative:

Important de menționat este că, în ceea ce privește cadrul legislativ în vigoare relevant pe subiect, acesta este unul care oferă atât claritate și o bună guvernanță, cât și definește pași obligatorii surprinzând majoritatea etapelor. (Legea nr. 67/2006, Legea Transferului, Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, Legea nr. 31/1991, Legea Societăților Comerciale).

În strategia și acțiunile legate de armonizarea culturilor, sunt de reținut și câteva măsuri pentru atenuarea problemelor culturale ce pot fi tipice în fuziuni:

În a avea o contribuție realmente strategică, HR-ul va trebui să lucreze și să integreze tehnologie. HR-ul va purta ștafeta scopului, valorilor și comportamentelor care vor avansa combinația și noua cultură țintă. Iar realizarea acestui set poate fi consumatoare de timp și predispusă la erori. De aceea, tehnologia bazată pe date va fi cu atât mai utilă. De asemenea, structurarea unei strategii de comunicare bine planificate este esențial pe tot parcursul procesului de M&A. Este important ca HR-ul să poată modela mesajul, astfel încât livrarea și calendarul, mai ales atunci când vine vorba de cine primește primul informațiile (adică angajații, clienții, mass-media, investitorii) să producă impactul necesar. În pregătirea strategiei de comunicare pentru angajați, liderii de resurse umane și de companii ar trebui să utilizeze o strategie concisă legată de oameni, incluzând:

Pentru mulți specialiști în domeniul resurselor umane, subiectul fuziunilor nu mai este și nici nu mai poate fi de nișă, accidental sau deosebit de rar. În contextul diversificării și specializării domeniului HR, dinamica de pe piața M&A devine un context de business uzual.

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat 132 de tranzacţii în prima jumătate a anului 2023, cu o valoare totală estimată de 3,7 miliarde USD. Volumul tranzacţiilor reprezintă o uşoară creştere faţă de cele 131 de tranzacţii observate în S1 2022, dar cu o valoare totală în scădere cu 11% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (4,2 miliarde dolari). În plus, nivelurile de activitate M&A din acest semestru arată o redresare faţă de ritmul mai lent din a doua jumătate a anului 2022, cu numărul de tranzacţii anunţate în S1 2023 reprezentând un record absolut pentru România.