Citeam zilele trecute o glumă postată pe rețelele sociale de o amică HR Manager, în care se expunea o ierarhie a locurilor de muncă cele mai puțin necesare. Gluma era că jobul de HR Manager era pe locul 5 al acestui top. Chiar a fost amuzant, pentru câteva secunde. După aceea, inevitabil, au început gândurile cu privire la propria "carieră" - oare jobul nostru pe ce loc ar fi? Ce bine că nu îl vedem aici, că ne-ar fi pierit tot cheful de haz.
N-am gândit mereu așa. De fapt, nici în urmă cu două luni nu gândeam așa. În urmă cu două luni ne-ar fi amuzat copios să vedem pe unul dintre ultimele locuri o carieră de "language & soft skills trainer", pentru că aveam contractele frumoase cu organizații importante din Cluj ca dovadă că piața știa mai multe, dorea mai multe și făcea mai multe. Nu zic că eram aroganți, dar eram "confident and driven". Și mai suntem, nu ne înțelegeți greșit. Doar că ultima perioadă ne-a forțat să ne reevaluăm aspecte absolut banale și, până acum, neimportante, cum ar fi: chiria - o mai plătim sau nu? Materialele și platforma online - le folosim ca suport pentru trainingurile față în față sau le dăm o formă "rotundă", de sine stătătoare,gândindu-ne că nu știm exact când va mai veni acel "față în față"? Ce se întâmplă cu conferințele internaționale? Cum mai participăm la ele? Pe lângă toate celelalte schimbări - scăderea numărului de contracte semnate în această perioadă și, implicit, a numărului de cursuri; munca de la domiciliu, cu copiii roindu-ne în jur; munca de acasă în sine și toată ștergerea limitelor, care e lipită de ea, între ce e "personal" și ce e "profesional" - pur și simplu nu ne-am gândit că motive de sănătate globală vor sta la baza deciziilor noastre de business în viitorul apropiat sau chiar pe termen mediu.
În trecut, ne doream să publicăm în revista Today Software Magazine un studiu de caz cu privire la bune practici pe care le-am observat și dobândit, de-a lungul timpului, în domeniul trainingului de comunicare într-o limbă străină și la metoda noastră și beneficiile ei. Ni se păreau utile mai ales pentru departamentele de HR, care iau decizii cu privire la dezvoltarea personală a colegilor, dar și pentru alți traineri, care nu vor să reinventeze roata. Azi, noi suntem studiul de caz și rezultatele studiului încă nu există. Există limitări ale cercetării, există variabile independente și importante cum ar fi adaptarea la nou (vorba unui amic gamer: "dacă n-ai +200 la adaptation skills, nu contează câte vieți ți-au mai rămas") și nu există grup de control. Dar e timpul să facem ce face popa, nu ce zice popa (sau să "practice what we preach") în condițiile cele mai prielnice dezvoltării competențelor transversale, iubitelor noastre soft skill-uri, adică în condiții de criză. Chiar este momentul și avem ocazia să dobândim +200 la adaptation skills. Și la communication skills. Și la leadership skills. Și la multe altele. Criza aceasta a adus cu sine multe subiecte prea mult neglijate și extrem de sensibile, cum ar fi drepturile minorităților, identitatea de gen, violența în familie sau definiția siguranței în muncă. Ne-a dat peste cap viața, dar dacă reușește să ne dea peste cap și somnolența, torpoarea în care ne bălăceam în timp ce credeam că bunele practici se generează pe timp de liniște și pace, cred că vom ieși cu atât mai câștigați.