În secolul vitezei și al multitaskingului, ne trezim că suntem implicați în mii de activități, fără să mai medităm la valoarea lor sau la adaosul adus pentru noi. Cu toate acestea, e în vogă să mergem cu toții în aceeași direcție a creșterii randamentului și productivității (deși eu îi spun "pseudo-productivitate"). Oare această abordare e cea mai bună? Vă ajută să vă atingeți obiectivele setate pentru un an, cinci sau zece?
S-a constatat faptul că prin creșterea involuntară a numărului de activități pe zi, creierul uman nu reușește să identifice importanța lucrurilor de pe listă, așa încât le face mai mult automat decât conștient
Ca exemplu, vă provoc să revizuiți ziua precedentă prin enumerarea activităților și a evenimentelor întâmplate cu voi? Observați ceva? De fapt, sunt mari șanse să vă aduceți aminte doar de câteva evenimente dintre zecile care s-au întâmplat. Deoarece creierul vă trimite semnale numai cu acele momente din zi care au importanță din punctul lui de vedere. (Să nu uităm că acest organ este maleabil și atent la obiectivele pe care le stabilim. Prin urmare, nu este un mit că el poate să selecteze activitățile importante din cele neimportante.)
Așadar, într-o perioadă când se face tot mai mult multitasking și nu reușim să cântărim valoarea fiecărei activități, procrastinarea devine o soluție fezabilă. Nu, nu vă alarmați! Știu că acest cuvânt declanșează sentimente mai puțin plăcute, cum ar fi teama de a nu fi cumva etichetați drept cei care recurg frecvent la procrastinare. Dar vreau să vă sugerăm câteva idei despre cum aceasta se poate transforma într-un instrument util în atingerea obiectivelor indiferent dacă sunt legate de profesie, familie sau viață socială.
Voi trece direct la cauzele procrastinării și la impactul rezolvării acestora. Altfel spus, nu am intenția să ofer soluții la rezolvarea procrastinării, ci dimpotrivă să ilustrez cum putem folosi acel timp într-un mod eficient. Dacă ne permitem să fim sinceri cu noi înșine la întrebarea care sunt cauzele procrastinării proprii, am putea sări la următorul aliniat ce ne aduce o altă perspectivă care nu ne-ar mai face să ne simțim vinovați că am "pierdut" timp. Din experiență și din ce spun oamenii de știință, cauzele procrastinării țin de: oboseală, frica să confruntăm eșecul; plictiseala care scade și gradul de concentrare; lipsa motivației; insuficiente abilități de a stabili o ierarhie a importanței activităților. Iar lista poate continua.
Aceste motive ne îndeamnă sau chiar ne forțează să gândim la situația de ansamblu și nu doar la micul eveniment de procrastinare. Dacă suntem plictisiți, ne putem întreba, dacă sunt eu acolo unde vreau să fiu? Oare lipsa motivației în a face anumite activități, nu e un semn care mă atenționează că nu merg în direcția potrivită sau mai mult, că merg împotriva propriei persoane doar ca să fac pe plac altora? Lipsa de concentrare și incapacitatea de a ierarhiza activitățile mă duce cu gândul că nu îmi este clar ce vreau să fac sau că sunt în conflict cu mine, nu-i așa? Oboseala continuă mă face să înțeleg că nu aloc timp suficient odihnei de care atât organismul meu cât și mintea are nevoie. Aceasta explică randamentul scăzut în finalizarea activităților propuse.
Rezumând, am scos în evidență alte probleme nesoluționate, care par a fi mai critice decât simpla procrastinare: contradicția între reperele proprii și cele impuse de mediul profesional sau familial, goana după atingerea a cât mai multe obiective indiferent dacă au sau nu o miză personală. Toate acestea conduc la pierderea esențialului care constă în a fi un om echilibrat cu o minte limpede. Dacă reușim să abordăm procrastinarea dintr-o altă perspectivă decât cea a (auto)culpabilizării, putem sesiza că în spatele ei se ascund probleme mult mai grave decât pierderea timpului. Dincolo de aceste aspecte, e important de știut că uneori e bine să nu faci nimic, pentru că s-a constatat că un creier liniștit este mult mai creativ, oferindu-ne ocazia de a vizualiza imaginea de ansamblu și de observa detalii importante pentru momentele când luăm decizii.
Chiar dacă blamăm procrastinarea pentru că ne-a furat timp și că ne-a determinat să amânăm la nesfârșit lucruri importante de rezolvat, ar fi bine să o percepem ca pe un semn al unor disfuncționalități legate de propria persoană, precum anxietatea, dezechilibru emoțional, oboseala. Așadar, ar fi bine să nu ne mai învinovățim, ci doar să ne întrebăm de ce își face apariția procrastinarea și ce mesaje despre noi înșine ne poate transmite ea.
Cu alte cuvinte, după citirea acestui articol, sper că vă veți permite luxul de a vă accepta starea de procrastinare, fără a vă mai simți culpabil. De ce nu?