TSM - Sustenabilitate

Diana Tîrnovan - Storyteller. Founder @ Trai

Eu vs. Businessul meu. "E musai. Da, eu pot și vreau!" Este uimitor câte lucruri se întâmplă deja. Trebuie doar să îți pese suficient încât să te uiți în jurul tău. Să vezi, să asculți, să înveți ! Vorbim mult despre sustenabilitate. Și asta e (foarte) bine. E un început și o întoarcere-aminte. Mindset-wise e un reper de gândire pe termen scurt, mediu sau lung. Alegerea îți aparține.

Pune-ți căștile. Deschide Youtube sau playerul preferat și caută piesa "The seed" de la Aurora. Trage aer în piept, închide ochii, ascultă, apoi întreabă-te: cum te simți astăzi?

Lasă muzica să-ți redea acest flux și citește relaxat cele ce urmează.

Sustenabilitate.

Ce este, totuși, sustenabilitatea? Poate ai auzit multe lucruri despre subiect. Pe net, la TV, la radio, de la prieteni. Sau poate ai ignorat subiectul pentru că ți s-a părut stufos.

Și, aici intervine, de fapt, cea mai importantă întrebare - cum faci asta?

Sustenabilitatea a devenit un concept care ne preocupă în mod activ. Astăzi, e cu atât mai important să îl avem în vizor, să ne formăm o opinie despre sustenabilitate și să o luăm cât se poate de serios în criteriile după care alegem. Într-un final, scopul vieții noastre este să menținem însăși viața.

Mergeam cu sticlele de sticlă după apă minerală, lapte, sana sau suc de la TEC, și asta era ceva normal și cât se poate de natural. Clinchetul sticlelor ne însoțea la cumpărături. Hârtia kraft ambala aproape orice cumpăram vrac, iar punga costa 1 leu. Te gândeai dacă o vrei sau nu. "Pungă de-un leu" i-a rămas numele mult timp după ce a devenit ceva gratuit, de care ne bucuram pentru lejeritatea cu care tratam cumpărăturile și a căpătat chiar un loc special în casele noastre. Minim un sertar, niște elemenți de la calorifer sau chiar o pungă mare plină cu alte pungi mai mici. Pe lângă asta, pahare to-go și sticle de PET se adună astăzi în viețile noastre peste măsură. Rar vezi oameni cu recipientul lor pentru apă, fie în parc, la sport, sau la cafenea. Sau cu punga lor de cumpărături în linia de așteptare de la casele de marcat.

Ceva ce era firesc în istoria noastră colectivă și care putea fi transmis mai departe, s-a transformat în comoditate și un bine imediat scump. Foarte scump! În prezent, privim peisajul global al sustenabilității și ne întoarcem la lucruri simple, obiceiuri vechi, cu o perspectivă nouă despre cât de important este să facem asta.

Cum aplici idei legate de sustenabilitate în viața ta de zi cu zi? Unde ai observat că funcționează mai bine - acasă sau la birou? Cât de sustenabil este colectivul din care faci parte?

Am adresat o serie de întrebări simple unor oameni grijulii din diverse industrii IT, creative, și de servicii Horeca. Toți din Cluj. Am obținut răspunsuri sincere și am găsit 'firul roșu': "E musai. Da, eu pot și vreau!"

Este uimitor câte lucruri se întâmplă deja în acest sens. Trebuie doar să îți pese suficient încât să te uiți în jurul tău.

Să vezi, să asculți, să înveți.

Diana Tîrnovan

Trai

Ce mai faci?

Eu:

  1. beau apă de la robinet. Folosesc filtru de apă.

  2. mi-am format un reflex: merg la piață cu sacoșa mea, pungile mele de hârtie sau textile pentru fructe și legume.

  3. am sticla mea reutilizabilă de apă pentru sport.

  4. aleg produse ambalate în materiale naturale (de exemplu: sticlă, hârtie) pe care le refolosesc.

  5. folosesc produse organice: săpun, ulei esențial.

  6. zațul de cafea îl folosesc la exfoliere, la plantele din grădină și la cultura de ciuperci.

  7. aleg produse locale, cu mai puține ambalaje, și așa ajung mai puține lucruri la coș.

  8. discut despre sustenabilitate, schimb idei, mă informez și învăț.

  9. prin alegerile mele zilnice 'la raft' și locurile de unde cumpăr am puterea să schimb lucrurile în calitate de consumator.

Businessul meu:

  1. alege furnizori și parteneri locali pe criterii etice, eco-friendly.

  2. fidelizează clienții care se preocupă de mediu.

  3. organizează comenzile de la furnizori (redus de la 12/an la 10/an).

  4. folosește trotinete pentru deplasarea angajaților la muncă.

  5. apelează la artiști locali ce folosesc materiale sustenabile ca să creeze uniformele angajaților.

  6. oprește lumina din vitrine și birouri seara.

  7. folosește filtre de apă și mașini de spălat vase.

  8. educă echipa despre ce înseamnă a fi sustenabil prin discuții în ședințe.

  9. folosește prosoape textile și săpunuri organice.

  10. își educă clienții să cumpere mai puțin, să pună accent pe calitate și să fie versatili în alegeri.

  11. creează haine care pot fi purtate față-verso.

  12. descurajează plasticul, vinde vrac și încurajează clienții să aducă ambalajele lor.

  13. are un program intern de conștientizare și reducere a deșeurilor.

  14. refolosește smântâna în unt, la laborator, cât și albușul și gălbenușul din ou.

  15. folosește artiști locali pentru moduri creative de a reduce deșeurile reziduale de ciocolată și cacao.

  16. refolosește fulgii de migdale sfărâmați în produse noi.

  17. are un concurs intern de soluții cu premii în bani pentru orice soluții de refolosire a reziduurilor de material.

  18. folosește becuri LED.

  19. are grijă când vine vorba de managementul apei și consum.

  20. ajută la acțiunea globală de construcție a școlilor destinate producătorilor de cacao și își alege furnizorul de ciocolată dintr-o sursă controlată, care sprijină comunitatea.

  21. colaborează cu un colector privat, ce separă pentru carton/hârtie și electronice.

  22. lucrează pentru comunitatea în care trăiește.

De unde ești, de unde vii, de ce tărâmuri aparții?

Compania care ți-a plămădit obiceiurile și ritualurile arată cât de puternică este cultura locului, și o poți recunoaște prin tonul vocii tale, când răspunzi întrebărilor de mai sus. Prin cuvintele alese de tine. Rostite, sau povestite. Cultura e un proces viu, un experiment deschis, care leagă oameni, spațiu, obiective.

Am cules o mână de resurse de învățare despre sustenabilitate. Le găsești aici:

De citit

The Better Angels of our nature — Steven Pinker

Lovemarks — Kevin Roberts

De ascultat

"It's all lies. Back to nature, the only truth" | "No input, no output" -

Rick Rubin: How to Access Your Creativity | Huberman Lab Podcast

De văzut

Breaking Boundaries: The Science of Our Planet

Tomorrow -Documentary

De urmărit

Tradiții creative.ro — zestre culturală și naturală a României

Brand de inspirație — Patzaikin.com

De ținut minte:

Sustenabilitatea este o conversație cu valoare economică.

Sustenabilitate = satisfacerea nevoilor prezentului, asigurând, în același timp, că generațiile viitoare își pot satisface propriile nevoi. Sustenabilitatea are trei piloni, respectiv cel economic, de mediu și cel social - uneori denumiți "oameni, planetă și profit".

Pentru a fi considerată durabilă, o afacere trebuie să fie capabilă să conserve resursele naturale, să susțină o comunitate și o forță de muncă sănătoasă și să câștige suficiente venituri pentru a rămâne viabilă financiar pe termen lung.

Cine suntem?

Noi. Suntem noi. Iar și deja și mereu noi.