TSM - Editorial 134

Ovidiu Mățan - Fondator @ Today Software Magazine


Atunci când este foarte cald ne gândim, bineînțeles, la ceva care să ne răcorească. Ajungem, inevitabil, la binefacerile apei. Știm că aceasta acoperă 71% din suprafața pământului și că avantajele ei sunt insuficient explorate. Visăm să explorăm Luna și planeta Marte, dar deținem relativ puține informații despre ce există în adâncul pământului și sub apă. Imaginația noastră trasează microuniversurile din aceste spații apelând, în continuare, la descrierile din 20 000 de leghe sub mări sau O călătorie în centrul pământului din romanele lui Jules Verne. Oare cum ar fi să valorificăm intuițiile scriitorului francez din Orașul plutitor și să proiectăm, folosindu-ne de tehnologia zilelor noastre, orașele plutitoare ale viitorului? Ar putea, oare, locuitorii acestor orașe să opteze pentru clima preferată mergând spre nord sau sud? Ori ar putea alege direcția de ,,plutire", în funcție de specificul unei culturi? Care ar fi sursa de mâncare? Cu siguranță, aceasta ar fi peștele, dar și practicarea agriculturii. Energia ar putea fi generată eolian, prin forța valurilor iar, când ar fi nevoie de mult mai multă, s-ar utiliza energia atomică. Ne oprim, însă, aici cu proiecțiile generate de caniculă...și revenim la realitate.

Cert este că, în ultimii ani zece ani, am devenit o țară care folosește tehnologia în special pentru alții. De multe ori ne mirăm când descoperim câte un prieten că este programatorul de bază pentru servicii la nivel național în țări mult mai dezvoltate economic. Pe când proiectul nostru pentru orașul plutitor? Am avea și unde să îl facem și să îl testăm, adică avem Dunăre și mare. Specialiști avem, ne mai trebuie doar inițiativă și un buget de pornire. Exemplul Indiei care a realizat cu un buget mic o aselenizare reușită pe Lună, poate fi foarte încurajator. Voi ce părere aveți ?

Întorși în realitatea conținutului numărului de față, vă propun câteva din articolele acestui număr. Începem cu Viitorul hyperautomationului și inteligența artificială generativă, unde veți putea vedea că folosirea Large Language Models poate să vă ofere un atu în automatizarea proceselor. Ne face plăcere să vă prezentăm primii speakeri de la principala conferință TSM: IT Days 2023 - #utopia. Trecem acum la Product Management și vă propunem: Împrietenește-te cu problema, nu cu soluția unde este demonstrat cum o analiză corectă a problemei dar și a limitărilor impuse ne poate duce la soluții inovative. Vă propunem și două serii de articole noi ce vor fi realizate de echipa TSM. Într-una este vorba de Java prin exemple. În acest număr, articolul va fi despre structurile enum. Cea de-a doua serie este legată de istoria IT-ului, iar primul material propus este despre Ada Lovelace, cea care a definit în 1843 principiile calculatoarelor moderne. Încheiem propunerile de articole cu XNow: un model de învățare profundă pentru prezicerea datelor radar în meteorologie care vă prezintă un model aplicat de machine learning.