TSM - 11 ani de Today Software Magazine

Ovidiu Mățan - Fondator @ Today Software Magazine

11 ani de la primul număr al revistei Today Software Magazine. Ca de obicei, îmi amintesc în fiecare an în această perioadă de emoțiile începutului. Ambiția care m-a mobilizat a fost de a crea o revistă tehnică, pentru programatori, în format tipărit, din resurse proprii și fără un scop comercial inițial. Manifestul de atunci a rămas neschimbat: dorința de a pune programatorii, testerii și managerii cu experiență pe scenă, în fața comunității. În timp, întreg conceptul a crescut prin evenimentele și conferințele din jurul revistei. Parcursul nu a fost lipsit de probleme, de departe cea mai importantă a fost aceea legată de pandemie. În condițiile în care multe conferințe și a meetupuri desfășurate anterior acestui moment s-au oprit, noi am reușit să continuăm, să ținem comunitatea tehnică strânsă în jurul revistei și chiar am transformat ceea ce a fost inițial doar un experiment într-o soluție de streaming.

Ne bucurăm să fim una dintre puținele publicații autohtone tehnice în limba română. De-a lungul timpului, au scris articole peste 900 de autori, marea majoritate a acestora fiind de multe ori la prima publicare. Toate cele 2200 de articolele publicate până acum pot fi citite online. Lectura acestora vă poate oferi o imagine coerentă asupra evoluției tehnologiei în spațiul local.

Dezvoltarea revistei este continuă deoarece încercăm să realizăm lucruri și rubrici noi ținând cont de interesul cititorilor. Totodată, în funcție de același public, ajustăm sau chiar renunțăm la unele secțiuni. Un alt aspect important sunt interviurile, prin care încercăm să-i aducem pe unii dintre autori mai aproape de voi.

Pe viitor

Plănuim ca la un moment dat să refacem întreg site-ul web, poate chiar și o versiune nouă a graficii din print. Ar fi ideal ca, în acest an, să configurăm conceptul, urmând ca acesta să fie implementat ulterior. Nu în ultimul rând, unul dintre lucrurile care s-ar putea îmbunătăți este interacțiunea cu cititorii online.

Mulțumiri

De-a lungul timpului am lucrat la revistă cu mulți oameni pasionați, al căror nume aș vrea să-l menționez : Emilia Toma, Dan Hădărău, Melania Duma, Roxana Micu, Marius Mândraș, Marius Mornea, Alexandru Diniș, Ana-Maria Bivol dar și pe cei mai tineri colaboratori: Alexandra Popa și Ionuț Toma. Totodată, doresc să-i mulțumesc și echipei Daisler care reușește, de fiecare dată, să tipărească revista în cel mai scurt timp. De asemenea, echipei de la Gemini Solutions, acum devenită ThoughtWorks, care mi-a susținut în primii ani ai revistei ideile și evenimentele.