TSM - Nevoia unei viziuni comune asupra ecosistemului local de inovație și startupuri

Mircea Vădan - Managing Partner @ Activize Cofounder @ClujStartups


Am fost tentat de câteva ori să mă mut din Cluj. În ultimii doi ani, am explorat și am petrecut săptămâni/luni în șapte orașe de pe patru continente, confruntându-mă cu tot atâtea stiluri de viață. M-am gândit să mă conectez cu fondatorii de startup din acele locuri și să devin activ în acele ecosisteme de startupuri, pentru a contribui acolo, pentru a găsi clienți acolo. Unele dintre aceste locuri sunt adevărate centre pentru startupuri (Amsterdam, San Francisco). În alte locuri, spiritualitatea (Bali/Indonezia sau Cuzco/Peru) depășește cu mult tehnologia.

Mi-am dat seama că acest oraș, Clujul, este un loc foarte bun pentru a trăi, mai ales dacă îmi doresc să continui construcțiile ce le-am început și implicarea mea în lumea startupurilor. Iar proiectele pe care le-am început sau cele în care m-am implicat erau departe de a fi mature și de a atinge impactul lor deplin.

Raportat la contextul global/european în care trăim acum, Clujul poate fi un loc bun pentru a face ceva cu adevărat semnificativ. Avem multe oportunități în fața noastră și le putem utiliza mult mai bine! Încep cu o scurtă descriere a contextului global, concentrând ulterior analiza înspre o detaliere a nivelului local.

Contextul global: competiția în inovare

Sursa imaginii: Poles of the Global Economy

Trecem printr-o competiție a inovării între cele mai avansate națiuni/blocuri: SUA, UE și China. Acestea sunt cele mai mari conglomerate care conduc lumea noastră, în bine sau în rău. Toată lumea a înțeles că această competiție de inovație tehnologică este de fapt o competiție de dominație mondială. Această competiție are o dublă motivație: cum ar fi "morcovul" (care are la bază baza ambiția și câștigul economic; fiind primul în competiție culegi multe din beneficii) și "bățul" (frica de a fi subordonat și dependent, cel puțin economic, de o altă superputere).

Care e poziția UE?

Percepția mea în general este că UE aproape a pierdut competiția și nu poate fi prima sau a doua. Avem multe provocări interne, cum ar fi fragmentarea: UE nu este încă o singură țară, are multe sisteme și reguli administrative diferite. Deci nu este încă un ecosistem bine închegat asemenea celui chinez și american, ceea ce îngreunează schimbul de informații și construirea de proiecte comune. Anii trecuți au fost provocatori din perspectiva politică, întrucât aspectele naționaliste/populiste nu au ajutat deloc în imaginea de ansamblu. Ambițiile mărunte au întunecat viziunea mai mare. Acum, miza pentru UE este să nu rămână prea mult în urmă, în cursa inovării tehnologice, față de ceilalți doi mari competitori.

Sursa imaginii

UE acționează și ia măsuri

În ciuda provocărilor, vedem o mulțime de semne bune, semn că conducerea UE este foarte conștientă și ia măsuri. Comisia înțelege toate aceste provocări și împinge către o platformă comună pentru ecosistemele de startupuri și inovație. Sunt lansate apeluri de granturi, fonduri de investiții noi, iar programele și proiecte transnaționale sunt sprijinite. Noi ca țară trebuie să profităm de acestea și, mai mult, la nivel local.

Ce putem face?

Pentru a evita aceste slăbiciuni geo-politice europene, trebuie să combinăm punctele forte ale fiecărui ecosistem local și să eliminăm toate barierele în colaborare, transformându-le pe termen lung în avantaje.

UE încurajează acțiunile și programele la nivel local reprezintă o oportunitate uriașă în fața noastră, pe care nu trebuie să o ignorăm. Există o foame de astfel de exemple și Clujul poate fi unul dintre ele!

Clujul s-a dezvoltat rapid în ultimii 15 ani. Este de notorietate că industria IT crește și atrage foarte mult atenția asupra orașului. În ultimii ani, împreună cu trendul de startupuri și inovare, Clujul a dezvoltat o bază bună pe care se poate construi ulterior. Părțile interesate (private și publice) par în general aliniate și au o anume viziune comună pentru viitor. Este o șansă pentru un oraș mic din Europa de Est de a se remarca pe harta europeană de startupuri, pentru a deveni un punct atractiv pentru fondatorii, investitorii și inovatorii.

De asemenea, faptul că acest oraș este relativ mic, poate să aducă avantajul de a putea fi gestionat eficient și condus către o viziune comună, unitară. Are o masă suficientă de persoane și de organizații interesate care doresc să ducă această viziune spre realitate. Ne aflăm într-o rară intersecție de situații și direcții care se aliniază în fața noastră, așa că trebuie să acționăm în forță și hotărâți să profităm de această șansă. Avem fereastra de oportunitate, iar nivelul local de energie și pregătire este suficient de ridicat pentru a profita de situație.

Viziunea

La Cluj Startups, visăm la un Cluj în care forțele (oamenii și organizațiile) se aliniază pentru o misiune comună, cu un manifest pentru viitor, într-o alianță care ne poate împinge orașul să ajungă printre cele mai apreciate ecosisteme local de startupuri din Europa.

Sursa imaginii: Schoko Chantallle

Fiecare organizație poate juca un rol în toate acestea, cu proiectele sale create anterior, cu resursele aflate în gestiune sau programele/evenimentele în derulare.

Primăria Cluj-Napoca și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest creează un spațiu de colaborare și sunt dispuși să susțină idei noi.

Clusterele adună forțele din diverse industrii, facilitează comunicarea între companii și reprezintă ecosistemul local în exterior.

Universitățile lucrează la integrarea educației antreprenoriale, arătând mai mult interes față de transferul de tehnologie.

Comunitățile adună persoanele interesate de diverse teme și creează un spațiu de colaborare la firul ierbii. Oamenii au ambiția de a începe noi startupuri, manifestând o disponibilitate crescută de a colabora unii cu alții.

Investitorii și oamenii de business caută în mod activ noi oportunități de investiție.

Organizatorii de evenimente atrag multă atenție externă către orașul nostru.

Spațiile de coworking sunt în creștere și găzduiesc multe evenimente și programe.

Desigur, nu totul este "lapte și miere"- cu siguranță, avem provocările noastre locale. Dar am încrederea că suntem suficient de maturi pentru a sesiza oportunitățile și tot ceea ce ne trebuie pentru a urca la nivelul următor. Iar 2020 va fi crucial pentru a acționa cu mai mult impact.

Așadar, este timpul să ne așezăm toți împreună la aceeași masă și să explorăm această viziune comună asupra inovației, tehnologiei și startupurilor din Cluj.

Dacă ești interesat de acest subiect și dorești să contribui la activitățile din următoarele luni sau să să fii informat, scrie-ne un email la board@clujstartups.com.